O fotografie ce cuprinde două biserici din lemn care se regăsesc la Muzeul satului din Chişinău, premiată internaţional - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

O fotografie ce cuprinde două biserici din lemn care se regăsesc la Muzeul satului din Chişinău, premiată internaţional

18:02, vineri, 21 aprilie, 2023 |

Premieră pentru ţara noastră. O fotografie realizată de cunoscutul fotograf Iurie Şveţ a ocupat locul 11 din 15 cele mai bune imagini din lume, realizate pentru concursul internaţional Wiki Loves Monument 2022.

Imaginea cuprinde cele două biserici din lemn, vechi de sute de ani, care se regăsesc la Muzeul satului din Chişinău. Este pentru prima dată când ţara noastră e recunoscută la acest nivel. În poza realizată de Iurie Şveţ se văd lăcaşele de cult care atrag anual mii de vizitatori. Fotografia a fost înscrisă la Wiki Loves Monuments, un concurs de fotografie internațional, în care participanții sunt invitați să publice imaginile lor cu monumente arhitecturale, istorice și de artă. În 2022, din peste 150 000 de imagini înscrise în competiţie, 337 au ajuns în finală după ce au fost alese în prima etapă în cadrul concursurilor naţionale din 40 de ţări. Fotografia realizată de Iurie Şveţ a ocupat locul 11 din 15 poze câştigătoare.

Biserica Adormirea Maicii Domnului a fost adusă la Muzeul Satului în anul 2010 şi păstrează în jur de 70 de procente din lemnul iniţial.

„La muzeu a fost restaurată în decurs de un an de zile. Bârnele lipsă, putrede care nu erau în stare bună au fost înlocuite cu bârne noi. Acoperişul este realizat din şindrilă de lemn natural protejat cu vopsea specială, care nu permite lemnului să degradeze”, a spus Sergiu Vornicov, directorul Muzeului Satului din Chişinău.

Iar Biserica din satul Gîrbova raionul Ocniţa a fost adusă la Chişinău în 2015.

„A fost restabilită în mare parte cu lemn nou din câte se vede, dar păstrează aspectul restabilit conform pozelor vechi, lemnul care s-a păstrat a fost la maxim utilizat în reconstrucţie. Această biserică tot atrage privirea trecătorilor şi a vizitatorilor, aici la fel se fac cununii”, a menționat Sergiu Vornicov, directorul Muzeului Satului din Chişinău.

Directorul Muzeului Satului din Chişinău, Sergiu Vornicov, susţine că locaţia merită a fi cât mai mult mediatizată, iar graţie pozei făcute de Iurie Şveţ acest lucru are şanse mai mari.

Citește mai mult: https://www.publika.md/premiera-pentru-moldova-o-fotografie-a-lui-iurie-svet-ce-cuprinde-doua-biserici-din-lemn-care-se-regasesc-la-muzeul-satului-din-chisinau-premiata-international_3136268.html#ixzz7zWoSt5tw
Follow us: @publikatv on Twitter | publika.md on Facebook

11th place: Wooden church of Gîrbova, Moldova by Iurie Șveț

Contact Form Powered By : XYZScripts.com