Noaptea Europeană a Muzeelor a fost marcată în Chişinău
12:21, duminică, 18 mai, 2014 | Cuvinte-cheie: cultură, expoziţie, femeie, istorie, muzee, noaptea muzeelor, obicei, tineri, trecut

Muzeele din aproape toate ţările europene şi-au deschis, noaptea trecută, uşile pentru vizitatori. Noaptea Europeană a Muzeelor a fost marcată, deja al nouălea an consecutiv şi în Moldova. Mii de oameni au putut admira gratuit exponatele, şi au avut parte de un program special, cu această ocazie.
Agitaţie mare a fost şi la muzeul Naţional de Istorie din Chişinău. Vizitatorii au avut parte de un concert susţinut de tineri interpreţi, au admirat exponatele şi au participat la ateliere de creaţie.
„Mă simt minunat în seara aceasta aici. Este deosebit, minunat şi excepţional”, spune o femeie.
„Azi copiii au fost foarte entuziasmaţi. De la ora şase pictează continuu. Sunt foarte entuziasmaţi”, a menţionat o altă femeie.
„Admirăm pictura, ne-am oprit aici fiindcă i-a plăcut mult”, a zis o vizitatoare.
Participanţii au putut proba şi uniforme militare de epocă.
„Sunt student la Facultatea de istorie. Acestea sunt zale medievale restaurate recent, sunt destul de grele însă sunt vitale pentru ostaşii din epoca medievală”, spune un bărbat.
Evenimentele au durat până după miezul nopţii.
„Port straiele unei soţii de boier. Reprezint perioada medievală, secolul XVII”, a spus o angajată a insituţiei.
Şi pasionaţii de istorie din raionul Călăraşi au putut face o călătorie în timp la muzeul „Casa Părintească” din satul Palanca.
„Am cunoscut multe evenimente istorice, mi-am făcut prieteni noi şi am văzut obiceiurile şi tradiţiile pe care le aveau oamenii în trecut”, spune un tânăr.
„Este un obicei foarte bun şi ar trebui să fie organizat în fiecare an. Am învăţat ideea de a fi mai uniţi şi mai prietenoşi între noi”, a declarat o femeie.
Noaptea Muzeelor este un eveniment cultural care se desfăşoară de 10 ani în Europa în peste 3000 de muzee din 42 de ţări.
sursa publika.md

Oamenii de azi sunt foarte activi. Îi văd muncind sau călătorind, sau ieșind cu cărucioarele pline de alimente din supermarketuri,...
În perioada 11 ianuarie – 04 februarie 2024, Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” din Chișinău găzduiește o expoziție specială organizată de...
Se spune că portul popular reprezintă una dintre formele de cultură ale unui neam, un „templu la purtător”, o parte...
“Iartă-mă, Doamne, nu pot întoarce şi celălalt obraz. Îl întorc numai dacă mă loveşti Tu!” Grigore Vieru Grigore Vieru, un...
Toți să tindem spre asta, spre a schimba în bine viețile oamenilor din jurul nostru, dar întâi de toate să...
Eu m-am culcat şi am adormit; sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini… Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineaţă....
Toamna este despre culori, lumini, frunze, copaci, iubire, doruri și cuvinte. Toamna este revărsarea generozității imense a Domnului peste noi,...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău