Copiii urmează cu uşurinţă exemplele care le sunt date
14:05, sâmbătă, 20 iulie, 2019 | Cuvinte-cheie: copil, copilul trebuie invatat, Cum să educăm ortodox copilul, exemplu, fapte bune, îndrumare, mama, mantuire, model, părinte (de copil), Sfântul Teofan Zăvorâtul, suflet, tăierea voii, tata
![](https://ortodox.md/wp-content/uploads/2019/07/img_2-1-240x142.jpg)
Copilul trebuie învăţat să facă binele, tăindu-şi voia. În acest scop, părinţii înşişi să dea exemplu de bună vieţuire, făcându-le copiilor cunoştinţă cu cei a căror grijă de căpetenie este nu pentru plăceri şi onoruri, ci pentru mântuirea sufletului.
Copiii urmează cu uşurinţă exemplele care le sunt date. Cât de devreme încep să-şi copieze mama sau tatăl! Este la fel ca ceea ce se întâmplă cu instrumentele acordate identic. Şi copiii trebuie chemaţi la fapte bune: la început li se porunceşte să le facă, iar după ajung să le facă singuri, dacă sunt direcţionaţi cum trebuie. (Sfântul Teofan Zăvorâtul)
Cum să educăm ortodox copilul: 300 de sfaturi înțelepte pentru părinți de la sfinți și mari duhovnici, Editura Sophia, București, 2011, pp. 75-76