Parastas de zece ani pentru părintele arhimandrit Ermoghen Adam
10:36, marți, 28 noiembrie, 2023 | Cuvinte-cheie: ermoghen adam

Vrednicul de pomenire părintele arhimandrit Ermoghen Adam a fost pomenit luni, 27 noiembrie 2023, la Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova, în contextul împlinirii a 10 ani de la trecerea la cele veșnice.
Slujba de pomenire a fost oficiată cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Rector al Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, de către un sobor de preoți și diaconi, în biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din cadrul Academiei de Teologie Ortodoxă.
La Slujba Parastasului au înălțat rugăciuni conducerea Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, reprezentată de PC Arhim. Nectarie (Gherman), Prorector pentru studii și Director al Seminarului Teologic Ortodox, PC Ierom. Dr. Macarie (Crudu), Decan al Facultății de Teologie Ortodoxă din Chișinău, elevii seminariști, studenții teologi, cadrele didactice, administrația Seminarului Teologic Ortodox și a Facultății de Teologie Ortodoxă din Chișinău, precum și numeroși credincioși care au ținut să fie prezenți la Slujba Parastasului părintelui arhimandrit Ermoghen, rugându-se pentru odihna sufletului cunoscutului profesor și duhovnic.
În cuvântul de învățătură rostit în cadrul slujbei, părintele Mihail Vicol, ucenic al părintelui, a evocat personalitatea vrednicului de pomenire arhimandrit Ermoghen.
De asemenea, și părintele Prorector Nectarie (Gherman) a relatat celor prezenți câteva din experiențele duhovnicești pe care le-a trăit alături de părintele arhimandrit Ermoghen în pelerinajele realizate la locurile sfinte din Egipt și Sfântul Munte Athos.
La final, prin grija conducerii instituției, toți cei veniți cu dragoste și inimi curate să înalțe o rugăciune pentru marele Duhovnic și Profesor al Școlilor teologice din Moldova, au primit câte un pachet cu daruri.
Tot în această zi, la mormântul părintelui arhimandrit Ermoghen din preajma altarului Mănăstirii Ciuflea, un grup de elevi seminariști și profesori au înălțat rugăciuni pentru veșnica odihnă și pomenirea părintelui nostru îndrumător duhovnicesc.
Foarte mulți credincioși veneau să-i ceară sfatul părintelui Ermoghen, plângându-și necazul și durerea celui ce le-a fost duhovnic, sfătuitor și ajutător încă din timpul vieții sale pământești. Cu siguranță Părintele a câștigat îndrăzneală înaintea Tronului ceresc și continuă să-i ajute și să le rezolve problemele a multor suflete suferinde.
Am fost cu toții martori ai unei slujiri pe care părintele a adus-o cu o smerenie desăvârșită. I-a ascultat pe toți ore în șir, cu răbdare, cu inimă adâncă și cu smerenie, învățându-i nu doar din experiența lui de viață, ci din ceea ce Dumnezeu a sădit în inima lui. A dus o viață simplă de monah adevărat, fără să agonisească nimic, nici ceva din slava și influența lumii acesteia, ci împărtășind tuturor dragostea și smerenia sa prin slujire necontenită și dezinteresată față de toți.
Cea mai mare cinstire a vieții unui duhovnic este imitarea vieții lui. Să încercăm să ne asumăm și noi duhul, trăirea, mărturisirea și viața părintelui în Hristos.
Să avem parte de rugăciunile cuvioșiei sale și să-i urmăm viața, nevoința, dragostea către aproapele, mărturisirea credinței și mai presus de toate, dragostea nemărginită față de Dumnezeu.
Pentru rugăciunile Cuviosului Tău, Părinte Ermoghen, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!
Ierom. Dr. Macarie (Crudu),
Decan al Facultății de Teologie Ortodoxă din Chișinău
***
Este cunoscut faptul că Preacuviosul Arhimandrit a dus o viață de o sfințenie pământească deosebită, de o modestie rară, a lăsat o moștenire imensă – învățătura și fapta Sa.
Arhimandritul Ermoghen (Adam) — unul dintre fondatorii învățământului teologic contemporan din cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova, duhovnic și profesor de Liturgică la Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova, autor al mai multor titluri de literatură teologică, s-a născut la 6 august 1929 în s. Boldurești, r. Ungheni.
Absolvește pe rând Seminarul Teologic din Sankt Petersburg (1959), Academia Teologică din Sankt Petersburg (1963), aspirantura la Academia Teologică din Moscova (1964). Este hirotonit în treapta de diacon la 7 ianuarie 1965, iar în cea de preot la 1 ianuarie 1976.
În anul 1976 este numit cleric al Catedralei „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” din Chișinău. În anii 1980 și 1985 este decorat de către Preafericitul Patriarh Pimen al Moscovei și al Întregii Rusii cu Paliță și respectiv cu Cruce cu Pietre Scumpe.
Din anul 1980 este membru al comisiei de traducere a cărților liturgice în limba română.
Printre cele mai importante decorații și funcții pe care le primește de-a lungul slujirii preoțești: La 23 octombrie 1999, prin decretul ÎPS Mitropolit Vladimir, Arhimandritul Ermoghen (Adam) este numit membru al Comisiei pentru examinarea și cercetarea candidaților la hirotonie în treptele de diacon și preot. La 14 iunie 2000, Mitropolitul Vladimir îl decorează pe Arhim. Ermoghen cu dreptul de a sluji Sfânta Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la „Tatăl nostru” și cu dreptul de a purta cea de a doua Cruce cu Pietre Scumpe. La 16 octombrie 2007, printr-un Decret Mitropolitan, Preacuvioșia Sa este numit duhovnic al Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova și responsabil de capela Academiei, cu hramul „Sf. Trei Ierarhi”. La 11 decembrie 2007, în cadrul Liturghiei săvârșite la biserica „12 apostoli” din or. Capernaum, Israel, Părintele Ermoghen primește, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, dreptul de a purta Toiag.
Trece la cele veșnice la 27 noiembrie 2013.
















Vineri, 28 noiembrie, la doisprezece ani de la trecerea sa la cele veșnice, în capela studențească a Academiei de Teologie...
Acum un deceniu trecea la Domnul vrednicul de pomenire Arhimandrit Ermoghen (Adam), profesor de liturgică și duhovnic la Academia Teologică...
În seara zilei de 6 august 2022, după slujba Privegherii de la Catedrala mitropolitană, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, PS...
Părintele Profesor Arhim. Ermoghen (Adam), renumit specialist în Liturgică, a fost un dascăl erudit, un om onest și un teolog...
Marți, 6 august 2019, vrednicul de pomenire, arhimandrit Ermoghen (Adam), înhumat în preajma altarului Mănăstirii Ciuflea, ar fi împlinit 90...
Marți, 27 noiembrie 2018, se împlinesc 5 ani de la trecerea la Domnul a Vrednicului de pomenire, Părinte Arhim. Ermoghen...
06.08.2017. La Catedrala cu hramul Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron a Mănăstirii Ciuflea din Chișinău, slujba Sfintei Liturghii a fost...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău