Pastorală la Duminica Ortodoxiei, a Preasfințitului Petru episcop de Ungheni și Nisporeni

Preacucernicilor Preoţi, Preacuviosului Cin Monahal, Diaconi și Tuturor Drept Măritorilor Creştini din de Dumnezeu Păzită Episcopie de Ungheni Şi Nisporeni

Chemarea ta, învierea ta! Postul călătorie a chemării.

Spre Înviere Prăznuind Ortodoxia

      Astăzi Biserica Ortodoxă ne descoperă întreaga taină a omului. Ce este omul, cine este omul? Şi răspunde Sfânta Biserică: omul este măreţia dumnezeiască pe pământ. Prin această taină, este preaslăvită icoana vie a lui Dumnezeu care este omul. Omul este icoană vie a lui Dumnezeu în această lume.Această duminică a fost nemijlocit instituită a fi serbată în prima duminică din Postul Mare de către patriarhul Metodie al Constantinopolului cu prilejul celei de-a doua restaurării definitive a sfintelor icoane, pe 11 martie 843. Icoanele restaurate sunt privite de imnografii noştri drept ,,podoaba Bisericii” şi ,,pecetea Ortodoxiei”. Ortodoxia nu este numai dreapta credinţă, ci şi dreapta trăire în Hristos. După cum ştim, în limba greacă „orthodox” înseamnă atât „dreptcredincios”, cât şi „dreptmăritor”. Aceasta înseamnă, în cele din urmă, a fi ortodocşi. A fi ortodox înseamnă a te împodobi cu harul lui Dumnezeu şi a nu te lăsa momit de păcate şi de toate ereziile. Căci o cântare din această duminică ne îndeamnă: Să ne împodobim cu harul şi să ne lepădăm de adunarea ereticilor. Cine vrea să se apropie de Ortodoxie, să  salte cu veselie în Ortodoxie, să se împlinească şi să capete gând şi să devină gânditor de Dumnezeu fără îndoială că nu o poate face decât prin Hristos. Aşa cum se exprimă troparul praznicului Ortodoxiei, venerarea icoanei lui Hristos e o mărturisire a întregii Economii dumnezeieşti şi semnul supunerii credinciosului faţă de integralitatea învăţăturii Bisericii: ,,Preacuratei Tale icoane închinându-ne, Bunule, cerem iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule. Căci de bună voie ai voit a Te sui pe Cruce, ca să izbăveşti din robia vrăjmaşului pe cei pe care i-ai plăsmuit. Pentru aceasta cu mulţumire strigăm Ţie: Toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorului nostru, Cel ce ai venit să mântuieşti lumea!”.

   Duminica Ortodoxiei este sărbătoarea credinţei drept măritoare, prin cuvânt şi  faptă, a tuturor credincioşilor ortodocşi din lumea întreagă, a tuturor celor ce  păstrează şi mărturisesc învăţătura de credinţă a Bisericii celor şapte Sinoade  Ecumenice, care stă la temelia adevăratei trăiri creştine ortodoxe şi a sfintei lucrări  a Bisericii lui Hristos în lume. Învăţătura ortodoxă despre icoană arată că, deşi Dumnezeu nu poate fi văzut de oameni în toată strălucirea Lui dumnezeiască, negrăită, nepătrunsă şi necuprinsă de firea omenească, totuşi, din iubire faţă de oameni, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut Om, luând trup şi chip omenesc, ca pe noi oamenii să ne ajute să vedem chipul slavei dumnezeieşti. Prin urmare, lumina din icoana lui Hristos şi din icoanele sfinţilor ne îndreaptă spre lumina cea ne înserată a slavei veşnice din Împărăţia cerurilor. Sfinţenia icoanei ne cheamă la sfinţirea vieţii şi la trăirea virtuţilor creştine.

   Suntem ortodocşi nu pentru că doar trăim o Duminică a Ortodoxiei, ci pentru că închinările noastre dinaintea icoanei nu sunt altceva decât Duminici ale Ortodoxiei. Că Icoana ne este poarta Zilei a opta, că icoana ne este Duminică. De aceea, într-un fel sau altul, a-L lăuda pe Hristos înseamnă a trăi împreună cu El această plinătate a bucuriei dinaintea icoanei.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

   Pentru a folosi timpul postului mare ca pe o cale spre Dumnezeu, cu frăţească dragoste, Vă aducem la cunoştinţă că în cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni care este ancorată într-o activitate pastoral-misionară mărturisitoare dedică anul 2014 ,,Tinerilor şi a descoperirilor valorilor moral-spirituale”.

   Iar întrucât Hristos Însuşi acordă o deosebită atenţie copiilor şi tinerilor, înviind trei tineri din morţi (fiica lui Iair, fiul văduvei din Nain şi prietenul Său Lazăr), Biserica lui Hristos trebuie să facă acelaşi lucru, adică să arate o grijă deosebită faţă de copii şi tineri, să-i trateze cu toată dragostea şi responsabilitatea necesară.

