Părintele Ioan Burlac, parohul bisericii din s. Coșernița r. Criuleni, a trecut la Domnul
12:49, sâmbătă, 8 aprilie, 2017 | Cuvinte-cheie: condoleante, cosernita, criuleni si dubasari, deces, ioan burlac

În seara târzie a zilei de 6 aprilie 2017, în ajunul Bunei Vestiri, prot. mitrofor Ioan Burlac, parohul bisericii cu hramul „Sf. Întocmai cu Apostolii Chiril și Metodie” din s. Coșernița r. Criuleni a fost chemat la Domnul.
Părintele Ioan s-a născut în 15 august 1954 în s. Pervomaisc r. Hîncești. După școala din satul natal și cea profesională, a absolvit cu succes Academia Teologică din or. Chișinău.
A fost hirotonit în sanul preoțesc la 10 decembrie 1989 de către Peasfințitul Vladimir, Episcopul Chișinăului și al Moldovei. A slujit Domnului în mai multe biserici din raioanele Orhei, Briceni și Criuleni, fiind un vrednic slujitor al Sfântului Altar, împlinind cu râvnă duhovnicească lucrarea pastoral-misionară ce i s-a încredințat odată cu hirotonia sa în treapta de preot. Astfel, în anul 2015 s-a învrednicit de înalta distincție bisericească – dreptul de a purta mitră.
La acest moment de întristare, suntem alături de familia îndoliată și cei apropiați, cu întreaga noastră compasiune, rugând pe Hristos Domnul să le dăruiască îmbărbătare și putere pentru a-i păstra cu demnitate memoria, iar pe robul Său, fratele nostru, Părintele Ioan, să-l ierte și să-l odihnească în rândurile celor drepți.
Slujba de înmormântare va fi oficiată de către PC părinte Protopop prot. mitr. Teodor Pelin împreună cu un sobor de preoţi, duminică 9 aprilie 2017 începând cu orele 15°°, la biserica „Sf. Întocmai cu Apostolii Chiril și Metodie” din s. Coșernița r. Criuleni, în care părintele Ioan a slujit cu sârguință lui Hristos Dumnezeu cu puțin peste 10 ani de zile.
Veșnică să-i fie pomenirea!


Îndurerată şi greu încercată familie Saracuța, Cu multă durere în suflet am aflat de trecerea la Domnul a unui slujitor...
Mesaj de condoleanțe adresat familiei și rudelor la trecerea la Domnul a acordeonistului și dirijorului Mihai Amihalachioaie, pământean cu Înalpreasfințitul...
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a transmis un mesaj de condoleanțe. Am aflat...
Cu durere în suflet am aflat de trecerea la Domnul a unui slujitor devotat şi statornic al Bisericii Ortodoxe din...
Protoiereul Pavel Benzari, parohul bisericii „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din municipiul Soroca, a trecut la cele veșnice, fiind răpus de...
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la trecerea la cele veșnice a Episcopului Atanasie Jevtici din Biserica Ortodoxă...
Îndurerată şi greu încercată familie Valuța, Iubiți credincioși, Am aflat cu multă întristare de trecerea la cele veşnice a Prot....
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău