O, dacă ne-am iubi câtuşi de puţin unii pe alţii întru Hristos ?!
8:15, sâmbătă, 11 iunie, 2016 | Cuvinte-cheie: aproapele, aproapele nostru, cum se dobandeste iubirea de aproapele, inima, iubirea aproapelui, Sfântul Luca al Crimeei, sfaturi duhovnicești

Ce înseamnă să ajuți aproapele? Ce înseamnă să împărţi bucata de pâine cu cel flămând ori să mergi la un bolnav în numele lui Hristos?
Înseamnă ca inima ta să răspundă cu împreună-pătimire la foamea şi la durerea lui, să trăieşti amarul lui ca pe al tău propriu, să suferi împreună cu el ca împreună cu un frate în Hristos şi, în fine, să împărţi cu el ceea ce ţi-a trimis Domnul şi ai la îndemână. Ca veşnică pildă de ajutorare a celui bolnav ni se arată samariteanul milostiv din Evanghelie, care i-a dat celui rănit tot ce avea (Mc. 10, 30-37).
Se poate întâmpla să nu avem mijloace materiale prisositoare pentru binefaceri, însă în vremea noastră este nevoie nu atât de această bogăţie, cât de bogăţia inimii, de darurile milostivirii noastre, împreună-simţirii şi rugăciunii noastre lăuntrice. O, dacă ne-am iubi câtuşi de puţin unii pe alţii întru Hristos, dacă am avea împreună-simţire unii faţă de alţii, dacă ne-am respecta cu adevărat, atunci s-ar găsi căi şi mijloace ca să ne întrajutorăm – şi atunci raiul ar începe încă de aici, de pe pământ, şi nu ne-ar mai fi frică să murim.
Sfântul Luca al Crimeei, La porțile Postului Mare. Predici la Triod, Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004, pp. 28-29


Dacă ai supărat pe aproapele, trebuie să-ți ceri iertare și apoi să te apropii de Sfânta Împărtășanie, iar iertarea nu...
Știu că titlul sună într-un stil protestant și copilăresc, dar veți vedea că ideea vine chiar de la un mare...
Avva Pimen este unul dintre asceții egipteni a căror atenție se îndreaptă permanent către aproapele. În mod paradoxal, viața sa...
1.Îl slăvim pe Hristos mai întâi săvârșind cele menționate de El însuși: dând să mănânce flămânzilor, dând de băut însetaților,...
Toţi ne ieşim din fire când suntem jigniţi, suntem gata să-l luăm de gât pe cel ce ne-a jignit: ochii...
Omule, nu-ți da pacea ta lăuntrică pentru nimic în lume. Împacă-te cu tine însuți, și atunci se vor împăca și...
Tot ceea ce dobândiţi în războaiele voastre lăuntrice se răsfrânge în viaţa voastră în Dumnezeu. Luptaţi împotriva a toată patima...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice