Părintele Sofian Boghiu – Predică la Duminica Tuturor Sfinților

Ascultand Sfanta Evanghelie care ni s-a citit astazi aflam cum au fost chemati la apostolat primii patru apostoli: Petru si Andrei – fiii lui Iona -, si Iacob impreuna cu Ioan – fiii lui Zevedeu. Toti erau pescari din Betsaida, unul dintre cele zece orase de pe malul lacului Ghenizaret, din Galileea.

Acestia patru sunt primii chemati la apostolat si in putina vreme Iisus isi completeaza grupul de apostoli pana la doisprezece, care apoi l-au urmat indeaproape de-a lungul celor trei ani si jumatate ai activitatii Sale mesianice.

Apostolii erau pana atunci pescari anonimi, saraci si neinvatati, dar curati la suflet si la trup. La chemarea Lui avea sa-i faca pescari de oameni, iar ei aveau sa lase mrejele, corabiile si familiile lor si sa urmeze lui Iisus.

Martori ai vietii, invataturii si faptelor lui Iisus – dumnezeiescul lor invatator -, pescarii simpli, anonimi si neinvatati devin invatatorii lumii, iar numele lor devin cunoscute si cinstite pe tot globul pamantesc.

Aceasta cinste le vine din partea lui Dumnezeu, pentru ca, devenind ei insisi temple ale Duhului Sfant prin sfintenia vietii lor, slujitori devotati ai Mantuitorului Hristos si vestitori neinfricati ai Evangheliei pacii in lume, s-au invrednicit de cea mai mare cinste, aceea de a fi numiti prietenii lui Dumnezeu: „Voi sunteti prietenii Mei”(Ioan 15,14) si de a locui in vesnicie in slava lui Dumnezeu: „voi veni si va voi lua la Mine – le spune Iisus – ca sa fiti si voi unde sunt Eu” (Ioan 14, 3). Dar aceste mari si sfinte rasplatiri le-au venit dupa o truda plina de jertfelnicie in apostolatul lor; pentru ca au avut de luptat cu pacate si patimi vechi, inradacinate si zeificate de mii de ani in lumea pagana.

Si, precum stim cu totii, nu este lupta mai anevoioasa si mai grea, decat a te converti pe tine insuti la o viata curata si placuta lui Dumnezeu si mai ales a convinge pe altii si a-i ajuta la despatimire si la innoirea propriei lor vieti.

In aceasta lupta de innoire si de transformare in bine a lumii vechi se angajasera Sfintii Apostoli. In lupta lor au avut foarte mult de suferit. in aceasta privinta, iata ce ne spune Sfantul Apostol Pavel, in numele tuturor Apostolilor:

„Caci mi se pare ca Dumnezeu, pe noi, apostolii, ne-a aratat ca pe cei din urma oameni, ca pe niste osanditi la moarte, fiindca ne-am facut priveliste lumii si ingerilor si oamenilor” (I Corinteni 4, 9), caci „in toate patimind necaz, dar nefiind striviti; lipsiti fiind, dar nu deznadajduiti; prigoniti fiind, dar nu parasiti; doborati, dar nu nimiciti; purtand totdeauna in trup omorarea lui Iisus, pentru ca si viata lui Iisus sa se arate in trupul nostru. Caci pururea noi cei vii suntem dati spre moarte pentru Iisus, ca si viata lui Iisus sa se arate in trupul nostru cel muritor” (II Corinteni 4, 8-11). Deci suferintele nu-i despart de Hristos, ci dimpotriva. Iata ce marturiseste tot acelasi Sfant Apostol Pavel: „Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia?… Caci sunt incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici cele de acum, nici cele viitoare, nici puterile, nici inaltimea, nici adancul, si nici o alta faptura nu va putea sa ne desparta pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea intru Iisus Hristos, Domnul nostru” (Romani 8, 35, 38-39).

Si, intr-adevar, nimic n-a putut sa clatine nici credinta, nici nadejdea in cele viitoare si nici dragostea Apostolilor fata de Mantuitorul, fata de Evanghelie si fata de Biserica: nici viata, nici moartea, nici oamenii, nici ingerii, nici cerul, nici iadul.

Prin Duhul lui Dumnezeu, pe Care il purtau in „vase de lut”, in fiinta lor neputincioasa de oameni, pescarii au biruit lumea prin Evanghelia pacii si prin sfintenia vietii, implinind astfel vointa Bunului Dumnezeu. Lasand mrejele si corabiile, au urmat pe Iisus Domnul pana la moarte. Cum L-au urmat? Ne raspunde tot acelasi Sfant Apostol Pavel ca: „…in osteneli mai mult, in inchisori mai mult, in batai peste masura…, in calatorii, adeseori in primejdii, pe rauri, in pustie, in cetati, primejduiti din partea talharilor, iudeilor si paganilor, in necazuri (de tot felul), in privegheri, in foame, in sete, in frig si golatate, avand pe deasupra grija tuturor bisericilor.  

