Header image

Articole din rubrica Articole, Căsătorie şi viaţa de familie, Educaţia copiilor, Educaţie, Educație religioasă, Sfaturi duhovnicești

Copiii urmează cu uşurinţă exemplele care le sunt date

Copilul trebuie învăţat să facă binele, tăindu-şi voia. În acest scop, părinţii înşişi să dea exemplu de bună vieţuire, făcându-le copiilor cunoştinţă cu cei a căror grijă de căpetenie este nu pentru plăceri şi onoruri, ci pentru mântuirea sufletului. Copiii urmează cu uşurinţă exemplele care le sunt date. Cât de devreme încep să-şi copieze mama…

2:05, sâmbătă, 20 iulie, 2019 | Continuarea

Omule, ai greşit. Eu te iert, dar să nu mai faci!

Ne cheamă Dumnezeu prin glasul Scripturii, ne cheamă prin glasul zidirilor ce pornesc asupra noastră cu secetă sau cu ploaie prea multă sau cu cutremur; ne cheamă Dumnezeu prin arşiţă, dar ne cheamă şi în alt fel. Cum? Prin glasul conştiinţei. Nu vezi, când păcătuim sau greşim, ne mustră cugetul îndată. Te întreabă: „Omule, de…

12:40, miercuri, 3 februarie, 2016 | Continuarea

Pentru ce avem nevoie de părinte duhovnicesc?

Pentru ce avem nevoie de părinte duhovnicesc? Pentru ca prin ajutorul lui să păşim nerătăciţi şi să ajungem în Împărăţia Cerurilor, iar pentru aceasta trebuie, mai ales, să împlinim cu fapta poveţele, sfaturile şi îndrumările duhovnicului, petrecându-ne viaţa în bună cuviinţă. Au fost cazuri când unii aveau putinţa să meargă des la stareţ, iar alţii…

9:42, marți, 13 octombrie, 2015 | Continuarea

„Să-mi dai pentru o seară pe sora ta”

Un oarecare fiu duhovnicesc al Stareţului consemnează: ‒ Părinte, în discuţiile pe care le am cu un coleg, acesta mă tot îndeamnă să-mi găsesc o prietenă; nu mă ispiteşte, dar mă deranjează. Ce să-i spun ca să înceteze? ‒ Are soră prietenul tău? ‒ Are, Părinte. ‒ Să-i faci ceea ce a făcut un oarecare episcop prietenului său pentru acelaşi motiv….

8:53, luni, 31 august, 2015 | Continuarea

Avem de toate, dar suntem numai cârteală şi sclifoseală

Un oarecare tânăr ce se instruia la Şcoala de Ofiţeri Rezervişti îi cerea insistent să intervină ca să poată pleca din instituție şi să devină numai un soldat simplu, deoarece la școală întâmpina greutăţi mari. Stareţul, după ce în zadar i-a recomandat răbdare, la sfârşit i-a spus: – Fiule, du-te la azilul bolnavilor incurabili şi, apropiindu-te…

8:58, marți, 9 iunie, 2015 | Continuarea

Să cerem de la Dumnezeu luminarea minţii în cunoaşterea celorlalți

Nu putem ajunge să înaintăm mult cu prietenia noastră, pentru că trebuie măcar puţin să ne cunoaştem. Există unii extraordinari care rezolvă această nelămurire într-un an şi există nişte excepţii care rezolvă în câteva zile. Asta este după fiecare, după cum reuşeşte, dar desigur că fiecare îşi asumă riscul în măsura în care nu-l cunoaşte…

10:04, marți, 19 mai, 2015 | Continuarea

Părinţii să-şi educe copiii încă din leagăn

Părinţii să-şi educe copiii încă din leagăn, să-i înveţe frica lui Dumnezeu, să taie pornirile lor cele rele, să nu le „caute în coarne” şi să nu le satisfacă dorinţele şi gusturile rele. Ceara moale ia orice formă: şi tu poţi să faci ce vrei din copilul mic. Literele scrise pe hârtie curată rămân neşterse:…

10:51, vineri, 15 mai, 2015 | Continuarea

„Omule, dacă vrei să lepezi o cruce, nenumărate cruci vor veni asupra ta”

Să ştiţi, deci, că nimeni de pe Pământ, dintre cei care sunt botezaţi în numele Sfintei Treimi, nu se poate mântui fără cruce. Se spune în Urmarea lui Hristos: „Omule, dacă vrei să lepezi o cruce, nenumărate cruci vor veni asupra ta”. Cine ia crucea cu mulţumire şi cu dragoste pentru Mântuitorul, şi e foarte…

11:43, marți, 5 mai, 2015 | Continuarea

Rugăciunea ne poate salva dintr-o mare primejdie

 Pentru o îndrumare înţeleaptă în săvârşirea rugăciunii lui Iisus, stareţul împărţea broşuri cu titlul Tâlcuirea cuvintelor „Doamne, miluieşte.” Pentru a-i mişca pe cei leneşi şi deznădăjduiţi la lucrarea acestei rugăciuni, părintele ne-a povestit cele ce urmează despre puterea Numelui lui lisus: „Un om iubitor de Dumnezeu învăţase să vorbească un graur, care, auzind pe stăpân…

11:21, vineri, 1 mai, 2015 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com