Nu înceta să faci milostenie
19:26, vineri, 1 mai, 2015 | Cuvinte-cheie: bani, bogat, camatar, datornic, fericit, hristos, inapoiere, mână, milostenie, om, pierdere, puternic, sărac, sărăcie, Sfântul Ioan Gură de Aur
Din mâinile lui Hristos nimeni nu poate fura, pe când dacă sunt în mâinile oamenilor, pot oricând să se piardă. Aşadar, dă-I Lui banii, ca să ţi-i înapoieze atunci când nu vor mai exista bogaţi şi săraci, puternici şi slabi, cămătari şi datornici. Dă banii lui Hristos, pentru că sunt ai Lui, nu ai tăi. Dă banii lui Hristos, căci mai fericit este a da decât a lua (Fapte 20, 35).
„Am dat”, poate că vei spune tu. Dar să nu încetezi nicicând să dai chiar şi puţin celor care nu au deloc. Chiar dacă ai da foarte mulţi bani, nu înceta să faci milostenie, atâta timp cât vor exista oameni săraci.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, Galați, 2007, p. 288