„Nu Eu vă judec, ci cuvântul pe care l-am grăit…” Duminica Înfricoșătoarei Judecăți la Mănăstirea Suruceni

„În curgerea vieții pământești, noi vedem mai mult milostivirea Sa cea nemărginită, dar va veni ziua când Dumnezeu se va arăta mai ales în lumina dreptății Sale, ziua Înfricoșătoarei Judecăți. „Toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos”, zice Apostolul (Romani 14, 10); atunci, „Dumnezeu va judeca lumea cu dreptate, va judeca neamurile fără strâmbătate”.” (Pr. Petroniu Tănase)

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, numeroși creștini s-au adunat la Mănăstirea Suruceni pentru a participa alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie, oficiată de slujitorii așezământului monahal. Evanghelia acestei Duminici ne pune în față judecata lui Dumnezeu, vorbind despre criteriul ce va sta la baza acesteia. Lecția pe care ne-o oferă este mai mult o avertizare decât o constatare. Nimeni nu poate să moștenească Împărăția, dacă nu își asumă modul de a fi al lui Hristos, Care este dragostea…

Dumnezeu Însuşi ne spune că la Judecată vom fi întrebaţi dacă l-am hrănit pe cel flămând, dacă l-am adăpat pe cel însetat, dacă l-am îmbrăcat pe cel gol şi dacă l-am cercetat pe cel bolnav. Mântuitorul se identifică cu toți aceștia, iar orice faptă a milei și a dragostei oferită lor, îi este adresată Lui, Celui Care cuprinde în Sine întreaga lume. El ne cheamă la asemănarea cu Sine, la o iubire milostivă către întreaga omenire.

De ce Dumnezeu pune drept criteriu al Judecăţii omenia? De ce Dumnezeu nu ne întreabă nimic despre postire sau despre rugăciune și pariciparea la Liturghie? Unul din răspunsuri ni-l oferă PS Ignatie, Episcopul Hușilor: „Domnul nu a pus drept criteriu la Judecata de Apoi la câte Liturghii participăm sau de câte ori ne rugăm acasă, pentru că toate acestea sunt cele care ne deschid inima pentru a fi buni față de cei sărmani, față de necăjiții lumii acesteia. Când un credincios trăiește Liturghia în sensul cel mai autentic, când iese din biserică, el continuă această liturghie prin dragostea pe care o manifestă față de cel sărac, flămând, însetat sau străin. Acolo unde există o ruptură între trăirea duhovnicească a slujbelor și manifestarea dragostei față de cei sărmani, este semn că trăim o schizofrenie spirituală și nu știm de ce venim la Liturghie.”

Întreaga noastră viață ar trebui să fie o cale de desăvârșire a iubirii. Doar iubind, ne aseamănăm cu Dumnezeu, Care este iubire (1 Ioan 4, 8). Esența Împărăției este dragostea, esența iadului este ura, lipsa dragostei. Atât realitatea Împără­ției, cât și cea a focului iadului sunt stări pe care deja le trăim în viața pământească, după cum ne spune IPS Hieroteos Vlachos: „La momentul morții și în special după Judecata de Apoi există două posibilități: cei care sunt în comuniune cu Hristos vor trăi în „fericirea veşnică”, iar ceilalţi vor fi în „chinuri eterne”. Deci toată lumea se va bucura de o „viață veșnică”, diferența este cine se va bucura de „fericire” şi cine va trăi în „chinuri”.

În cadrul Sfintei Liturghii, numeroşi credincioşi au primit împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

Sursa: https://manastireasuruceni.md/