Părintele Sofian se întoarce la Cuconeștii Vechi - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Părintele Sofian se întoarce la Cuconeștii Vechi

14:54, sâmbătă, 8 octombrie, 2016 | Cuvinte-cheie: ,

Cred că dacă părintele Sofian Boghiu s-ar fi întors astăzi la baștina lui, în Cuconeștii Vechi, o fostă comună despre care spunea că „nu mai este”, ar fi spus că satul „înghițit de apele Prutului”, a renăscut. Prin Complexul cultural – istoric Cuconeștii Vechi, parte a căruia sunt și Memorialul „Sofian Boghiu”, și locurile a căror prezență istorică a fost înveșnicită prin Troițe și pietre comemorative, cum ar fi cimitirul satului, biserica sau fântâna strămoșilor, prin Muzeul care va fi inaugurat, satul părintelui Sofian este viu.

Astfel, aceste locuri de o rară frumusețe, ne amintesc și nouă că faptele bune nu se uită, iar numele bun, care este „mai de preț decât untdelemnul cel binemirositor”, poate face ca și din adâncurile cele care au înghițit totul, să răsară viață, să răsară amintiri, să răsară recunoștință.

Vizitând în câteva rânduri aceste locuri, în care s-a aflat satul Cuconeștii Vechi, pentru a realiza reportaje despre baștina părintelui Sofian, am înțeles de ce părintele le-a îndrăgit și de ce revenea la ele, chiar și după ce satul a dispărut. Da, e adevărat, locurile de baștină nu se uită niciodată, dar cred că părintele, copleșit de amintiri își găsea anume aici comuniunea cu Dumnezeu care i-a îndreptat pașii din biserica acestui sat, spre lumea largă. Și în lumea cea largă, povețele pe care le-a auzit aici, l-au făcut să aleagă calea cea strâmtă, pe care ajunge omul la Dumnezeu.

Astăzi în aceste locuri se simte prezența lui Dumnezeu și binecuvântarea părintelui Sofian. Cu siguranță părintele, se bucură de tot ceea ce fac reprezentanții Asociației „Noua Galilee” și de acolo de sus, își rescrie mărturiile și zice: Eu sunt născut în Basarabia, pe malul Prutului, într-o comună numită Cuconeștii Vechi. Acum, satul nostru a renăscut și va dăinui pentru mulți ani înainte pentru că mare este sufletul celor care îmi poartă memoria. Iar cei care îi cinstesc memoria zic într-un glas: Mare este grija pe care Dumnezeu o poartă acestor locuri, drept răsplată pentru râvna pe care părintele Sofian a avut-o pentru Creatorul Cerului și al Pământului.

 

Iulian Proca, Jurnalist, Producător TV, Autor de proiecte TV și Radio

Contact Form Powered By : XYZScripts.com