Omul credincios se aseamănă copiilor: râde cu lacrimi pe obraz - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Omul credincios se aseamănă copiilor: râde cu lacrimi pe obraz

Credinţa în Dumnezeu este o mare experienţă a omului, cea mai mare. Ea cere toată fiinţa şi toată energia noastră spirituală; ea cere dilatarea la maximum a fiinţei noastre interioare.

Credinţa nu înseamnă subiectivism şi nici lipsă de mărturii. Credinţa nu înseamnă proprie înşelare acolo unde mintea nu poate ajunge. Credinţa este o stare morală în care cunoaşterea vine din situarea omului în realitatea concretă, în viaţă, în aşa fel încât nimic nu se interpune. Credinţa este cunoaştere pe calea trăirii directe a unui fapt, a unei realităţi. Credinţa este un act liber pentru că este un act de trăire, de viaţă; ea apare ca o consecinţă firească a naturii morale.

Credinţa dă stabilitate şi sens vieţii lăuntrice. Omul credincios stă în preajma valorilor permanente; este bun şi bogat. Când trece peste el o încercare a vieţii nu se năruie, ci creşte. Omul credincios se aseamănă copiilor: râde cu lacrimi pe obraz. Încercare, luptă şi bucurie.

Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, 1995, p. 75

410556

Contact Form Powered By : XYZScripts.com