“Nu mai sunt eu!”

Soţii ar trebui să înţeleagă că, din momentul în care au ales viaţa conjugală (jugul în doi), nu mai sunt doi oameni, nici unul singur, ci doi oameni care au devenit unul: şi vor fi cei doi un trup (Facerea 2, 24). Şi aşa trebuie să lucreze. De pildă, soţia nu poate să spună: “eu voi merge acolo şi acolo, pentru că aşa îmi place”, ci “noi vom merge”, pentru că, vă repet, nu mai este liberă, nu este necăsătorită, nici văduvă, ci are bărbat. A ales jugul în doi, şi nu libertatea.

Acelaşi lucru este valabil şi în privinţa banilor, a casei, a averii. În căsătorie nu există: “casa mea, banii mei” etc., ci “casa noastră, banii noştri”. Sfântul Ioan Gură de Aur scrie:

“Probabil că vreodată soţia îţi va spune: niciodată până acum n-am cheltuit din ale tale, ci le am pe ale mele, pe care mi le-au dat părinţii mei. Şi atunci spune-i: ce zici, nevastă? Ce cuvânt poate fi mai rău decât acesta? Nu mai ai propriul tău trup, şi ai banii tăi? După nuntă nu mai suntem două trupuri, ci unul. Toate sunt ale tale, şi eu sunt al tău, soţia mea! Aceasta mă sfătuieşte Sfântul Apostol Pavel, când spune că bărbatul nu este stăpân pe trupul lui, ci femeia! (v. 1 Corinteni 7, 4) şi dacă eu n-am stăpânire asupra trupului meu, ci tu, cu atât mai mult sunt ai tăi şi banii.” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 20 la Epistola către Efeseni).