Nu vă atingeți de Cruce, nu scoateți pe Dumnezeu din instituții, pentru că de aici si până la haos nu e decât un pas
20:23, vineri, 19 noiembrie, 2021 | Cuvinte-cheie: andrei nastase, crucifix, MAI
Fostul lider al Platformei DA, Andrei Năstase, anunță că va depune o cerere de revizuire a hotărârii CSJ din 11 noiembrie, și că va pregăti dosarul pentru a merge la CtEDO. În opinia sa, decizia instanției este „un act de blasfemie și de discreditare a credinței, a justiției și a instituțiilor statului care trebuie să fie abrogat”.
La 15 septembrie 2019, a avut loc inaugurarea unui crucifix în incinta Ministerului Afacerilor Interne, cu scopul de a servi drept pavăză pentru toate acțiunile angajaților instituției. La eveniment au participat atât reprezentantul Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldovei, cât și reprezentantul Mitropoliei Basarabiei în Republica Moldova.
În cadrul evenimentului, ministrul Afacerilor Interne de atunci, Andrei Năstase, a declarat că „acest crucifix va aduce aminte angajaților din cadrul MAI că oastea e creștină”.
La 16 decembrie 2019, Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității s-a pronunțat pe marginea evenimentului, calificând declarațiile fostului ministru de Interne drept „instigare la discriminare pe motive religioase”, obligându-l să-și ceară scuze publice. De asemenea, Consiliul a decis că MAI trebuie să scoată obiectul de cult din holul instituției.
La data de 3 martie 2020 Instanța de judecată a admis plângerea depusă de liderul Platformei DA, Andrei Năstase, împortiva deciziei Consiliului pentru prevenirea discriminării, ce vizează crucifixul instalat în Ministerul de Interne. Consiliul l-a obligat pe Năstase să-și ceară scuze pentru „discurs instigator la discriminare pe criterii religioase”, iar instituția urma să scoată obiectul de cult.
Pe 31 iulie 2020, Judecătoria Chișinău cu sediul în sectorul Rîșcani a anulat decizia Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității nr. 184/19 din 16 decembrie 2019, prin care președintele Platformei DA, Andrei Năstase era obligat să-și ceară scuze publice pentru declarațiile sale făcute în cadrul ceremoniei de inaugurare a crucifixului în sediul MAI, de pe vremea când era ministru de Interne, Consiliul calificându-le drept „instigare la discriminare pe motive religioase”.
La 21 februarie 2021, Curtea Supremă de Justiție a declarat inadmisibil recursul depus de Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității. Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, nu va mai trebui să-și ceară scuze pentru declarațiile făcute în cadrul ceremoniei de inaugurare a crucifixului în sediul MAI, pe vremea când era ministru de Interne.
Sursa: https://unimedia.info/