O poveste a dragostei

Mă întrebam mereu ce înseamnă să iubești. Care sunt sentimentele care reprezintă dragostea și nu îmi găseam răspunsul. Până când nu am văzut un suferind din dragoste. Și ași spune: „Păstraţi iubirea pe care o aveţi la moment lângă voi!”. Iată cuvintele omului care suferă din dragoste:
„Mi-e dor de vocea şi de zâmbetul său, mi-e dor chiar de momentele în care ne certam. Doresc să fie al meu şi eu a lui, doar a lui! M-a făcut să fiu senină ca o zi de primăvară, frumoasă ca un trandafir; doar el poate face aceasta.

Dar am făcut o greşeală. Prima mea greşeală. Şi acum totul s-a terminat! Nu mai zâmbesc, nu mai sunt senină, nu mai am pentru cine să fiu frumoasă. Fără el, sunt mică în lumea asta mare. Totul mi se părea frumos şi el era îngerul care îmi purta de grijă.

Cu puţin timp în urmă, nopţile mele erau liniştite, acum însă gândul la el mă obsedează. Aştept cu sufletul la gură să mă sune ca de obicei; să mă întrebe ce fac, să-mi spună că m-a sunat doar ca să-mi audă vocea de care i se făcuse dor. Aştept să închid telefonul, după care, peste două minute, să urmeze încă un sunet şi din partea cealaltă a firului să aud aceeaşi voce dragă care să-mi spună că a uitat să-mi aducă aminte cât de tare mă iubeşte şi cât de tare vrea să mă îmbrăţişeze.

E tristă viaţa fără el, mă pierd din ce în ce mai tare în lumea asta înşelătoare şi nu e nimeni căruia să-i urmez paşii. Înainte, eram doi, acum sunt doar eu, numai eu şi umbra mea. Mă înspăimântă tristeţea şi singurătatea. Credeam că i-am oferit totul. După cum se vede, nu era de ajuns ceea ce i-am oferit, şi anume dragostea mea. Plâng de dorul lui, plâng de dorul nostru; îmi pare că şi cerul lăcrimează când vede suferinţa mea, când mă vede atât de tristă. Fără el, mi-e frică să păşesc în viitor fără de persoana pe care o iubesc nespus de mult.

Aş vrea să adorm şi, trezindu-mă, să văd că despărţirea noastră a fost doar un vis urât, un coşmar. Să-l văd alături de mine, să-mi spună să stau liniştită, că nu s-a întâmplat nimic.

Nu am crezut că aşa se va termina povestea noastră. Dacă aş putea să dau timpul înapoi, aş face-o. Aş face ca ziua ceea să nu existe. Sunt tristă că nu înţelege că a fost doar o mică greşeală. Ştiu că m-a iertat, dar asta va rămâne tot timpul între noi. O ştiu, sunt conştientă de asta. Îmi pare rău. Cu adevărat îmi pare rău…”.

Păstraţi iubirea pe care o aveţi acum lângă voi, nu faceţi paşi nechibzuiţi pe care ulterior să-i regretaţi. Și pentru a arăta importanța dragostei o să vă redau în încheiere o mică povestioară despre dragoste:

„A fost odată o insulă unde locuiau Fericirea, Tristeţea, Conştiinţa, Bogăţia şi multe altele, printre care şi Dragostea. Într-o zi, s-a anunţat că insula se va scufunda, aşa că toţi au început să-şi repare bărcile pentru a pleca cât mai repede. Dragostea a rămas până în ultimul moment.

Când insula a început să se scufunde, Dragostea a decis să-i ceară ajutor Bogăţiei, care trecea pe acolo într-un vapor imens: „Bogăţie, poţi să mă iei cu tine?”. Şi aceasta i-a răspuns: „Nu, nu pot. Am atâta aur şi argint încât nu mai este loc şi pentru tine”.

Atunci, dragostea a decis să o întrebe pe Vanitate, care tocmai trecea pe acolo într-o barcă frumoasă: „Vanitate, te rog, ajută-mă!”. „Nu te pot ajuta, Dragoste”, i-a răspuns Vanitatea. Tristeţea trecea şi ea pe acolo, aşa că Dragostea i-a cerut şi ei ajutor: „Tristeţe, ia-mă cu tine, te rog!” „O… Dragoste, sunt atât de tristă încât vreau să fiu singură!”. La fel s-a întâmplat şi când a trecut pe acolo Fericirea. Era atât de veselă încât nici nu a auzit când Dragostea i-a cerut ajutorul.

Dintr-odată, s-a auzit o voce: „Vino, Dragoste, te iau eu”. Era un bătrânel. Dragostea s-a simţit atât de fericită încât a uitat să-l întrebe cum îl cheamă. Când au ajuns pe uscat, bătrânelul şi-a urmat calea lui. Dragostea, realizând cât de datoare îi este bătrânului, a întrebat Conştiinţa: „Cine m-a ajutat? Cine a fost acel om drăguţ?”. „Timpul”, i-a spus Conştiinţa. „Timpul!?” „Dar de ce să mă ajute pe mine timpul?”
Conştiinţa a zâmbit şi i-a răspuns cu înţelepciune: „Pentru că numai timpul este capabil să înţeleagă cât de valoroasă şi minunată este dragostea”.

Dragostea este cea mai frumos dar lăsat nouă de Dumnezeu. Și e bine să ținem la el. Păstrați dragostea și udați-o cu lacrimile rugăciunii ca să nu se usuce niciodată.

 Extras din

Confesiuni şi sugestii ortodoxe, Andronachi Igor, Editura: Labirint, An. 2011, p. 244-246