Si totusi nu s-au lasat. Au rasturnat idolii, au mustrat cu asprime faradelegile si au marturisit pe Hristos Cel rastignit si inviat, cu pretul vietii lor. Au indraznit, au rabdat, s-au jertfit, au primit cununa muceniciei si au biruit.

Au biruit deodata doua lumi: lumea pagana, care-i prigonea, si lumea raului din launtrul inimii, care-i ispitea sa-si tradeze rostul vietii si scopul Evangheliei.

Ei stiau ca vor fi urati, prigoniti si ucisi, caci li se spusese dinainte de Domnul: Atunci va vor da pe voi spre asuprire si va vor ucide si veti fi urati de toate neamurile pentru numele Meu. Atunci multi se vor vinde unii pe altii si se vor uri unii pe altii (cf. Matei 10, 16-22).

Si totusi au indraznit si nu s-au temut de cei ce ucid trupul (cf. Matei 10, 28). Au infrant in ei orice gand lumesc, orice pofta vinovata, orice desertaciune pamanteasca, stiind ca „cei ce sunt ai lui Hristos Iisus si-au rastignit trupul impreuna cu patimile si cu poftele” (Galateni 5, 24) si ca „Dumnezeu nu ne-a chemat la necuratie, ci la sfintire” (I Tesaloniceni 4, 7).

Oricand fiind gata de moarte, ei erau incredintati ca „patimirile vremii de acum nu sunt vrednice de marirea care li se va descoperi” (Romani 8, 18). Vrednici ostasi ai lui Hristos, ei asteapta cu bucurie cununa vietii vesnice, vesmintele albe si locurile fericirii negraite din cetatea Ierusalimului celui de sus (cf. Apocalipsa 6, 11).

Caci, dupa cum luptatorii care se intorc biruitori in patrie sunt primiti cu flori si cununi de glorie, tot asa sunt primiti apostolii si mucenicii in patria cereasca.

Din viata de truda binecuvantata a Sfintilor Apostoli si a urmasilor lor putem scoate o multime de invataturi. Dar daca invatam numai cum sa fim buni crestini, este de ajuns. Caci a fi crestin bun inseamna a fi un mic apostol al Evangheliei, inseamna a trai tu mai intai poruncile lui Dumnezeu si apoi sa le vestesti si altora.

A fi crestin bun inseamna a crede sincer in Dumnezeu, a nadajdui in viata viitoare si a iubi pe Dumnezeu din toata fiinta ta, nu numai cu vorba, ci mai ales cu fapta, iar pe aproapele tau sa-l iubesti ca pe tine insuti.

Cata deosebire este intre crestinul bun, care indeamna si invata pe semenii sai sa se roage, sa marturiseasca adevarul, sa implineasca poruncile lui Dumnezeu, sa fie constiinciosi in munca lor si oameni de cuvant, sa fie cinstiti, harnici si omenosi, si omul rau, care invata pe altii sa fure, sa injure, sa se imbete, sa nu aduca rodul muncii lui in familia si la copiii sai, ci sa-i cheltuiasca in chip netrebnic, sa-si bata joc de cele sfinte si sa faca toate faradelegile.

Fiecare crestin este chemat sa fie un mic pescar de oameni, cum au fost Apostolii, tragand pe oameni de la rau la bine, un mic pescar sau un mic apostol, care sa castige pentru imparatia lui Dumnezeu macar un singur suflet, intorcandu-l de pe calea cea larga a pierzarii, cu obligatia ca si acela sa castige un alt suflet pentru aceeasi imparatie a lui Dumnezeu.

Ce bucurie are cel care poate spune: am facut pace intr-o familie invrajbita; am ridicat moralul unei fiinte deznadajduite, care era chinuita de gandul sinuciderii; am impacat doi fosti prieteni, care intre timp s-au certat si se urau de moarte; am recomandat cuiva o carte buna care sa-i fie cu adevarat calauza in profesia lui, ori in viata lui; am ajutat pe cineva sa se lase de niste patimi si obiceiuri rele, care-i vatamau si sufletul si trupul! Sau, cata bucurie sa poti spune: am scapat un suflet de la moarte, cum ne indeamna Sfantul Apostol Iacob, zicand: „sa stie ca cel ce a intors pe pacatos de la ratacirea caii lui, isi va mantui sufletul din moarte si va acoperi multime de pacate” (Iacob 5, 20).         

Daca sfatuim si ajutam cu sinceritate si cu dragoste curata pe semenii nostri, sa se fereasca de rautati sub toate formele lor si sa faca binele, asa cum ne indeamna bunul simt si Sfanta Evanghelie, atunci facem si noi apostolat si ne implinim datoria de buni crestini; atunci suntem crestini buni, crestini apostolici, crestini cu ravna sfanta, crestini care slujesc lui Dumnezeu cu gura, cu inima si cu toata fiinta lor.

Asa sa ne ajute Dumnezeu! Amin. 

Arhimandrit Sofian Boghiu