Nu vrei să suferi totul pentru dragostea Mea?

Nu descoperi greșeala altcuiva spre îndreptățirea ta, pentru că îndată harul le va descoperi în fața oamenilor pe ale tale, pe cele pe care până acum le acoperea. Atât cât tu acoperi pe fratele tău, tot atât harul te va păzi pe tine de defăimarea oamenilor.

Să nu te simți bine atunci când, vorbind, cauți să afli dreptatea. Dreptatea înseamnă să înduri cu bărbăție ispita care vine asupra ta și să ieși biruitor, dacă ai fost vinovat și chiar dacă nu ai fost vinovat. Dacă zici: „Păi de ce?”, lupți împotriva lui Dumnezeu care îți trimite cele spre întristare pentru starea supusă patimilor. Dumnezeu ne pedepsește pentru a ne conduce la nepătimire. Și dacă te împotrivești celor ce vin asupra ta și nu le înduri cu adevărat, împotriva lui Dumnezeu lupți.

Când îți vine mânia, strânge din dinți cu tărie și să nu vorbești în niciun fel celui ce te ocărăște sau te necinstește, te ceartă sau te ispitește în multe feluri fără vreun motiv. Atunci șarpele se va răsuci în inima ta, se va ridica până la gât, dar dacă nu-l lași să iasă se va înăbuși și va crăpa. Dacă acest lucru se va repeta de câteva ori, se va împuțina și în cele din urmă va înceta.

Nu căutați să îndreptați pe cineva cu mânie, deoarece ispită pe ispită nu poate vindeca, ci cu smerenie și dragoste sinceră. Dacă vezi că se apropie mânia, lasă pe mai târziu îndreptarea. Orice ți s-ar întâmpla, tu să strigi așa: „Pentru dragostea Ta, Iisuse al meu, dulce dragoste, duc toate ocările, batjocoririle, nedreptățile, ostenelile și toate necazurile care mi se întâmplă.”

Odată, din cauza repetatelor și înfricoșătoarelor mele ispite, am fost stăpânit de mare întristare și deznădejde și socoteam că sunt nedreptățit de către Dumnezeu. Că m-a lăsat pradă atâtor ispite, fără să mă ușureze vreun pic, să iau măcar o răsuflare. Și aflându-mă în această amărăciune, am auzit o voce înlăuntrul meu, tare dulce, foarte clară și trădând multă compasiune: “Nu vrei să suferi totul pentru dragostea Mea?”

Și odată cu vocea a început să curgă șuvoi de lacrimi neîncetat și mă căiam pentru deznădejdea care mă stăpânise. N-am să uit niciodată vocea aceea, atât de dulce, care a făcut să dispară deodată ispita și toată deznădejdea. Tu să ai pocăință curată și să faci ascultare la toți și harul va veni fără ca tu să-l ceri.

Extras din Marturii din viata monahala, Gheron Iosif, Editura Bizantina