O privire ortodoxă faţă de sfârşitul lumii din „categoria 2012”

În ultimul timp foarte mulţi oameni se arată a fi preocupaţi de aşa-zisul „sfârşit al lumii” din 20 decembrie 2012 (20.12.2012 adică combinaţia 2012.2012) şi majoritatea surselor mass-media reflectă această temă cu mare entuziasm, fiind toate angajate în goana după „ştiri senzaţionale” ce manipulează şi prostesc minţile oamenilor la maximum…

Toată această tentă numită „apocaliptică” pleacă de la o aşa zisă profeţie ce ar aparţine unei civilizaţii apuse Maya care, chipurile, în ciclul lor calendaristic, care se încheie cu data de 21.12.12, ar fi indicat sfârşitul lumii (profeţia mayaşilor anunţă o aliniere a planetelor atunci când calendarul  mayaş se va încheia) sau cum o numesc pompos „experţii aceştia ieftini în domeniu…” – Apocalipsa, înţelegând prin aceasta, de fapt, distrugerea planetei (profeţia mayaşilor indică că 20.12.2012 sau 21.12.12 reprezintă combinaţia fatală de cifre care anunţă Apocalipsa), adică totul se va transforma în nimic şi unde mai vezi că unii regizori au încercat să reprezinte „catastrofa” în filmele despre sfârşitul lumii. Ce e interesant, că toţi aceşti regizori ai fatalismului împins la extrem, neputând reprezenta nimicul, ne propun ca scenariu – „supravieţuirea”. Aceste filme şi scenarii se încheie cu câte o replică de genul: „Există speranţă” (actorii din rolurile principale se îmbrăţişează pătimaş şi întotdeauna supravieţuiesc…). De aici „experţii” vin cu soluţii cum să ne pregătim de Apocalipsă şi de ce avem nevoie…

Se pune firesc întrebarea, dacă toată această tentă este adevărată şi dacă trebuie sau nu să ne fie frică de – 20.12.2012 – ???

Mai întâi să ne întrebăm: dacă vechea civilizaţie Maya a fost atât de înfloritoare şi mayaşii se pricepeau atât de bine la matematică şi astronomie, cum de au reuşit să prevadă sfârşitul lumii, dar n-au reuşit să prevadă propria lor dispariţie??? Comentariile-s de prisos… Nonsens total…

Se presupune că ultima dată în calendarul lor pentru omenire, ca şi pentru această civilizaţie (dispărută!!!) este 21.12.2012. Dacă să analizezi atent, aproape la toate popoarele lumii calendarul a fost schimbat sau ajustat (deoarece nu există un calendar perfect, care să mulţumească toate popoarele), de unde poate fi pusă întrebarea: de unde ştiau mayaşii când estre anul 2012, dacă mulţi încă nu ştiu lucrul acesta? Mă bazez la această întrebare pe diferenţa dintre calendarele gregorian şi iulian…

Sfârşitul lumii este un subiect care nu trebuie tratat cu ignoranţă. El trebuie analizat sau argumentat, fiindcă reprezintă un adevăr biblic. Astăzi mulţi s-au grăbit să îmbrăţişeze în mai multe reportaje şi ştiri termenul de „apocalipsă”. Puţini ştiu că termenul este exclusiv biblic. Apocalipsis – este termenul grecesc pentru a desemna acea parte a Noului Testament în care este înfăţişat în chip mistic sfârşitul lumii, iar în traducere nu înseamnă „sfârşit”, cum ar crede mulţi, ci – descoperire. De aici, de la descoperirea dumnezeiască devine firesc să ne preocupe acest subiect, al sfârşitului lumii, adică doar în măsura în care putem înţelege că nu vorbim de moarte, de sfârşit, de lichidare a omenirii, de exterminare, ci de bucuria, triumful şi Lumina de a ne întâlni cu Dumnezeu.

