Nu te înălţa, omule, ca să nu cazi şi să dai pierzării sufletul tău

Întru această zi, cuvânt pentru cei îngâmfaţi de trufie

Nu te înălţa, omule, ca să nu cazi şi să dai pierzării sufletul tău.

Urât este, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, tot omul cel mândru. Pentru că, începutul păcatului omenesc este mândria şi cel ce se ţine de ea este urât tuturor. Iar sfârşitul mândriei este căderea de la Dumnezeu, pentru că inima celui mândru nu are umilinţă.

O, sărmane om, de ce te înalţi, fiind pământ şi cenuşă? Că cine este mai nebun, decât cel mândru? Trufaşul, cu mândria umflându-se este ca o băşică de apă ce scoate glas făţarnic.

O, măreţule, cunoaşte-ţi firea ta, că din fire eşti muritor, iar tu, cu mândria, te socoteşti a fi veşnic.

„Chiar de ai zbura înalt cu gândul, ca un vultur, şi de acolo te voi surpa”, zice Domnul; pentru că El, mândrilor, le stă împotrivă.

Atunci, cei mândri, căindu-se vor zice: „Ce ne-a folosit nouă mândria noastră şi la ce ne-a ajutat nouă bogăţia cea cu mândrie?

Toate acelea au trecut ca o umbră şi la chinurile veşnice ne vom duce.” Din care, să ne izbăvească pe noi Domnul Dumnezeul nostru, a Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.

https://www.ortodoxism.ro/