Părinte nu este cel care doar l-a născut pe copil
8:19, joi, 4 iunie, 2015 | Cuvinte-cheie: Cum să educăm ortodox copilul, educatia copiilor, educaţie creştină, ioan gura de aur, parinti si copii, școala părinților, sfaturi pentru parinti

Părinte nu este cel care doar l-a născut pe copil, ci acela care şi după naştere îl iubeşte. Şi dacă iubirea este necesară acolo unde există din fire, cu atât mai mult e trebuincioasă acolo unde a fost sădită de Dumnezeu.
Ce răspuns îi vei da lui Dumnezeu când te va cerceta pentru că nu te-ai sârguit să-l educi cum se cuvine pe copilul care ţi s-a născut? Te va întreba Domnul: „Nu te-am pus ocrotitor şi dascăl al lui? Nu ţi-am poruncit să-l călăuzeşti pe calea cea dreaptă?”. Ce vei putea spune atunci? Că a fost un copil dificil şi n-a vrut să te asculte? Pe toate acestea trebuia să le vezi de la început, de când era mic, şi puteai să-l modelezi cum voiai. Atunci l-ai fi obişnuit cu binele, dezrădăcinându-i din suflet spinii care, datorită vârstei lui fragede, ar fi ieşit uşor. Dacă te-ai fi ocupat atunci de el, patimile lui nu s-ar fi mărit şi n-ar fi fost greu astăzi să le războieşti.
Ne putem dezvinovăţi atunci când Dumnezeu îi pedepseşte aspru pe copiii care înjură pe tatăl sau pe mama lor, iar noi îi auzim pe copiii noştri cum îl hulesc pe însuşi Dumnezeu, şi îngăduim asta?
Să ne străduim, aşadar, să le dăm copiilor noştri educaţie creştină, cu încredinţarea că, atunci când vor avea evlavie şi iubire de Dumnezeu, se vor deosebi şi în viaţa pământească prin virtuţile lor. Căci toţi îl respectă şi-l preţuiesc pe omul virtuos şi bun, chiar dacă ar fi el cel mai sărac; dimpotrivă, îl scârbesc şi-l urăsc pe cel rău, chiar dacă ar fi el cel mai bogat.
Cei care sunt nepăsători faţă de buna educare a copiilor lor vor fî pedepsiţi de Dumnezeu.
Dar şi tu, fiule, să asculţi de părinţii care te-au născut. Pentru cele pe care ţi le-au oferit, cu nimic nu-i poţi răsplăti, nici să-i naşti, nici să trudeşti pentru ei, cum au făcut aceştia pentru tine.
Şi când tatăl tău îl ceartă pe vreun frate de-al tău, tu trebuie să fii de partea tatălui. Căci dacă-i iei apărarea fratelui tău care a greşit, vei deveni mai rău ca el.
Din Sf. Ioan Gură de Aur, Problemele vieții,Editura Egumenița, p. 122-123

Tată adevărat nu este cel care a dat naştere, ci acel care a crescut şi a învăţat bine odrasla sa....
Ne-am dori cu toţii ca ai noștri copii să fie mai buni decât noi — însă aici trebuie să fim...
Copilul trebuie învăţat să facă binele, tăindu-şi voia. În acest scop, părinţii înşişi să dea exemplu de bună vieţuire, făcându-le...
Să ajungem acum la lucrul cel mai important dintre toate: înfrânarea. Un copil este cuminte dacă-i dedici multe eforturi. Această...
Nu putem educa un copil mic fără să-l pedepsim deloc. Trebuie să vă amintiţi că fac o foarte mare greşeală...
A fi mamă e o slujire, iar cea dintâi condiţie a slujirii credincioase este abnegaţia. Mama adevărată, credincioasă chemării sale,...
Să-L vedem pe Dumnezeu pe chipul copiilor, şi să dăm iubirea lui Dumnezeu copiilor. Să înveţe şi copiii să se...

Parteneriat de colaborare între tinerii voluntari ortodocși „Cuv. Mărturisitor Sofian de la Antim” și A. O. „Valeriu Gafencu”
Episcopul Siluan a liturghisit de Sărbătoarea Sfintei Cuvioasei Parascheva la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
Episcopul Filaret a oficiat rânduiala Sfințirii Sfintei Mese și Dumnezeiasca Liturghie în parohia „Sf. Cuv. Parascheva” din Lupa Recea, r. Strășeni
PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit în Duminica a XX-a după Cincizecime la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
PS Siluan, Episcopul Orheiului, a sfințit Prestolul și a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Minunea Sfântului Arhanghel Mihail” din s. Vîşcăuţi, Orhei
PS Siluan, Episcopul Orheiului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Noul-Neamț
PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din s. Butuceni, Orhei