O cale scurtă și ușoară spre mântuire
12:38, marți, 15 decembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: ascultare, duhul sfant, har, înfrânare, maica domnului, mantuire, osândire, pacea și odihna în Dumnezeu, pazirea mintii, Sfântul Siluan Athonitul, slava Domnului, smerenie, tăierea voii, voie

Iată o cale scurtă și ușoară spre mântuire:
Fii ascultător, înfrânat, nu osândi, păzește-ți mintea și inima de gândurile cele rele și gândește că toți oamenii sunt buni și Domnul îi iubește. Pentru aceste gând smerit, harul Duhului Sfânt va via întru tine și vei zice: „Milostiv este Domnul!”
Dar dacă osândești, murmuri și-ți place să-ți faci voia, atunci chiar dacă te rogi mult, sufletul tău va sărăci și vei spune: „Domnul m-a uitat”. Dar nu Domnul te-a uitat pe tine, ci tu ai uitat că trebuie să te smerești, și pentru aceasta harul lui Dumnezeu nu viază în sufletul tău; el intră însă cu ușurință în sufletul smerit și îi dă pacea și odihna în Dumnezeu. Maica Domnului a fost mai smerită decât toți și de aceea o preamăresc cerul și pământul; și oricine se smerește va fi preamărit de Dumnezeu și va vedea slava Domnului.
Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 91


Despre Rugăciunea inimii s-a vorbit foarte mult în istoria Bisericii, mai mult decât este necesar. Aceasta este părerea mea. Mi-am...
Începe să faci lucrurile cele de fiecare zi și fie ca toată lucrarea ta să fie spre slava lui Dumnezeu....
În vremea Sfântului Sava, erau, în lavra lui, mulți monahi îmbunătățiți. Deci, s-a dus ca să se facă monah și...
Ascultarea, alături de smerenie, se găsește între temele centrale din literatura ascetică. Greu de înțeles și greu de purtat este...
Un teolog cunoscut i-a spus odată că nu poate găsi un duhovnic potrivit. Atunci Părintele Epifanie îi zise: -Iubitule, problema...
La Sfânta Ana trăia un stareţ cu ucenicul său. Acesta adeseori făcea neascultare. Odată, în ajunul unei sărbători a Maicii...
Ascultarea de duhovnic este viaţă veşnică, scară cerească, suire grabnică, bogăţie de cununi, lucru îngeresc, lupta nepătimirii, suire şi călătorie la...

Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus