Părintele Sofian, chip al smereniei lui Hristos și duhovnicul în care s-a sălășluit Dumnezeu!

Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea de sus a Părintelui Arhim. Sofian (Boghiu), am reușit să ajungem în acest an la Slujba de pomenire a vrednicului duhovnic care s-a ridicat din neamul nostru, părintele arhimandrit Sofian (Boghiu), care la data de 7 octombrie a împlinit 105 ani de la naștere.

Am rămas profund impresionați de frumusețea impunătorului Complex Memorial „Părintele Sofian Boghiu”, parte a Centrului cultural-istoric „Cuconeștii Vechi”, care a fost înălțat la baștina Duhovnicului, cu stăruința și truda membrilor Asociației cultural-istorice „Noua Galilee”, în frunte cu Dl Ion Bortă, și în colaborare cu Primăria satului Cuconeștii Noi, r. Edineț, dar și conducerea Gimnaziului din localitate.

La Panihida oficiată cu acest prilej, au fost pomeniți, alături de Părintele Sofian, care este originar din Cuconeștii Vechi, și vrednicii martiri și mărturisitori ai neamului, care au luptat și au propovăduit credința drept-măritoare în perioada secolului trecut.

Personalitatea vestitului iconar de sfinți și suflete a părintelui nostru Sofian (Boghiu) rămâne a fi una de neegalat în rândul duhovnicilor răsăriți din pământul Moldovei. Alături de alți mari duhovnici și mărturisitori ai credinței, Părintele Sofian rămâne a fi pentru Biserica noastră un simbol al duhovnicilor de înaltă anvergură, care îi chema pe toți la sfințenie și la cunoașterea bunătății și iubirii dumnezeiești prin propriul exemplu de trăire.

Era atât de sporit în cele duhovniceşti, încât veneau la el nenumărați oameni de diferite vârste și categorii sociale, după ajutor, sfaturi şi binecuvântări; pentru că Duhovnicul iradia în jurul său numai sfințenie, iubire, milă și bunătate. Multora din aceștia le-a transfigurat viața, unii din ei fiind chiar tineri care se aflau pe culmile disperării și în fața păcatului sinuciderii.

Trecând prin calvarul comunismului şi prin toate strâmtorările cauzate de acest regim diavolesc, Părintele Sofian a ieșit întărit din acest război, ajungând să fie mai apoi de folos duhovnicește multor suflete încercate de viață.

Îndelungata sa nevoinţă, bine-primită de către Bunul Dumnezeu ca o jertfă fără prihană, a făcut din Părintele Sofian un om ceresc, un înger pământesc şi locaş al Duhului Sfânt  în care lumina harul dumnezeiesc în chip minunat.

Aceasta o mărturisesc și ucenicii săi, care de multe ori vedeau o lumină în jurul Părintelui, răspândind lumină în jur prin prezența sa filocalică și prin trăirea în duhul Ortodoxiei.

Ca om al rugăciunii şi al contemplării, Părintele Arhim. Sofian a iubit rugăciunea neîncetată, iar pacea şi concentrarea lăuntrică au fost tot ceea ce a căutat cu cea mai mare nevoinţă şi osârdie, lucru pe care din smerenie de multe ori îl tăinuia.

Cu toate darurile pe care le avea Părintele, căuta mereu să nu se evidenţieze, micşorându-se pe sine şi preamărind pe Dumnezeu, pentru că prin darul dat lui de la Dumnezeu, putea să fie de folos celorlalți.

Nouă, urmașilor de azi ai acestui mare bărbat al credinței și vrednic fiu al neamului nostru, nu ne rămâne decât să învățăm și să urmăm modelul Părintelui de înaltă vieţuire plăcută lui Dumnezeu, care consta în primul rând în umilinţă şi iubire, și întâi de toate rămâne modestia – principala esenţă spirituală a acestui sfânt al zilelor noastre.

Vă invit să medităm la cuvintele Părintelui, pe care le spunea cu multă durere atunci când era supus la multe și uluitoare presiuni în temniță: „Dacă eu aș fi mai bun și ceilalți ar fi mai buni!”

SERGHEI CRUDU, teolog

Imn închinat celor căzuţi

Pe drumul veşniciei tu te-ai dus

Şi ne-ai lăsat ca testament iubirea

Vestită de-Împăratul Iisus:

În ea găsi-vom pururi fericirea.

Te-ai dus şi ne-ai lăsat în urma ta

Nădejdea revederii-n Paradis,

Mereu vei fi cu noi şi-om aştepta

Să ne-ntâlnim cu sufletul deschis.

Ne-ndemni pe cei ce-n viaţă am rămas:

Luptaţi uniţi şi în acelaşi pas,

Zidiţi lui Dumnezeu altare sfinte,

Păşiţi pe Calea Vieţii înainte!

Valeriu Gafencu, „Sfântul închisirilor”