Mulţi oameni preocupaţi de sfârşitul lumii, uită că vor avea propriul lor sfârşit, am în vedere de sfârşitul vieţii lor pământeşti. Moartea trupească a omului este cel mai sigur eveniment din viaţa lui. Devine evident, că dacă avem o preocupare pentru modul în care ne va găsi moartea, atunci avem şi o preocupare sănătoasă. În catacombele Romei, în vremea sângerosului împărat prigonitor Diocleţian, trăiau mulţi mărturisitori ai dreptei credinţe. Ei aveau o convingere. Deoarece era vreme de prigoană, ştiau că moartea este aproape. Dar ei nu se întrebau de sfârşitul lumii, nu se întrebau dacă merită să-şi dea viaţa pentru Hristos. Preocuparea lor era să se ducă la Domnul împărtăşiţi, adică primind Sfintele şi Dumnezeieştile Taine – Trupul şi Sângele Domnului din Sfântul Potir. Aşa scria în acea vreme Sfântul Sebastian într-o scrisoare-testament: „Părinte, vă roagă cei de la temniţe să trimiteţi Preacuratele Taine, ca înainte de a merge la măselele leilor să primească pe Hristos. Au la închisoare pe Lucianus, care la aproape 90 de ani se roagă cu lacrimi ca să ajungă Sfintele Taine la ei, ca mai înainte de a-şi da viaţa, să-i împărtăşiţi ca să se întărească în Hristos”.

Există la omul contemporan o tendinţă vizibilă de a fi preocupat de soarta lumii, de soarta celuilalt… Ce înseamnă aceasta? În măsura în care oamenii sunt mai preocupaţi de ceilalţi decât de ei, înseamnă că au pierdut temelia Evangheliei lui Hristos. Dacă vrei să afli răspunsuri – trebuie să deschizi Evanghelia. Într-o societate în care Evanghelia nu se mai citeşte, ci doar se citează din când în când, şi atunci în mod sectar şi prost, devine firesc să fii atent la toate sfătuirile din jur, la toate părerile şi sugestiile privind grija faţă de ceilalţi.

La sfârşitul vieţii lor omul înţelege, alegoric vorbind, că trebuie să pună punct, dar creştinul pune întotdeauna virgulă. Moartea trebuie înţeleasă ca trecere dincolo, nu ca sfârşit. Adică moartea este cea care clădeşte în noi conştiinţa religioasă. Moartea nu este distrugere totală, un act de anticreaţie, ci doar o schimbare, o transformare. Toate acţiunile omului legate de viaţă şi de moarte trebuie raportate la Dumnezeu, pentru simplul fapt că Dumnezeu este Stăpânul vieţii şi al morţii. Începutul bun al vieţii noastre trebuie să fie azi, nu mâine. Potrivit mărturiilor Sfinţilor Părinţi, Dumnezeu n-are trecut sau viitor, El este un prezent continuu. Sfârşitul lumii trebuie aşteptat ca împlinire, nu ca un dezastru pentru omenire. Sfârşitul lumii nu este şi sfârşitul iubirii dintre Creator şi creaţie.

De sfârşitul vieţii omului şi, în genere, de sfârşitul lumii este strâns legată Arătarea Domnului sau a Doua Venire a Domnului – eveniment şi adevăr aşteptat de creştinul râvnitor. A Doua Venire a Domnului este o învăţătură de maximă importanţă a Bisericii Ortodoxe, deoarece atunci, la a Doua Venire, lumea va căpăta o nouă înfăţişare, se va schimba: va fi „Cer nou” şi „Pământ nou”, se va săvârşi judecata întregului neam omenesc de la începutul făpturii până la sfârşitul veacurilor: „…Soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiţă, şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini” (Matei, 24, 29-31).

Încă din primele veacuri ale Creştinismului s-au dat alarme şi proorocii false privind sfârşitul lumii şi Venirea Domnului. Creştinii contemporani cu Sfinţii Apostoli credeau în cele propovăduite literal, nu pricepeau pildele, de aceea erau înspăimântaţi de a Doua Venire a Domnului şi căutau să se pregătească, după înţelegerea lor, de sfârşit. A fost nevoie de intervenţia Sfântului Apostol Pavel şi a scriitorilor denumiţi bărbaţi apostolici pentru a explica sensul celor propovăduite.

