Paraclisul Sfintei Mucenițe Fotini Samarineanca
9:51, marți, 2 aprilie, 2013 | Cuvinte-cheie: dragoste, har, lege, mucenici, paraclise, pomenire, rugăciune, sat, suflet, viata
Rugăciunile începătoare
Troparul
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Sfânta Fotini, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună cu Tine mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.
Slava… Si acum… asemenea:
Nu vom tacea, de Dumnezeu Nascatoare, a spune pururea puterea ta noi, nevrednicii, ca de nu ai fi stat tu inainte rugandu-te, cine ne-ar fi scapat pe noi de atatea primejdii, sau cine ne-ar fi pazit pe noi pana acum slobozi ? Noi de la tine, Stapana, nu ne vom departa, ca tu mantuiesti pe robii tai pururea din toate nevoile.
Psalmul 50
Canonul Sf. Fotini
Cântarea I
Pe Faraon, cel ce se purta în car, l-a cufundat toiagul lui ,,Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel fugăritul şi mergătorul pedestru l-a izbăvit; pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu”.
Stih: Sfântă Muceniță Fotini, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fericită ești, căci pe Hristos, Împăratul tuturor, ai mărturisit, netemându-te de durerile chinurilor, și din mâna Lui ai luat cununa slavei, păetrecând acum în cămările cerești și rugându-te pentru luminarea celor ținuți în întunericul patimilor.
Stih: Sfântă Muceniță Fotini, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Venit-ai la fântână să scoți apa cea pentru neputința trupului și ai aflat pe Izvorul vieții, Cel Ce dăruiește tuturor apa cea vie, ca să nu mai înseteze în veci și să laude pe Înțelepciunea Cea necuprinsă.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Apă a cerut de la tine Cel Ce adapă toată făptura cu nespusa Sa milostivire, smerindu-Se Cel mai presus de nori, ca să ridice și mintea ta la cele cerești.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Roagă-Te Stăpânului tuturor ca să izbăvească sufletele noastre din cursele vrăjmașului, povățuindu-ne spre cărările pocăinței.
Cântarea a III-a
,, Tu eşti tăria mea, Doamne, Tu şi puterea mea, Tu, Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, Cel Ce n-ai lăsat sânurile părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cu profetul Avacum, strig către Tine: Slavă puterii Tale, iubitorule de oameni.”
Stih: Sfântă Muceniță Fotini, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Glasul Cuvântului intrat-a în urechile inimii tale și ai fugit în cetate să-L vestești celor ce erau ținuți în întunericul neștiinței.
Stih: Sfântă Muceniță Fotini, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Învrednicitu-te-ai a fi luminată de Însuși Soarele dreptății, Cel Ce cu razele cuvintelor Sale dumnezeiești te-a izbăvit de întunericul înșelăciunii.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Cu sângele muceniciei tale ți-ai agonisit sălaș în Împărăția cerurilor lângă Izvorul vieții, Care pe toți adapă cu apele bunătății Sale.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Deschide-mi mie ușa pocăinței, ca Una Ce Te-ai arătat ușă prin care S-a arătat lumii Cel Nevăzut.
Apoi aceste stihiri:
Cu propovăduirea Cuvântului pe mulți ai scos din înșelăciunea patimilor, arătându-te ca o lumină vestitoare a Luminii, iar acum cu lumina rugăciunilor tale scoate-mă și pe mine din întunericul păcatului.
Maica Vieții, cu ale Tale mijlociri scoate-mă pe mine din gura șarpelui înțelegător și către limanul pocăinței mă povățuiește .
Sedealna
Auzit-ai glasul Izvorului înțelepciunii și inima ta s-a făcut adânc primitor al apelor adâncului milostivirii dumnezeiești, cu care stropește și sufletele noastre .
Cântarea a IV-a
,, Nepăzind poruncile Tale Stăpâne, cu mintea mea intrând în patimile desfătărilor, am fost golit de har şi pentru răni zac gol; ci mă rog Ţie, Mântuitorule, mântuieşte-mă !”.
Stih: Sfântă Muceniță Fotini, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În părțile Africii ai propovăduit pe Cel Ce a îmbrăcat trup omenesc, ca să dea lui Adam strălucirea cea dintâi și să ne povățuiască pe noi spre cele cerești.
Stih: Sfântă Muceniță Fotini, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu strălucirile înțelepciunii te-ai împodobit și ai luminat pe toți, chemându-i către ziua cea nesfârșită a Soarelui slavei, pe Care Îl roagă să lumineze și să mântuiască sufletele noastre.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Pe fiii tăi ai adus jertfă lui Hristos, Stăpânul tuturor, și împreună cu aceștia și pe tine, cea care ai răspuns cu dragoste chemării dumnezeiești.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
În brațele Tale ai purtat pe Cel mai presus de ceruri, pe Care Îl arată milostiv robilor Tăi, Preacurată.
Cântarea a V-a
,, Căutând cu ochiul Tău cel neadormit , milostiveşte-Te spre mine, cel cuprins de dormitarea trândăviei, şi care slujesc somnului desfătărilor în patul patimilor; Cel Ce ţi-ai plecat capul pe Cruce şi Te-ai trezit de bunăvoie, micşorând Hristoase, noaptea păcatului, Cel Ce eşti lumina dreptăţii”.
Stih: Sfântă Muceniță Fotini, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Părăsit-ai păcatul ca să afli mai adevărat pe Hristos, pe Care Îl roagă să ne ajute și pe noi a ne depărta de viața cea întinată.
Stih: Sfântă Muceniță Fotini, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Apa cea vie a înțelepciunii Cuvântului ai băut înțelegător și cu picăturile cuvintelor tale ai răcorit sufletele cele ținute în văpaia neștiinței.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Vestit-ai pe Cel Ce te-a scos din adâncul pierzării, pe Cel Care ți-a dăruit și cununa muceniciei și împărtășire din darurile Sale bogate.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Din valurile ispitelor izbăvește-ne pe noi, ca Una Ce ai născut pe Adâncul milostivirii dumnezeiești.
Cântarea a VI-a
Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune mâhnirile mele; că sufletul meu s-a umplut de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Dar ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.
Stih: Sfântă Muceniță Fotini, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Păzește-ne pe noi de cei ce caută să împiedice pașii noștri de pe calea dreptății, trimițând fulgerele rugăciunii tale.
Stih: Sfântă Muceniță Fotini, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Veselește-te, slăvită muceniță Fotini, căci împreună cu ai tăi fii și cu surorile tale v-ați înfățișat Stăpânului vieții și la masa Sfinților ați fost așezați.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Cu fulgerele rugăciunii tale alungă pe cei ce caută să ne tragă pe noi spre patimile trupești, ca să ajungem și noi la lumina zilei celei nesfârșite.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Caută cu blândețe spre robii Tăi și ne dă plinirea cererilor celor bune, ca Una Ce ești Născătoarea Celui Bun.
Apoi aceste stihiri:
Scoate din primejdii cu frânghia rugăciunilor tale pe cei ce au alunecat în adâncul păcatelor celor vătămătoare de suflet.
Preacurată, care, prin cuvânt, negrăit ai născut pe Cuvântul în zilele cele mai de apoi, roagă-te Lui, ca Una Ce ai îndrăznire de Maică.
Condacul
Cu sângele tău ți-ai înfrumusețat haina sufletului și ai urmat întru totul pe cărările spinoase ale pătimirii Celui Ce te-a întâmpinat la fântână, voind a-ți dărui apa cea vie prin care să te învrednicești de viața cea veșnică. Aceluia roagă-te să reverse și peste sufletele noastre roua milostivirii Sale
Prochimenul :
Evanghelia
Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule…
Slavă… glas 2:
Pentru rugăciunile Mucenicei Tale, Milostive, curaţeşte mulţimea greşelilor noastre.
Şi acum…
Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curateste multimea gresalelor noastre.
Stihira
Stih: Miluieste-ne, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste faradelegile noastre.
Tulburările ispitelor nu te-au împiedicat pe tine de la mărturisirea Vieții, către Care roagă-Te acum să ne izbăvim noi de întunericul patimilor și să înviem prin pocăință la viața cea curată.
Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta, cerceteaza lumea Ta cu mila si cu indurari, inalta fruntea crestinilor ortodocsi si trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor, cerestilor netrupesti Puteri; pentru rugaciunile cinstitului, maritului Prooroc, Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan; ale Sfintilor, maritilor si intru tot laudatilor Apostoli; ale tuturor sfintilor sfintitilor ierarhi; ale sfintilor, maritilor si bunilor biruitori mucenici; ale preacuviosilor si de Dumnezeu purtatorilor Parintilor nostri, ale Sfintilor (N), a caror pomenire o savarsim, ale Sfintei Mucenice Fotini, ale sfintilor si dreptilor dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana si pentru ale tuturor sfintilor; rugamu-ne, Mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi pacatosii, care ne rugam Tie, si ne miluieste pe noi.
Doamne, miluieste (de 12 ori).
Cântarea a VII-a
Chipului celui de aur neînchinându-se tinerii lui Avraam, s-au lămurit ca aurul în topitoare; că, în cuptorul cel de foc, ca într-o cămară luminată, dănţuiau, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri ! ”.
Stih: Sfântă Muceniță Fotini, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiii tăi nu s-au lepădat de Hristos, dorin mai bine a lepăda cinstirile acestei lumi decât a pierde comoara adevăratei credințe.
Stih: Sfântă Muceniță Fotini, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Paharul pătimirii ai băut până la sfârșit pentru Hristos, Cel Ce te-a adăpat cu apa înțelepciunii spre aducerea la râul pocăinței a oilor sale celor rătăcite .
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Mântuitorul ți-a descoperit ție că El este Dumnezeu Adevărat și te-a sfințit pe tine a fi propovăditoare a lui înaintea neamurilor păgâne.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Inima mea cea rănită de sabia patimilor o liniștește cu untdelemnul rugăciunii Tale celei pururea curgătoare .
Cântarea a VIII-a
,, Văzându-Te soarele întins pe Cruce, şi-a strând razele şi tot pământul s-a clătinat cu cutremur, Împărate al tuturor, văzându-Te de voie pătimind, Cel Ce eşti din fire nepătimitor. Pentru aceasta, Te rog Hristoase: Tămăduieşte ca un doctor patimile sufletului meu !”.
Stih: Sfântă Muceniță Fotini, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Călcat-ai în picioare trufia vrăjmașului nevăzut și te-ai aruncat în valurile chinurilor, dorind a afla pe Adâncul milostivirii.
Stih: Sfântă Muceniță Fotini, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu sângele tău ai pecetluit testamentul mărturisirii lui Hristos, iar acum scrie-ne nouă cuvânt de iertare, ca să ne izbăvim de cumplita osândire.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Pentru Hristos și Evanghelia Lui ai părăsit toate îndulcirile lumii și te-ai făcut mireasă Celui mai presus de ceruri, pe Care Îl roagă și acum pentru sufletele noastre.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Cu lapte ai hrănit pe Cel Ce hrănește toată suflarea cu bunătate, ca toți să alerge pe calea mântuirii.
Cântarea a IX-a
Eva adică, prin păcatul neascultării, blestem înăuntru a adus, iar Tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toţi Te slăvim.
Stih: Sfântă Muceniță Fotini, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mânia împăratului ai înfruntat și chinurile întru nimic le-ai socotit față de înălțimea dragostei dumnezeiești, la care roagă-te să ajungă și cei ce te cinstesc pe tine.
Stih: Sfântă Muceniță Fotini, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Până la moarte ai urmat pe Dătătorul de viață, pe Cel Ce scoate din porțile morții sufletești pe cei ce te cinstesc pe tine.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Roagă-te să ne facem și noi părtași bunătăților cerești, petrecând viața noastră în faptele cele bine plăcute Domnului.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
De frumusețea curăției Tale foarte s-a minunat îngerul Domnului, iar noi, pământenii, alergăm la mijlocirea Ta de Maică .
Cuvine-se cu adevărat să Te fericim pe Tine, Născătoare de Dumnezeu, Cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea Ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, Care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe Tine, Cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, Te mărim.
Bucură-te, lauda mucenițelor lui Hristos, luna cea preafrumoasă ivită în întâmpinarea Soarelui dreptății, cununa mucenicilor, nu înceta a te ruga ca să se izbăvească sufletele noastre de ocara patimilor celor întunecate.
Ca o jertfă bine primită te-ai adus Cuvântului, cu sângele tău înnoind legământul iubirii dumnezeiești.
Moștenit-ai cămările cerești, căci după lege te-ai luptat și te-ai încununat de către Hristos, ca una ce ai răbdat chinurile cele cumplite.
Băut-ai paharul pătimirii pentru dragostea lui Hristos și acum te veselești de paharul de taină al iubirii Mirelui ceresc, Căruia roagă-te pentru curățirea și luminarea sufletelor noastre.
Pe fiii tăi i-ai adus jertfă lui Hristos, căci și ei au dorit mai mult să pătimească pentru Adevăr, decât să aibă slava trecătoare a acestei lumi și să se depărteze de Izvorul vieții.
Fericită ești, căci multe suflete ai adus la Hristos prin propovăduirea ta și pe mulți ai scos din mrejele păcatului cu undița cuvântului înțelept.
Cetele puterilor netrupeşti, cu Botezătorul, cu Apostolii lui Hristos, cu Sfânta Muceniță Fotini şi cu Născătoarea de Dumnezeu Maria, faceţi rugăciune ca să ne mântuim.
Sfinte Dumnezeule…Preasfanta Treime…Tatal nostru…
Stând acum înaintea Celui Nevăzut de minte îngerească, nu înceta a te ruga să ne izbăvim noi de tirania patimilor și să ne îmbrăcăm cu toate armele luminii.
Roagă-te să se întărească Biserica lui Hristos pe temelia dreptei credințe și să fie risipite uneltirile ereticilor celor întunecați de înșelăciune.
Stăpână, primeşte rugăciunile robilor Tăi şi ne izbaveşte pe noi de toată nevoia şi necazul.
Toata nădejdea mea spre Tine o pun, Maica lui Dumnezeu, pazeste-mă sub sfânt acoperământul Tău.
Sursa: http://poeziicrestinortodoxe.wordpress.com/