Paștile Blajinilor sau teribila orgie naţională…

Iată că deja a venit timpul ca să ne pregătim cele mai alese haine, vopsele de păr, ochi, pantofi, sprâncene și unghii, dar şi să preparăm cele mai delicioase bucate. Pentru că poimâine vom merge împreună la întâlnirea cu absolvenții. Acolo, pe lângă toate astea, pentru a demonstra cât de tari suntem, ar fi bine să apărem cu tot felul de telefoane, smartphoane şi iphoane.

Întâlnirea cu absolvenţii

Când va ajunge la marele eveniment, fiecare dintre noi îşi va prezenta în văzul lumii toate aceste frumuseţi, după care se va îndopa cu găluște, cărnuri și ouă, peste care va turna nestingherit bere, vinuri şi rachiuri. În acelaşi timp, fiecare să va chinui cu mai mult sau mai puţin efort să verse barem o lacrimă, pe care să o vadă cu orice preţ şi cei care-i stau alături şi care, de asemenea, vor asuda în încercarea de a face întocmai. Dar acesta va fi doar începutul, căci, spre apusul soarelui, unii vor adormi buștean pe mese, alţii vor borî pe hainele nou-nouțe, alţii vor înjura de mama focului, iar alţii vor purcede alene spre casă, cu sprijinul tuturor copacilor de pe drum…Cei care, din varii motive, nu vor reuși să-și onoreze cu prezența absolvenții în ziua de duminică, o vor face luni. Dar asta nu contează nici câtuşi de puţin atâta timp, cât în ambele zile se repetă același scenariu. De-i luni sau duminică, noi oricum credem că absolvenții ne aplaudă comportamentul indecent, chiar dacă în realitate noi ne batem joc de ei fără pic de respect sau ruşine.

„Dumnezeu să-l ierte!”

Paştele Blajinilor este o sărbătoare cu rădăcini păgâne, care are la bază legende din tezaurul folcloristic românesc  şi nu are niciun suport biblic. Această zi a căpătat influenţe creştine considerabile în Europa de Sud-Est, după ce a fost aleasă ca zi pentru pomenirea morţilor. Cel puţin în ţara noastră, în prezent, sărbătorirea Paştelor Blajinilor seamănă leit cu întâlnirile cu absolvenții, deoarece şi aici, şi acolo, participanţii vin chitiţi și cu aere. Ei caută să demonstreze cât de sexy, bengoşi și serioşi au devenit între timp, chiar dacă realmente degradează cu toţii din an în an. Dacă renunţăm la iluzii, pricepem că anii ne îmbătrânesc, ne strică și, indiferent de vopseaua cu care ne boim sau de maşinile în care ne lăfăim, ne apropiem de absolvirea vieţii.

În fiece an, când păşim prin ţintirime de Paştele Blajinilor, absolvenţii ne vin cu tot mai multă îndrăzneală  în întâmpinare. În acest sens, inelele noastre din aur şi pietre scumpe, coafurile ţepene sau fustele de-o şchioapă nu simbolizează nimic mai mult decât suprema deşertăciune şi goana după vânt. Nici mâncărurile şi băuturile pe care le introducem până la refuz în noi, nici refrenul: „Dumnezeu să-l ierte!”, intonat printre sughiţuri, nu-i ajută pe morți cu nimic. Din simplul motiv că mulți dintre cei care rostesc aceste cuvinte nu cred nici cu tălpile în Dumnezeu sau în viața veșnică. Ei cred că mortul, când era viu, nu avea suflet, şi că după moarte din el s-a ales doar un cadavru – oase şi viermi. Mai bine zis, mulţi dintre noi compară inconștient morţii cu animalele.

Am văzut deseori prin cimitire muritori care pomenesc morţii și, totodată, fac bancuri extrem de prostești pe seama lui Dumnezeu și a preoților. Stând la taclale cu aceştia, am înţeles că pentru ei „Dumnezeu să-l ierte!” este un ordinar toast, care nu se deosebește deloc de „Să fii sănătos!” sau „Să ne pupe-n cur dușmanii!”. Dacă admitem că Dumnezeu chiar există, oare cum se simt absolvenţii în aceste clipe? Dacă Dumnezeu există, morţii aşteaptă doar rugăciunile noastre pentru ei, sincere și modeste, care nu e neapărat să fie făcute în mod public sau în faţa unui ceaun plin cu pârjoale și sarmale. Dar dacă Dumnezeu nu-i, morţii nu au nevoie de Paștele Blajinilor, fiindcă nici ei nu mai sunt.

Ştergare şi pahare

Dacă nici Dumnezeu, nici sufletele morţilor nu există, ce rost are să dăm pomeni? De ce cheltuim banii aiurea, dacă trăim în cea mai săracă ţară a Europei, în care guvernarea coruptă a furat trei bănci şi noi suntem faliţi? Nu mai bine le-am cumpăra ceva util copiilor noştri, decât să dăm de pomană unor alcoolici puturoşi, care ne cred de proşti şi stau cu mâna întinsă, în loc să lucreze?Dacă, însă, Dumnezeu există, se bucură el de pomenile noastre? Aici atingem struna cea mai sensibilă a acestui subiect. Dacă credem în Hristos, ştim că el ne-a îndemnat să ajutăm toţi osândiţii şi împovăraţii. O simplă deducţie logică arată că orice ajutor în sine trebuie neapărat să bucure destinatarul, adică să-i fie acestuia de vreun folos. Dar ce bucurie aducem noi oamenilor, pe care-i oprim din drum, pe cărările ţintirimelor, şi le întindem ștergare și pahare? Cu atât mai mult, cu cât aceste obiecte sunt de obicei de calitate foarte proastă… Calul de dar nu se caută în dinţi, dar dacă ai un cal care nu mai e bun de nimic, de ce îl dăruieşti?

Cred că o pomană ar fi mult mai primită, de-ar avea şi un rezultat. De pildă, de-am alege un necăjit, doi sau trei, care să nu ne trezească îndoieli că ar fi nişte şmecheri. Moldova este plină de asemenea oameni şi nu ne costă nimic să-i găsim. Şi acestora să le cumpărăm, în funcţie de banii pe care-i avem, strictul necesar, și nu ştergare şi pahare, pe care cel mai probabil le au şi ei în casă. Astfel consecinţa acţiunilor noastre s-ar face simţită şi ar reprezenta o adevărată pomană. Prin urmare, destinatarul pomenii ne va ţine minte atât pe noi, cât şi pe morţii, în memoria şi de sufletul cărora i-am acordat sprijinul respectiv. Şi, la rândul său, îi va pomeni şi el în rugăciunile sale.

O frumoasă poveste de dragoste…

Mai există printre noi şi dintre cei care urăsc preoții și-i batjocoresc în continuu că-s grași, lacomi și parșivi. Dar când le moare cineva, cheamă popa… Şi de Blajini invită preotul la mormânt, chiar dacă-s varză deja şi căută să se distreze. Nu, aceşti oameni nu sunt nici atei, deoarece ateii au demnitatea de a NU crede. Dar ăştia preferă să sară din barcă în barcă, doar ca să fie în rând cu turma. Din păcate, ei renunţă la raţiune şi se adaptează încă din viaţa aceasta rolului de cadavre. Şi devin din ce în ce mai mulţi, aidoma rinocerilor lui Ionesco. În ziua de azi, când raţiunea iese din vogă, Paștele Blajinilor a devenit sărbătoarea acestora.De aceea, de vă iubiți morții, iubiți-i în mare taină. Să nu știe stânga ta ce face dreapta ta, după cum a spus şi Mântuitorul. Să fie ca într-o frumoasă poveste de dragoste, doar când iubești – dăruiești. Și iubeşti în fiece clipă, în intimitatea ta, dar nu odată pe an și de faţă cu toată ţara, ca într-o teribilă orgie naţională…