   Tratând despre datoria Bisericii de a se ocupa şi de a se îngriji în mod special de copii, nu putem să nu începem cu unele referinţe la exemplul şi la atitudinea lui Isus faţă de aceştia, prietenul celor „mai mici” dintre fraţii săi. În primul rând, amintim că şi Iisus a fost copil, copilăria sa fiind sintetizată în acele câteva cuvinte pe care sfântul Luca ni le prezintă, care sunt, probabil, o confidenţă din partea Mariei: „Copilul creştea şi se întărea, plin de înţelepciune, iar harul lui Dumnezeu era asupra lui (…) Apoi coborî cu ei, se înapoie la Nazaret şi le era supus. Mama lui păstra toate acestea în inima ei. Iisus creştea în înţelepciune, statură şi har în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor” (Lc 2,40.51-52). În al doilea rând, subliniem atenţia deosebită a lui Iisus faţă de copii. Copiii sunt preferaţii Domnului (cf. Mc 10,16), sunt simbolul disciplinei autentice (cf. Mt 19,14). Cerul este promis tuturor celor care, ca şi ei, curaţi şi bogaţi în bunătate, se încredinţează Tatălui. Numai aceştia îl pot găsi pe Dumnezeu Tatăl şi pot deveni, datorită harului lui Iisus, fii ai lui Dumnezeu. Cine va provoca pierderea unuia din cei mici ai săi, care cred în el, săvârşeşte un delict grav şi mai bine i-ar fi aceluia „să-şi lege o piatră de moară de gât şi să se arunce în mare” (Mt 18,6). Se ştie foarte bine ceea ce Iisus spunea şi făcea pentru copii: îi binecuvânta, îi lua în braţe, îi apăra, voia ca să fie feriţi de scandal, îi propunea ca model sau simbol al apartenenţei la împărăţia lui Dumnezeu (cf. Mt 18,1-10; 19,13-15; Mc 9,35-36; 10,13-16; Lc 9,46-48; 18,15-17). Această iubire a lui Iisus faţă de copii nu putea să nu treacă şi în inima Bisericii.

   Biserica trebuie să vadă în copii partea cea mai delicată a turmei care i-a fost încredinţată, trebuie să vadă în ei terenul fertil al Bisericii, atât al celei de azi, dar mai ales al celei de mâine. Prin urmare, pastoraţia copiilor trebuie să fie unul din sectoarele principale ale activităţii sale. Adesea, tinerii sunt în căutarea unui ideal înalt, sublim, şi pentru că sunt nemulţumiţi de ce le oferă lumea sau societatea umană, înrobită de multe patimi rele. Iisus însă ne învaţă că schimbarea în bine a lumii trebuie să înceapă din interiorul omului, prin pocăinţă şi prin iubire smerită. Psalmistul arată tinerilor calea spre sfinţenie şi adevărata fericire, zicând: „Prin ce îşi va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale” (Psalmul 118, 9). Iar cuvintele Domnului se află în Sfânta Scriptură şi în învăţătura Bisericii, care este „stâlpul şi temelia adevărului” (I Timotei 3, 15). Cei ce sunt părinţi şi prieteni duhovniceşti ai tinerilor au datoria sfântă de a arăta acestora calea tinereţii curate şi modul creşterii lor în iubire smerită faţă de Dumnezeu şi de semeni. Pe tineri îi ajutăm cu adevărat îndemnându-i să cultive constant lumina Sfântului Botez, hrănindu-se spiritual din lumina Sfintelor Scripturi, din Scrierile şi Vieţile Sfinţilor, din sfaturile duhovnicului, din pilda vieţii oamenilor mărturisitori ai credinţei în situaţii grele, din pilda oamenilor harnici şi darnici, cinstiţi şi drepţi, smeriţi şi curajoşi, care L-au primit în s ufletul lor pe Hristos drept lumină, comoară şi cunună a vieţii lor.

   Este adevărat că astăzi adolescenţii sunt mai puţin activi în Biserică decât în timpurile precedente. Tinerii în vârstă de douăzeci de ani sunt cei mai puţin angajaţi creştineşte, indiferent de precedenta lor experienţă religioasă. Problema principală este relaţia cu Biserica. Mai mult decât o luptă cu credinţa lor în Hristos tinerii încetează participarea lor instituţională.

   Un factor important care îi influenţează pe tinerii de astăzi este contextul cultural în care trăiesc. Nici o altă generaţie de creştini, nu a trăit schimbări culturale aşa de profunde şi rapide.   În  decursul ultimelor decenii au existat enorme schimbări în mass-media, în tehnologie, în sexualitate şi în economie. Acest lucru a dus la un grad mult mai mare de complexitate, fluiditate şi incertitudine în societate.

Iubiţii mei fii sufleteşti,

   Avem o lege pentru protecţia copilului, dar ea nu se resimte şi pe  micul ecran, şi cu atât mai puţin în şcolile publice unde funcţionează, obligatoriu, aşa-zisele programe de sănătate care-i învaţă pe copii cum să îmbătrânească vertiginos prin depravare planificată. Avem o lege antidrog, dar nu şi una antidezmăţ.   Avem o lege anticorupţie, dar nu şi una antiseducţie.

   Avertismentul antialcoolic devine timid şi neputincios în vecinătatea imediată a beţivului proclamat erou. Ora de religie nu poate face mare lucru dacă eforturile Bisericii nu sunt sprijinite de instituţiile statului, de societatea civilă şi, nu în ultimul rând, de presă. Ne interesează copiii străzii, dar nu avem dreptul să-i  uităm pe copiii maidanului moral. Astăzi suntem într-o febrilă căutare de soluţii împotriva crizei şi a sărăciei, dar nu vom face nimic fără remediile spirituale împotriva acestei crime lente şi bine studiate care distruge conştiinţa tinerilor.

   Zadarnic curăţim pământul de gunoaie dacă-l vom lăsa populat cu oameni deformaţi şi mutilaţi sufleteşte. Vă rog, părinţilor, ocrotiţi-vă copiii!

Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! (2 Corinteni 13, 13).

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

Prin harul lui Dumnezeu

† Petru

EPISCOP DE UNGHENI ŞI NISPORENI