O pseudoinvestigație care compromite orice campanie de combatere a corupției

Pseudoinvestigația celor de la Centrul de Investigații Jurnalistice mi-a amintit de stilul documentarului “Atac asupra Moldovei” dedicat evenimentelor din 7 aprilie. Compilație de adevăruri și falsuri, interpretări eronate prin care se încearcă prezentarea unei realități absolut distorsionate. Am fost șocat, de fapt, de o astfel de mostră de bombă propagandistică, care nu are nicio legătură cu activitatea de jurnalist.

Nu vreau să cred că e vorba de un război informațional, de o tentativă de subminare autorității unei instituții fundamentale pentru societatea noastră. Aș prefera să cred că e o goană după senzațional și o justificare a cheltuielelor în fața finanțatorilor externi.

Unul din miturile pe care jurnaliștii încearcă să inducă opiniei publice este că “Biserica nu plătește taxe și impozite”, “preoții fură din donații”. În pofida unor astfel de afirmații scandaloase materialul propriu-zis, nu ne spune nimic ieșit din comun, nu oferă drept exemplu vreun caz din care să rezulte că fețele bisericești s-ar îmbogăți din banii comunităților. Fără a recurge la prezentarea unei factologii, realizatorii reportajului recurg la un truc ieftin: prezintă opiniile unor oameni din stradă sau fac referință la niște „zvonuri care circulă prin sat”, construind pe acest fundament întregul material propagandistic.

Pe durata întregului filmuleț, se instistă pe ideea că „preoții fură din banii enoriașilor”, “Biserica nu achită impozitele”. Să vedem cât e de adevărat.

E adevărat că în Codul Fiscal este prevăzută scutirea cultelor religioase, alături de reprezentanțile diplomatice de plata impozitelor. Totuși, publicului nu i se spune că o bună parte a activităților clericilor nu se desfășoară din numele cultului, ci prin intermediul altor persoane juridice – SRL sau asociații obștești. Desigur, aceste entități nu beneficiază de niciun fel de scutiri fiscale. Ele activează în același camp legal ca oricare firmă sau ONG. Chiar și publicația oficială a Mitropoliei Moldovei – “Altarul credinței” are statut de SRL, care activează ca oricare SRL din Republica Moldova, achitând toate contribuțiile cerute de lege, chiar dacă ar fi putut activa în calitate de organ de presă al Bisericii, sustrăgându-se de orice control fiscal. Materialul CIJ nu ne vorbește despre niciun fel de activități ilegale ale acestor entități. Fie acești jurnaliști de investigații au investigat prost, fie acest reportaj nu își are sensul în cadrul unei „campanii anticorupție”.

Chiar la începutul reportajului se afirmă că “preoții se îmbogățesc din banii donați de enoriași”. E o declarație care cu ușurință poate fi trecut în categoria “calomniilor”, odată ce nu se oferă niciun fel de probe. Urmează prezentarea situației Mitropolitului Chișinăului și Întregii Moldove, care ar avea înregistrat pe numele său câteva SRL-uri, despre care nu se știe dacă desfășoară sau nu vreo activitate economică. Care ar fi aici elementele de corupție? Jurnaliștii nu oferă niciun fel de explicații.  În mod firesc, un jurnalist imparțial ar fi explicat că e vorba de niște activități economice legale, din care se achită impozite și taxe la stat. Totuși, obiectivul autorilor a fost mai curând să inducă o anumită stare emoțională de neîncredere decât să informeze obiectiv.

În continuare ni se prezintă o casă, care ar aparține mitropolitului, dar tot din documentele prezentate reiese că imobilul aparține familiei nepoatei sale. Cu toate acestea, jurnaliștii tot nu se lasă, făcând apel la “zvonurile din sat”. Mai puțin contează aici faptul că mitropolitul locuiește în palatul mitropolitan de pe strada București.

Aici ar fi util să ne amintim că scandalul “blonda mitropolitului”  declanșat de publicația Ziarul de Gardă, care încerca să sugereze că femeia, care apărea în unele poze alături de ÎPS Vladimir, ar fi „amanta ierarhului”. Din câte s-a aflat mai târziu, aceasta nu era decât o nepoată. În pofida reacției soțului acestei doamne, jurnaliștii nu prea s-au grăbit să-și ceară scuze pentru gafa comisă, așa cum nu și-au cerut scuze nici pentru teroarea l-a care au supus o familie, inclusiv un copil minor.

