Omul dă ca pricină neputinţa şi se ţine de ea
12:00, sâmbătă, 3 octombrie, 2015 | Cuvinte-cheie: avere, bogăţie, cina cea de taina, ilie cleopa, neputinţă, postul

Vezi pe omul înconjurat de averi? Oricât ar avea omul de mult, şi mai mult vrea. Am de arat, am de semănat, am treabă cu oile, am treabă cu boii, vreau să-mi fac casă nouă, am de măritat fete, am de însurat feciori, am de făcut cutare lucru…
Şi zăbovindu-se în toate acestea, în toate lucrurile lumii celei deşarte şi stricăcioase, nu răspunde glasului conştiinţei, al slugii lui Dumnezeu din el, care-l cheamă la cină. S-a încurcat în toate pentru toată viaţa, legat de grijile lumii, şi le dă ca pricină, ca să nu poată merge la biserică, la rugăciune, la citire şi la toată lucrarea faptei celei bune. Găseşte tot felul de pricini şi nu merge la cina Marelui Împărat, nu-şi găseşte vreme de un ceas pe zi pentru rugăciune.
De ce? Toată grija lui o cheltuieşte în grijile veacului de acum. Unul dă ca pricină, când trebuie să postească: „Nu pot, sunt neputincios, m-a dezlegat doctorul să mănânc bine.
Dacă postesc în Postul Mare, în Postul Crăciunului, dacă ţin lunea, miercurea şi vinerea, ca toţi creştinii, mă topesc de foame”. Dă drept pricină neputinţa şi nu vrea să postească. Conştiinţa îţi spune: „Omule, adu-ţi aminte că nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu!”.
Nu-ţi aminteşti ce spune apostolul Pavel? „Bine este a întări inimile voastre cu darul, iar nu cu mâncările, întru care nu este mântuire”. Largă este calea pântecului şi pe toţi îi duce în gheena. Omul dă ca pricină neputinţa şi se ţine de ea.
Găseste mereu pricini. Vrea să facă omul păcatul, dar frica lui Dumnezeu îl opreste. Însă după ce a găsit o pricină, îl face. Căci cel ce râvneste la muiere străină, cel ce păcătuieste si face fărădelegi si curveste, zice: „Am firea fierbinte, sunt om sănătos si nu-mi ajunge o femeie”. Strică si casa celuilalt, îsi strică si sufletul lui si al aceluia cu care păcătuieste, pentru că a pus pricină neputinta, că nu poate să se înfrâneze.
Vai de noi si de noi, că a ajuns gheena acum lângă noi. Pricina merge înaintea păcatului, este înainte-mergătoare. Punte către păcat s-a făcut prici-na, fiindcă a lipsit din om frica de Dumnezeu.
Ce spune Duhul Sfânt: Zis-a călcătorul de lege ca să gresească întru sine: nu este frica lui Dumnezeu înaintea ochilor lui (Psalm 35, 1).
Omul ar posti, ar merge la biserică, ar face milostenie, s-ar închina, ar tine curătia cu sotia sa după legea căsătoriei, s-ar împăca cu fratele său, ar lăsa tutunul, betia, înjurăturile, ar lăsa zgârcenia, otrava nemilostivirii si ura către fratele său, toate le-ar lăsa, dar nu-l lasă pricina închipuită de el. Găseste pricină si zice: „Dar cum să-l iert eu pe celălalt, dar eu sunt cineva, si apoi m-a si supărat”. Pune vină pe celălalt, nu pe sine si, găsind pricina aceasta, nu-l iartă pe acela si, legat de satana, orbit si prins cu inima în ghiarele lui, se duce în focul gheenei, dacă moare fără să ierte.
Extras din Arhimandrit Cleopa Ilie, Predici la Duminicile de peste an, Editura Mânăstirea Sihăstria, 2007, p. 203


Troița, un film de Victor Bucataru, anul producerii 1990 (Studioul Moldova Film) Scenariu: Dumitru Matcovschi Regia: Victor Bucataru Imaginea: Silviu...
Pe mulţi dintre oameni îi încearcă sentimentul ratării. Majoritatea dintre noi însă nu vorbim despre aceasta. E un subiect aproape...
Un om, prins în cumpenele cele mari ale vieţii, se gândea adânc: Cine oare mă va mângâia pe mine în...
Nu au fugit în viaţă după avere. Averea lor sunt cei 14 copii. Pentru o familie din Botoşani, viaţa e...
Fiecare să știm: ce sunt eu, ce trebuie să fac eu. Pentru că nu trăim ca să dobândim averi, ci...
Îmi scrii că eşti pierdut. Prietenii te-au părăsit. Unii îşi întorc capul când te văd, alţii râd de tine. Numai credinţa...
Cultul banilor şi dictatura sistemului global financiar aduc nedreptate şi mizerie în rândul a milioane de oameni. Este avertizarea făcută de Papa Francisc, în...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău