Părintele Vasile Guma – un model pentru cei care doresc să îmbrăţişeze apostolatul preoţesc

Vasile Guma (1865-1954) – Un preot model şi un simbol al toleranţei şi milosteniei.

Părintele Vasile Guma, s-a născut în anul 1865, în comuna Ciuciuleni, plasa Văsieni, judeţul Lăpuşna. Absolveşte în 1886 Seminarul Teologic din Chişinău. Tânărul Vasile Guma era un element deosebit – conştiincios la învăţătură şi dotat cu har şi o profundă dorinţă de a deveni un păstor, în adevăratul înţeles evanghelic al cuvântului.

Este apreciat de profesorii lui, cât şi de personalul clerical superior. Încrederea care i s-a acordat în toată perioada administraţiei ruseşti, se datorează calităţilor sale morale şi spirituale, precum şi puterii sale de muncă, pusă în serviciul bisericii şi societăţii.

În Seminar dorea să se facă misionar, ca să meargă în ţări păgâne. La numai 20 de ani, a plecat în pelerinaj la sf. Munte Athos, în Egipt şi Palestina.

Timp de 24 de ani, între 1886-1910, preotul Vasile Guma a fost  parohul bisericii din Floreşti, unde majoritatea populaţiei era compusă din români moldoveni, populaţia rusă constiuia o minoritate limitată, cuprinzând unele autorităţi şi personalul câtorva instituţii – păr. Vasile Guma a efectuat serviciul religios, atât în limba rusă cât şi în moldoveneşte, spre deosebire de alţi preoţi, care slujeau numai în limba rusă.

În anul 1906, a avut cinstea să fie ales deputat în prima Dumă Imperială de la Petersburg. Luând cuvântul în Dumă, părintele Guma, a susţinut necesitatea atribuirii pământului la ţărani. Cuvintele lui de atunci sunt actuale şi astăzi; cităm din argumentele prezentate : „Înzestrarea cu pământ a ţăranilor, le crează posibilitatea independenţei, asigurându-le hrana. Îi face iubitori de muncă şi devotaţi ţării… Şi cum să nu se dea pământ, celor care sunt mai aproape de pământ… Parcă poate peştele să nu trăiască în apă, ori pasărea în cuibul său.”

A îndeplinit funcţiile de Mare eclesiarh „cliuciar”, la catedrala din Chişinău şi membru al consistorului. Munceşte cu un rar devotement, cu deplină dezinteresare, dusă până la abnegaţiune.

Părintele Vasile Guma, a refuzat în mai multe rânduri, să accepte propuneri de a primi funcţii superioare, prin transfer în interiorul Rusiei. El răspundea „Din părţile mele natale, eu mai departe nu plec”.

La 60 de ani, se înscrie la Facultatea de teologie din Chişinău, pe care o încheie cu succes.

Memoriile protoiereului Vasile Guma, au fost tipărite la Paris în anul 1999, prin osârdia scriitorului Eugen Holban, şi intitulate “Povestea vieţii mele”. Această lucrare, constituie un document inestimabil al vieţii de pe meleagurile floreştene la intersecţia secolelor XIX-XX.

O relatare interesantă, există în amintirile din copilărie ale preotului Vasile Guma, care a  slujit, până în 1940, la catedrala din Chişinău :

„Când eram de 8 ani, vărul meu, bădiţa Toader Lupaşcu, m-a luat la Chişinău să văd oraşul prima oară…La Străşeni s-a înoptat şi după un popas am continuat drumul noaptea pe Valea Bâcului până la Chişinău. Între Străşeni şi Ghidighici, pe o costişă, după Bâc se zăreau scalii (pietroaie, stânci, în limba rusă) de piatră înşiraţi în linie. Tovarăşii mei mi-au spus o legendă, ca aici dracii, într-o noapte, s-au grămădit şi au vrut să iezească (a face un zid) până la cucoşi şi apele grămădite să înece Chişinăul, însă ei nu au dovedit să aducă scalii de ajuns, căci cucoşii au cântat mult înainte şi dracii auzindu-i au lăsat lucrul neâmplinit şi s-auîmprăştiat, iar pietrele înşirate au ramas o amintire.”

Remarcabil prin faptele sale duhovniceşti şi filantropice, întreaga sa viaţă, părintele Vasile Guma, a dedicat-o săracilor, oropsiţilor, suferinzilor, flămânzilor etc. indiferent de locul unde s-a aflat. Această înclinaţie a inimii şi conştiinţei sale, a izvorât, pe de o parte din profunda lui credinţă, iar pe de altă parte de la educaţia căpătată de la părinţi. Cuvintele pe care mama lui i le-a spus în ziua când s-a despărţit de căminul familial – „să nu-i uiţi pe săraci, să nu-i obijduieşti” – i-au rămas întipărite în conştiinţă pe tot restul vieţii.  Începând de la activitatea sa caritativă, în cadrul parohiei de la Floreşti, dar mai ales în mijlocul „Asociaţiei în numele lui Hristos” pe care a condus-o din anul 1917, până în 1944, când a trebuit să se refugieze în România.

Pe lângă atribuţiile sale religioase, el îşi consacră cea mai mare parte a timpului coordonării activităţii  „Asociaţiei în numele lui Hristos”, care consta în colectarea de donaţii şi supravegherea acestor bunuri.

În zilele de Crăciun, Paşte şi alte sărbători, erau văzute la Chişinău, căruţe şi care pline cu alimente şi îmbrăcăminte, care erau distribuite în închisori şi spitale. Renumele pe care l-a căpătat opera filantropică a părintelui Vasile Guma în anii interbelici, depăşise cu mult limitele teritoriului Basarabiei, fiind cunoscută şi apreciată de marile personalităţi culturale şi politice din România. Faima acestei activităţi depăşise graniţile ţării.  O notă a Vaticanului semnala instituţia caritativă creştinească de la Chişinău.

Viaţa şi opera merituosului preot basarabean Vasile Guma, poate constitui un model pentru cei care doresc să îmbrăţişeze apostolatul preoţesc, iar în rândul personalităţilor basarabene, el trebuie să-şi găsească un loc bine meritat.

Bibliografie :

Guma Vasile, preot – „Povestea vieţii mele”, editura „Căpriana”, Paris, anul 1999. ( ediţie îngrijită de Eugen Holban)

Popovschi Nicolae, „Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi”, „Museum” 2000, Chişinău, pag.306

A consemnat Pr. Mihail Bortă