Un alt exemplu de minciună, care vine din proasta informare sau din rea voință ar fi: “cultele nu sunt supuse asigurărilor sociale în sistemul public de asigurări sociale”. E o jumătate de adevăr, pentru că în realitate preoții nu sunt angajați ai cultului religios, cum ar fi în cazul României (unde preoții beneficiază de salariu din bugetul de stat), ci a parohiilor, care sunt înregistrate la Ministerul Justiției în calitate de asociații obștești. Respectiv, aceste asociații obștești sunt angajatorii care achită toate contribuțiile la stat. Cât nu ar părea de straniu, dar preoții tot au nevoie de pensie la bătrânețe.

Pe alocuri, autorii chiar se contrazic atunci când afirmă că Biserica nu achită impozite și nici contribuțiile, dar se arată revoltați că “Sinodul Bisericesc al Republicii Moldova a scris o scrisoare către Ministerul Finanțelor în care cer ca parohiile să fie scutite de impozite și de prezentarea situațiilor financiare anuale”. Or, dacă Biserica nu contribuie cu nimic la bugetul de stat, care ar fi logica unei astfel de solicitări?  Desigur, jurnaliștii de la CIJ nu s-au sinchisit să explice detaliat situația, pentru că în acest caz “investigația” și-ar pierde orice farmec. Situația la zi arată că oamenii bisericii achită taxe și impozite la stat din activitățile economice pe care le desfășoară, exceptând donațiile.

În alt fragment, ni se arată niște automobile parcate în centrul Chișinăului, în preajma catedralei. Desigur, jurnalistul spune printre altele că automobilele sunt ale unor „enoriași” (adică, oricine parchează mașina în centrul orașului este automat un “enoriaș”, indiferent dacă e ateu, buddhist sau musulman?), dar în concluzie verdictul e clar – toate mașinile văzute în jurul bisericii sunt ale preoților! Urmând aceeași logică, am putea să presupunem că toate automobilele parcate în prejma liceului Gheorghe Asachi ar aparține profesorilor de matematică, istorie sau literatură, „care își construiesc palate pe spinarea bieților copii”!

Bine, nu spun. Există și preoți care nu administrează corect banii veniți din donații. Ar fi perfid să-i declarăm pe toți absolut cinstiți. Dar aici problema nu ține de stat, ci de acele comunități parohiale care sunt responsabile de monitorizarea cheltuielilor. Puțină lume cunoaște că Biserica Ortodoxă reprezintă unica instituție din Republica Moldova unde se respectă cât de cât principiile democratice: fiecare parohie dispune de un consiliu parohial, ales din rândul enoriașilor, care se ocupă de toate chestiunile administrative. Desigur, nu peste tot acest mecanism funcționează perfect. Aici depinde de gradul de participare a fiecărui membru al comunității. Dar, de regulă, acolo unde enoriașilor nu le pasă de viața bisericii, nici nu există donații din care cineva s-ar putea “îmbogăți”.

Da, unii preoți se ocupă de afaceri pentru a-și întreține familiile: unii cresc porumbei, iepuri. Alții fabrică mobilă, cos genți, editează cărți. Alți preoți colaborează cu organizații de caritate din străinătate cu sprijinul cărora realizează anumite proiecte sociale. E un fapt lăudabil când un paroh este în stare să pună pe picioare vreo afacere pentru a nu fi nevoit să se întrețină din contul enoriașilor. Pentru nimeni nu este un secret că majoritatea mănăstirilor au și ele activități economice: agricultură, creșterea animalelor, meșteșugărit, din contul cărora există comunitățile monahale. Însăși faptul că unele fețe bisericești desfășoară și activități economice spulberă orice mit despre „transformarea bisericii într-un business”. Mai complicată rămâne a fi situația în satele, unde singura sursă de existență pentru un preot sunt înmormântările, cununiile și botezul.

Desigur, aici există multe abuzuri care trebuie condamnate. Dar și acestea reprezintă un efect al unei lipse de solidaritate între membrii unei comunități. De altfel, o situație similară avem în școli și grădinițe în care cadrele didactice se văd nevoite să colecteze “fonduri” de la părinți ca să compenseze subfinanțarea sau lipsa finanțării din partea statului.  Dacă ar exista o cotizare periodică din partea membrilor comunităților religioase, așa cum se întâmplă în Germania, spre exemplu, multe din suspiciuni și probleme ar dispărea.

Revenind la “investigația” jurnalistică, nu rămâne decât să regret această alunecare spre un stil tabloid, care mai curând compromite orice campanie de combatere a corupției.

a consemnat Octavian Racu