Tesalonicenii, creştinii din Tesalonic au încetat să mai lucreze deoarece credeau, datorită unor epistole false ale unor agitatori, că sfârşitul deja a venit. Explicaţia Sfântului Apostol Pavel a fost hotărâtoare: „În privinţa venirii Domnului nostru Iisus Hristos şi a adunării noastre împreună cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă clintiţi degrabă cu mintea, nici să vă spăimântaţi – nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a şi sosit. Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu” (II Tesaloniceni, 2, 1-4).

Ori  de câte ori s-a anunţat sfârşitul lumii, de-a lungul a 2000 de ani, tot de atâtea ori nu s-a împlinit prevestirea. Cine a prevestit nu a făcut-o în Duhul Sfânt. Cine prezice sau prooroceşte trebuie să o facă în Hristos, în Duhul Sfânt, altfel este prooroc mincinos, lup în piele de oaie: „Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori” (Matei, 7, 15). Se poate vorbi despre o întreagă istorie a prezicerilor apocaliptice neîmplinite. Iată care ar fi principalele preziceri false, expuse de oameni cu adevărat bolnavi, începând cu secolul al XIX-lea:

― 1835 – Joseph Smith, fondator al Sectei Mormone, a făcut o întrunire cu membrii cultului pentru a-i informa că sfârşitul lumii se va petrece în 1891. A ajuns la concluzia asta după ce ar fi stat de vorbă cu Dumnezeu, Care l-a asigurat că după a Doua Venire a Domnului, lumea va fi nimicită.

― 1844, 22 octombrie – Adepţii predicatorului baptist american William Miller, au fost convinşi că sfârşitul lumii a fost anticipat în Biblie, exact la această dată.

― 1910 – Prin 1881 un astronom care urmărea cu interes cometa Halley a ajuns la concluzia că în coada acesteia se află un gaz cianogen. Când s-a aflat că această cometă va trece pe lângă Pământ în1910, multă lume a fost convinsă că vom pieri de pe urma gazului toxic. Panica a fost întreţinută de ziarele americane.

― 1914 – Armaghedonul (bătălia finală dintre bine şi rău) ar fi trebuit să aibă loc în acest an conform cu profeţia „Turnului de veghe” al Organizaţiei Martorilor lui Iehova.

― 1969 – Charles Manson a crezut că tensiunile rasiale din S.U.A. ar conduce la o confruntare globală apocaliptică, după care trupa lui de criminali – Manson Family – va conduce lumea. Pentru că nu s-a întâmplat nimic, acesta a început să ucidă oameni. Manson a fost închis pe viaţă pentru crime.

― 1975 – S-au împlinit 6000 de ani de la Facere şi Martorii lui Iehova credeau că va fi Armaghedonul.

― 1980 – Hal Lindsey, un evanghelist din S.U.A., a crezut că U.E. va fi formată din 10 ţări, numite Statele Unite ale Europei conduse de antihrist. El a reuşit să stabilească o dată pentru sfârşitul lumii în care va avea loc lupta finală dintre bine şi rău. Acesta a realizat o serie de emisiuni pe tema venirii Apocalipsei.

― 1982 – Efectul Jupiter. În 1974, doi astrofizicieni au scris despre alinierea celor 9 planete în data de 10 martie 1982. S-a presupus că această aliniere va influenţa forţa gravitaţională. Vor creşte erupţiile solare şi vor fi cutremure devastatoare. Mulţi creduli au luat de bune aceste speculaţii şi au crezut că veni sfârşitul lumii.

― 1985, 25 martie – începerea celui de-al treilea război mondial prezis de Vern Grimsley, lider al sectei Fundaţia „Familiei lui Dumnezeu”, o ramură a organizaţiei religioase Urantia.

