O icoană a Sfântului Luca al Crimeii a început să lăcrimeze la o mănăstire din Grecia
17:15, miercuri, 11 iunie, 2014 | Cuvinte-cheie: grecia, icoana, icoane care plang, Luca al Crimeei, minuni, tineri, trecut

La mănăstirea Sf. Efrem Sirul din Kantariotisa-Katerini, Grecia, la o distanță de aproximativ 10 minute de autostradă, este paraclisul Sf Eirini Hrisovalantu, unde se află icoana Sf. Luca al Crimeii, prăznuit de Biserica Ortodoxă pe 11 iunie.
Sfântul Luca a fost profesor doctor chirurg, dar și arhiepiscop de Simferupoleos și al Crimeei. S-a născut în anul 1877 și după o perioadă de tortură, în regimul comunist care nu l-a iertat, chiar dacă era un ilustru om de știință și făcea mult bine oamenilor. A trecut la Domnul în anul 1961.
Anul acesta, pe 5 mai, un autocar cu un grup de pelerini din România a vizitat mănăstirea Kantariotisa-Katerini, unde 3 tineri au văzut, în același timp, cum din ochiul Sfântului a început să curgă o lacrimă și să-și miște buzele ca și cum ar fi “nemulțumit, trist”, după spusele acestora. De atunci, extresia feței Sfântului, din respectiva icoană s-a modificat, ochiul rămânând roșu . În plus, din momentul în care a lăcrimat, icoana Sfântului Luca a început să împrăștie miros de mir. Icoana se găsește, în continuare, în Paraclisul mănăstirii Sf. Efrem Sirul.
sursa activenews.ro



Autoritățile Greciei au pregătit aeronava primului ministru pentru aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim. Autoritățile elene au adus în stare...
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a solicitat guvernului grec să ia oficial o poziție cu privire la prezența icoanelor ortodoxe...
Guvernul grec a confirmat că Atena va finanța lucrările la principala sfântă a creștinismului. Pe 25 noiembrie 2025, ministrul educației,...
În cadrul întâlnirii s-a decis că ambele părți vor lucra «în direcția stabilirii drepturilor mănăstirii și a formei lor juridice»....
Potrivit mitropolitului Serafim, „oamenii nu au argumente logice pentru a interpreta viața și o neagă tocmai din ură față de...
În data de 18 apriie 2024 a avut loc schimbarea veșmintelor Sfântului Ioan Rusul, cu ușile Bisericii închise. Se deschide Altarul...
La ora actuală, păcatul a luat locul virtuții. Noi nu trebuie să cultivăm păcatul şi să-l scoatem în evidență, pentru...
