Suprimați copiii afectați de dizabilități grave pentru a reduce costurile pentru sănătate în Statele Unite! Această sugestie șocantă aparține profesorului și filosofului australian Peter Singer, de la Universitatea Princeton.In curând el va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității București.
Susținător al egalității ș chiar al relatiilor sexuale între oameni și animale și al avortului post natal, Singer a făcut mereu declarații controversate. Ultima idee a filosofului depășește orice limite, consideră opinia publică americană, informează site-ul vnews24.it.
”Dacă un copil se naște cu o masivă hemoragie cerebrală, care înseamnă că va rămâne cu grave dizabilități și că, în cazul în care va supraviețui, nu va fi in stare nici măcar să-și recunoască mama, nu va putea să interacționeze cu nicio altă ființă umană, va rămâne țintuit toată viața la pat și va putea fi hranit, dar asta nu se va întâmpla dacă medicii vor opri aparatul respirator care ține in viață copilul”, a spus Singer la emisiunea de radio a lui Aaron Klein.
În opinia profesorului australian stabilit în SUA, ”suprimarea” copiilor născuți cu handicapuri grave nu ar fi doar un act ”rațional” și corect din punct de vedere etic, ci și o economie pentru sistemul de sănătate din America.
De subliniat că în timpul discuției de la radio, preluată de revista „WorldNetDaily”, Peter Singer a vorbit despre copiii cu handicap apelându-i cu prenumele singular ”it”, care, în limba engleză este folosit pentru a indica lucruri, obiecte, și nu persoane.
În aceeași linie dură, filosoful a rescunoscut că nu este dispus să plătească cheltuieli sanitare pentru copiii care se nasc cu handicapuri grave și nu vor reuși niciodată să ducă o viață normală.
Declarațiile greu de calificat ale filosofului au declanșat un val de revoltă în America.
În 1979, Singer a scris în cartea sa, Practical Ethics,( 1st ed. Cambridge: Cambridge University Press, 1979): „Copiii umani nu au conștiință de sine și nu sunt capabili să priceapă faptul că există. Nu sunt persoane. În consecință, viața unui nou-născut are o valoare mai mică decât viața unui porc, a unui câine sau a unui cimpanzeu”.
sursa activenews.ro/