― 1988 – Fostul inginer Edgar Whisenant a vândut 4, 5 milioane de exemplare din cartea lui „88 motive pentru care ar putea fi Apocalipsa în 1988”. Aceasta a fost cumpărată de către cea mai mare parte a creştinilor evanghelici din S.U.A.

― 1993 – David Koresh şi mai mult de 100 de adepţi s-au baricadat la sediul adventiştilor davidieni – o fermă în Waco, Texas – în aşteptarea sfârşitului lumii. Ferma a fost înconjurată de către FBI, iar după a 51-a de zi de asediu, 76 din cei aflaţi în interior, inclusiv Koresh au murit într-un incendiu.

― 1997 – Membrii cultului Heaven’s Gate au crezut că apariţia cometei Hale-Bopp a fost un semn că Pământul va fi distrus. Singura modalitate de a „supravieţui” sfârşitului lumii a fost în viziunea lor, sinuciderea în masă, pentru ca sufletele lor să călătorească în spatele cometei, într-o navă spaţială. Cadavrele celor 38 de adepţi au fost găsite într-o casă din California.

― 1997, 23 octombrie – anul 6000 al Creaţiei conform episcopului irlandez din secolul al XVII-lea, James Ussher. Această dată a fost desemnată ca dată a sfârşitului lumii.

― 1999 – În scrierile metaforice ale lui Michel de Nostradame (Nostradamus), două dintre versurile profetului au semănat o puternică panică: „În anul 1999 şi 7 luni / Din cer va coborî un mare Rege al Terorii”.

― 1999, 31 decembrie – Secta Hon-Ming Chen – Biserica Salvării lui Dumnezeu din New-York predică venirea unui holocaust nuclear care va distruge Europa şi Asia

― 2000, 1 ianuarie – Zeci de culte creştine au anticipat că trecerea în noul mileniu ar coincide cu cea de a Doua Venire a lui Hristos şi cu sfârşitul lumii.

― 2000 – Y2K – eroarea de programare a datei calculatoarelor face ca anul 2000 să apară un conflict mondial.

― 2000 – Începerea noului mileniu al lui Hristos, conform religiei mormonilor. Noul Ierusalim va veni din cer şi va ateriza în Independence, Missouri.

― 2001 – Liderul religios jamaican Fratele Solomon şi adepţii lui, adventişti de ziua a 7-a au crezut că a Doua Venire a lui Iisus va fi undeva între aprilie-2000 şi iulie-2001.

― 2003, 29 noiembrie – Lumea va pieri din cauza unui atac nuclear (Aum Shinrikyo).

― 2008, mai – 35 de membri ai unui cult numit Adevărata Biserică Rusă au petrecut 6 luni într-o peşteră, în aşteptarea Apocalipsei, prezise de către liderul lor, Petru Kuzneţov. P. Kuzneţov, care niciodată n-a însoţit adepţii în peşteră, a fost obligat să se supună unui tratament psihiatric de către o instanţă rusă.

― 2008, 10 septembrie – Pornirea acceleratorului de hadroni de la Geneva a generat temeri că va sosi sfârşitul lumii.

― 2009, 13 februarie (ora 23:31) – Sfârşitul lumii a fost prezis de grupul ezoteric „Vast Entity Now Surpassed”.

― 2009, 9 septembrie – Lumea va fi înghiţită de o gaură neagră generată de acceleratorul de particule din Elveţia.

