O nouă promoţie a cursurilor de engleză din cadrul Asociației Studenților Creștini Ortodocși
19:18, duminică, 22 iunie, 2014 | Cuvinte-cheie: ascor, biserica usm, cursuri, engleza
Mai bine de un deceniu, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi organizează cursuri gratuite de studiere a limbii engleze. Beneficiari sunt studenţii, dar şi alte persoane dornice de a învăţa o limbă străină. După un an de studii învăţăceii susţin teste şi li se înmână un certificat care confirmă însuşirea anumitui nivel de cunoştinţe.
O mare dificultate în desfăşurarea acestor cursuri ţine de contingentul celor care pledează pentru aceste cursuri. În toamnă aplică circa 100 de persoane, iar reuşesc să absolvească circa 10 la sută.
În acest an universitar s-au implicat două profesoare, Tatiana Chitii şi Elena Radu, care au pus suflet, în grupele formate, pentru a însuşi nivelul începător. Astfel, după testări au trecut cu brio doar 11 persoane.
Ceremonia de înmânare a certificatelor a avut loc tradiţional în capela Universităţii de Stat din Moldova. Certificatele au fost înmânate de către părintele Octavian Moşin, preşedintele ASCO, care i-a felicitat pe cei care în perioada 15 septembrie 2013 – 15 iunie 2014 au urmat aceste cursuri de studiere a limbii engleze.
„Astăzi simţim nevoia unei deschideri şi comunicări nu doar cu cei din jur, ci cu diversă lume, din diferite colţuri ale lumii. Cea mai răspândită limbă, prin care comunică lumea, este engleza. Însă nu toţi au posibilitatea să se înscrie la cursuri cu plată, de aici şi iniţiativa de a oferi aceste studii gratuite în special pentru contingentul bisericesc. Mii de tineri, preponderent studenţi, au trecut prin aceste cursuri, care acum un deceniu erau foarte solicitate. Au fost ani când se studiau concomitent engleza, germana şi italiana, unii solicitau şi cursuri de cultivare a limbii române. Fie ca aceste cunoştinţe să le fie de folos celor care au beneficiat de lecţii oferite cu multă dragoste de către profesorii voluntari.”