O săptămână dedicată Sfântului Ştefan cel Mare desfăşurată în Protopopiatul Râşcani
1:21, luni, 17 iulie, 2017 | Cuvinte-cheie: protopopiatul riscani, Ștefan cel Mare
Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, în perioada 10 – 16 iulie a.c., protopopiatul Râșcani a desfăşurat mai multe evenimente în cinstea Sf. Binecredincios Voievod Ștefan cel Mare.
Astfel, la data de 10 iulie, tabăra de odihnă ,,Vulturașul” din s. Șaptebani a găzduit o întâlnire de suflet consacrată marelui voievod. Elevii au vizionat un film despre viaţa sfântului, după care prot. mitr. Sveatoslav Ungurean, prot. Teodor Domnița și pr. Artemie Sârbu le-au vorbit despre dragostea de Dumnezeu, de Biserică şi de Neam. Drept exemplu în acest sens fiind viaţa şi activitatea Sf. Ștefan cel Mare.
„Multe am avea noi de învăţat din exemplul vieţii lui. Cel care a fost apărătorul credinţei şi al patriei, ctitorul locaşurilor sfinte, este modelul de credinţă, exemplul de curaj şi de bărbăţie, de jertfelnicie şi de respect faţă de lucrurile sfinte; exemplu de iubire şi iertare a vrăjmaşilor, dar şi iubire de Dumnezeu. Voievodul Ştefan cel Mare poate fi asemănat cu un păstor bun care are grijă de cei păstoriţi, care are dragoste părintească, care are grijă ca turma sa să fie una bineplăcută lui Dumnezeu”, a menţionat prot. mitr. Sveatoslav Ungurean, blagocinul raionului.
Iar în ziua de 15 iulie, când Biserica Ortodoxă prăznuiește trecerea la cele veşnice a marelui sfânt voievod, un sobor de preoți din raionul Râșcani, în frunte cu prot. Sveatoslav Ungurean, au oficiat la biserica ,,Sf. Cuv. Parascheva” din s. Singureni acatistul Sfantului Stefan cel Mare, după care a urmat un Te Deum de mulțumire. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi s-a vorbit despre viața și ostenelile Sf. Ştefan cel Mare, voievodul cel strălucit al Moldovei, care a rămas în conștiița noastră ,,voievod viteaz și înțelept”, ,,binefăcător al Bisericii lui Hristos” și ,,apărător al creștinătății”.
Apărător neînfricat al credinței și patriei străbune, mare ctitor de locașuri sfinte, Ștefane Voievod, roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne izbăvească din nevoi și din necazuri.
Protopopiatul Râşcani