Noaptea Învierii Domnului la biserica „Sfântul Spiridon al Trimitundei” din Chișinău - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Noaptea Învierii Domnului la biserica „Sfântul Spiridon al Trimitundei” din Chișinău

13:19, luni, 21 aprilie, 2025 | Cuvinte-cheie:

În noaptea sfântă a Învierii Domnului, biserica „Sfântul Spiridon al Trimitundei” din curtea Spitalului de Urgență din Chișinău a devenit neîncăpătoare, adunând întreaga comunitate la ospățul credinței – Sfânta Liturghie pascală.

La începutul slujbei, credincioșii au primit cu emoție Sfânta Lumină, pășind apoi în atmosfera plină de har a celei mai înălțătoare slujbe din an – Slujba Învierii.

În cadrul Sfintei Liturghii, parohul bisericii, părintele Mihail, a rostit cuvântul de învățătură al Sfântului Ioan Gură de Aur despre Învierea Domnului, chemând pe toți la împărtășirea cu Sfintele Taine.

Corul bisericii, dirijat cu mult suflet de preoteasa Magdalena, a intonat Utrenia Învierii, iar în cadrul Sfintei Liturghii, troparul „Hristos a înviat” a răsunat de zeci de ori, ca o mărturie a bucuriei pascale.

Către ora 4.00 dimineața, la finalul slujbei, părintele Mihail a sfințit pâinea numită artos și a binecuvântat prinoasele aduse de credincioși – carne, ouă, brânzeturi și alte bucate pascale.

În dangătul clopotelor, preotul, împreună cu membrii corului, au ieșit în curtea bisericii, unde au intonat din nou imnul biruinței asupra morții, binecuvântând cu apă sfințită coșurile cu păscuțe și alte bunătăți pregătite cu dragoste pentru această mare sărbătoare.

Aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru încă o Sfântă Înviere! Dorim tuturor ca lumina și bucuria acestei nopți sfinte să le fie călăuză în viață și început al veșniciei. Hristos a înviat!

Sursa: https://biserica-spiridon.info/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com