Nu putem iubi şi dărui decât ceea ce Dumnezeu construieşte în noi ca iubire
6:26, vineri, 5 iunie, 2015 | Cuvinte-cheie: Constantin Necula, daruire, hristos, iubire, pacatul

Atât de tare îşi bate joc dracul de noi, încât ne face să credem că noi pe toate le facem, când, în realitate, a iubi şi a dărui sunt verbe care nu se leagă de noi, ci de Hristos.
Nu putem iubi şi nu putem dărui decât ceea ce Dumnezeu sistematizează şi construieşte în noi ca iubire şi ca dăruire. Şi, într-un fel sau altul, cine pierde din vedere că Dumnezeu este dăruitorul iubirii şi că Dumnezeu este ziditorul iubirii în dar pierde din vedere esenţa vieţii sale, nu doar între oameni, ci şi în Hristos, până la urmă.
Ştiţi că noi ne definim întotdeauna Ortodoxia spunând că este un mod de viaţă în Hristos – nu-i filozofie, nu-i ideologie, nu este fanatism, nu este fixaţie. Se întâmplă însă de multe ori să nu avem curaj să spunem asta — că Ortodoxia n-are voie să aibă fixaţii, că n-are voie să aibă încrâncenări.
Cum să fii ortodox încrâncenat împotriva cuiva? Nici măcar împotriva păcătosului, căci Dumnezeu urăşte păcatul, dar îl iubeşte pe păcătos. Tocmai încrâncenările acestea ale noastre în încercarea de a dovedi, în permanenţă, structura noastră foarte fermă ne îndepărtează de ceea ce vă spuneam, de modul de viaţă pe care, cu atâta drag, îl numim viaţa în Hristos.
Din Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, p. 9-10


Sluga sutașului ne dovedește încă o dată prețiozitatea fiecărui om în raport cu Iubirea lui Dumnezeu. Nu. Nu avem un...
Hristos a înviat! şi ştiu că aţi răspuns fiecare dintre frăţiile voastre că „Adevărat a înviat!” Iată-ne ajunşi împreună în...
JOIA PATIMILOR. Ziua a IV-a Şi iar a fost seară şi din nou s-a făcut dimineaţă. Ziua aceasta este luminată...
MIERCUREA PATIMILOR. Ziua a III-a Şi a fost seară şi a fost dimineaţă. Denia, slujba ce s-a săvârşit aseară ca...
„E cam mult pentru mine”, a spus cu modestie Pr. Constantin Necula marți după ce a luat în mâini însemnele titlului de Omul...
VINEREA PATIMILOR. Ziua a V-a A fost noapte. Adâncă . Şi apoi dimineaţă. Părea că nu mai vine dimineaţa. Agitaţia...
MIERCUREA PATIMILOR. Ziua a III-a Şi a fost seară şi a fost dimineaţă. Denia, slujba ce s-a săvârşit aseară ca...

În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc