Părinte, nu am lacrimi

O femeie, cândva, i-a spus:

– Părinte, mă mânii foarte repede.

El i-a răspuns:

– Cum te cuprinde mânia, repetă „Doamne miluieşte”. Prin rugăciune se curăţă orice întinăciune.

La întrebarea unei fiice duhovniceşti cum să se roage, Stareţul şi-a făcut încetişor  semnul crucii, s-a aplecat, atingând cu mâna dreaptă pământul şi a spus: „Roagă-te aşa. Roagă-te trupeşte şi Domnul îţi va trimite Harul Său în ajutor. Roagă-te ca Domnul să împărăţească în inima ta; atunci se va preumple de mare bucurie şi nici o tristeţe nu va putea să o neliniştească.” Altă dată sfătuia: „Roagă-te simplu: Doamne dăruieşte-mi Harul Tău! Dacă vă acoperă norul necazurilor, atunci rugaţi-vă: Doamne, dăruieşte-mi Harul Tău. Şi Domnul ne va izbăvi de primejdii”.

Odată, bătrânul vizitiu Timotei a căzut la picioarele Părintelui, faţa i s-a transfigurat de credinţă, umilinţă şi nădejde: „Părinte, pentru ca raza ta caldă să încălzească sufletul meu rece, pentru ca el să se aprindă în drumul spre cer…”. După această frază complicată el a spus simplu: „Părinte, nu am lacrimi”. Dar Stareţul, cu un zâmbet minunat, i s-a închinat şi i-a spus: „Nu este nimic, sufletul tău plânge, iar aceste lacrimi sunt mult mai preţioase decât cele trupeşti”.

Starețul Nectarie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 58