Dacă e să vorbim despre sfârşitul lumii, atunci trebuie să menţionăm cu toată seriozitatea şi credinţa şi chiar, să admitem, şi cu logica: scripturistic şi patristic sfârşitul lumii este inevitabil şi de netăgăduit, el va veni, căci numai Dumnezeu este necreat şi tot ce este creat este supus transformării şi alterării, schimbării, dar acest sfârşit trebuie aşteptat cu linişte, înţelepciune şi credinţă împrumutate de la Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi de la Mucenicii credinţei, nu cu panică şi cu gândul de a ne scăpa pielea fiecare cum poate,  nu cu buncăre şi adăposturi antiatomice, într-un gen de ieşire din minţi şi frică de moarte… Părinţii din vechime ne cheamă pe toţi să trecem de la cele complicate ale ştiinţei şi tehnologiei, la simplitate… Cele ale credinţei nu sunt complicate. Dumnezeu ţi-a dat viaţă, dă-I şi tu viaţa Ta; Dumnezeu ţi-a dat iubire, dă-I şi tu iubirea ta; Dumnezeu ţi-a dat belşug, dă şi tu din belşugul tău, etc. etc. Nu ne va fi frică de sfârşitul lumii şi de nimic pentru că avem minte, iar mintea va căuta Lumina lui Hristos, nu ca să fie subjugată de cărţi, filme sau ziare care se ocupă mai mult cu zvonistica, decât cu realităţile. De exemplu, pentru faptul că apocalipsisînseamnă descoperire şi nu „sfârşit” – credem că sfârşitul veacurilor înseamnă descoperirea lui Dumnezeu, întâlnirea dorită cu El, nu întâlnirea cu nimicul.

Sfânta Scriptură începe cu aşteptarea Domnului şi se încheie cu aşteptarea Domnului „Vino, Doamne Iisuse!” (Apocalipsa, 22, 20) – ceea ce arată că omul nu cunoaşte cu adevărat sfârşitul. Nimeni, fie el proroc, sfânt, înger sau cel mai mare dintre oameni, nu poate spune exact când va veni clipa şi ceasul Zilei Judecăţii de Apoi, pentru că aşa indică Sfânta Scriptură: „Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl”(Matei, 24, 36); „Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului” (Matei, 25, 13).

Omule, de viaţa ta de aici şi de cea de dincolo îngrijeşte Cineva. Iar acest Cineva, Care este Adevăratul şi Bunul Dumnezeu, ne îndeamnă să nu „ne îngrijim” de ce va fi: „Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei”(Matei, 6, 34).

Aşadar, sfârşitul lumii trebuie să-l aşteptăm preocupaţi fiind de curăţia vieţii noastre, nu de zvonurile de războaie, de molime şi cataclisme care au fost şi vor mai fi… Să avem o viaţă curată şi creştinească, astfel încât să fim în orice clipă pregătiţi să trecem la Domnul. Iată ce se spune în proorocia Sfântului Nil Athonitul: „Când se va apropia vremea venirii lui antihrist, se va întuneca mintea omului de toate patimile cele trupeşti ale curviei, şi foarte mult se va înmulţi necredinţa şi fărădelegea. Atunci omul va deveni de nerecunoscut, schimbându-se feţele oamenilor, şi nu vor mai cunoaşte feţele bărbaţilor de ale femeilor, pentru neruşinata îmbrăcăminte şi a părului de pa cap. Oamenii din vremea aceea se vor înrăi ca nişte fiare sălbatice, fiind înşelaţi de antihrist. Nu vor da respect părinţilor şi celor mai bătrâni, iar dragostea va pieri. Păstorii creştinilor, arhierei şi preoţi vor fi oameni cu slavă deşartă, afară de prea puţini, cu totul nerecunoscând calea din dreapta de cea din stânga”.

Ceea ce trebuie să constituie centru preocupărilor noastre este următorul lucru: Cum trebuie să aşteptăm şi să pregătim întâlnirea noastră cu Domnul, cu Mântuitorul Iisus Hristos? Este nevoie de sfârşitul lumii pentru a ne uni toţi cu Hristos: viaţa viitoare va fi o duminică fără sfârşit, sau raiul regăsit, clipa veşniciei cu al ei minunat deodată şi lumina fără asfinţit a zilei a opta în care Dumnezeu va fi Totul în toate.

A consemnat:  Protodiacon Ioan MUNTEANU

Sursa: http://csf.md/