O nouă apariție editorială pentru copiii de toate vârstele
9:32, joi, 3 februarie, 2022 | Cuvinte-cheie: aparitie editoriala, copii, educaţie, educație religioasă

Este bine cunoscut faptul că anul 2021 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al pastorației românilor din afara României. În icoana reprezentativă a Anului omagial au fost zugrăviți Sfinții Cuvioși Ioan Casian, Dionisie Exiguul și Ioan Iacob de la Neamț, născuți pe teritoriul țării noastre, dar care și-au îndeplinit misiunea duhovnicească în afara ei.
În acest context, la finalul anului trecut a apărut, la Editura BASILICA a Patriarhiei Române, o carte pentru copii foarte atractiv alcătuită și bine documentată, intitulată „Călătorește cu trei sfinți români”.
Volumul este scris de autoarea Ioana Revnic și conține ilustrații realizate de Astrid Mușat, potrivit corelate cu textele, care le completează și întregesc conținutul prin expresivitatea personajelor și prin gingășia și delicatețea scenelor.
Așa cum sugerează și titlul, cartea prezintă întâmplări din viețile celor trei sfinți de origine română care sunt istorisite pe scurt, în mod accesibil, pentru copiii de toate vârstele. Fiecare dintre cele trei părți ale volumului este dedicată vieții câte unui sfânt, fiind subliniată câte o trăsătură specială a activității sale. Acestea sunt intitulate: „Sfântul Ioan Casian, călător pe trei continente”; „Sfântul Dionisie Exiguul, părinte al erei creștine”; „Sfântul Ioan Iacob de la Neamț sau Hozevitul, un sfânt român la Ierusalim”. Multe din istorioarele întâlnite aici sunt însoțite de o secțiune în care cei mici sunt invitați să răspundă unor întrebări pe baza textului lecturat, sedimentându-și astfel cunoștințele obținute și fiind încurajați să realizeze legături și să mediteze la întâmplările relatate. Cartea conține, de asemenea, câteva poezii al căror autor este Sfântul Ioan Iacob de la Neamț, precum și câteva pagini cu jocuri și întrebări pentru copii. De asemenea, volumul se bucură de o bibliografie serioasă pe tema vieților acestor sfinți pe care autoarea a adaptat-o cu succes, prin intermediul povestirilor redactate, înțelegerii celor mici.
Adresându-se cititorilor, autoarea Ioana Revnic afirmă că sfinții pe care cartea sa îi zugrăvește se aseamănă supereroilor îndrăgiți de copii care însă, spre deosebire de ei, sunt persoane care au trăit pe pământ și care, pentru bunătatea, credința și ascultarea lor, au primit de la Dumnezeu mari daruri. De aceste daruri se pot bucura toți cei care îi cheamă în ajutor. Volumul face parte din colecția „Chipuri ale sfințeniei” și poate fi achiziționat de pe site-ul cartibisericesti.ro.
Sursa: ziarullumina.ro


La împlinirea a 20 de ani de slujire arhierească a Înaltpreasfințitului Părinte PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, această lucrare...
Recenta culegere de documente „Viața religioasă în RSS Moldovenească (1965–1970)” editată de cercetătorii Octavian Moşin şi Viorel Bolduma, consultant științific:...
Lucrarea Acatiste și rugăciuni către Sfinții tămăduitori a apărut la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă și se adresează...
Micul Pateric se dezbracă azi de hainele sale vechi alb negru și se îmbracă în haine colorate! De astăzi găsiți...
În Pantalonia avem de-a face cu pitici și pui de pitici; altfel zis, cu niște oameni-copii și cu copiii acestora....
Anunțăm apariția unei noi lucrări cu caracter istorico-liturgic, intitulată “Spovedania, Maslul și alte slujbe de vindecare“, apărută la Editura Reîntregirea din...
Discursul identitar în opera părintelui spiritual al Basarabiei Recenta monografie elaborată de către doctorul în istorie, conferențiarul universitar Silvia Grossu...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău