Pastorală la Nașterea Domnului a ÎPS Mitropolit Vladimir - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Pastorală la Nașterea Domnului a ÎPS Mitropolit Vladimir

23:32, vineri, 4 ianuarie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , ,

„Cu adevărat mare este taina creştinătăţii: Dumnezeu S-a arătat în trup…”
(I Tim. 3, 16)

Prea Sfinţiţi arhipăstori, Prea iubiţi părinţi slujitori, drept-măritori credincioşi, 

Sfânta noastră Biserică străbună ne aduce an de an vestea minunată pe care au purtat-o păstorilor odinioară îngerii cei din înălţime: „Iată vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, că vi s-a născut azi Mântuitorul, care este Hristos – Domnul” (Luca 2, 10-11).
Naşterea Mântuitorului înseamnă începutul mântuirii neamului omenesc. Prin întruparea, moartea şi învierea lui Hristos, s-a arătat în chip văzut dragostea lui Dumnezeu – Tatăl în lume, a răsărit „Soarele dreptăţii” şi s-au deschis porţile împărăţiei veşnice, încuiate din pricina păcatului strămoşesc.
De fiecare dată când prăznuim Naşterea Domnului, mintea şi inima noastră sunt cuprinse de simţăminte de evlavie în faţa minunii care s-a săvârşit în peştera din Betleem, ca şi de adâncă recunoştinţă faţă de Părintele ceresc şi Maica Domnului, prin care ne-a venit nouă această negrăită bucurie.
Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, praznicul cel mare al întregii creştinătăţi, ne oferă prilejul să ne apropiem sufleteşte unii de alţii, să mulţumim lui Dumnezeu că „a făcut milă cu poporul Său” şi a trimis pe Fiul Său „să se nască şi să crească, să ne mântuiască”.
În aceste zile pline de înălţare duhovnicească găsim clipe potrivite să ne mângâiem şi să ne bucurăm împreună, că Dumnezeu a venit la noi în chip de prunc nevinovat, ca să ne câştige dreptul de fii şi moştenitori ai împărăţiei cereşti.
Sfintele evenimente, la care suntem martori prin credinţa noastră, au devenit piatră de hotar în istoria neamului omenesc, pentru începutul unei vieţi noi de sfinţenie, de credinţă, de dragoste şi de dreptate între oameni, pentru că în Iisus Hristos Dumnezeu S-a descoperit nouă în chip desăvârşit şi noi am intrat în comuniune cu El. În Hristos „sălăşluieşte toată plinătatea dumnezeirii” (Col. 2, 9), „prin El a venit mântuirea” (Fapte 4, 12) şi prin El am cunoscut „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6).
La acest praznic domnesc, Biserica îşi cheamă fiii sufleteşti să vină şi să se închine dumnezeiescului Prunc şi să-i aducă, precum magii odinioară, daruri de mare preţ: credinţa curată şi neşovăielnică, nădejdea, ancoră de fapte vrednice de numele de creştin, adică de următor al lui Hristos, şi dragostea, focul care încălzeşte sufletul, apropiindu-l de Dumnezeu şi de semeni, şi care topeşte gheaţa păcatelor şi a răutăţii.

Dragii mei fii sufleteşti,

Naşterea Domnului ne-a adus acest mare dar al împăcării omului cu Dumnezeu şi prin aceasta a împăcării oamenilor, precum ne spune Sfânta Scriptură: „Toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos şi Care ne-a dat nouă slujirea împăcării. Pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine însuşi, nesocotindu-le greşelile lor şi punând în noi cuvântul împăcării” (II Cor. 5, 18-19).
Creştinii sunt chemaţi a face din viaţa de pe pământ o continuă strădanie spre împăcare, armonie şi dragoste.
Sfânta noastră Biserică Ortodoxă din Moldova şi în acest an a trecut prin greutăţi, supusă fiind diferitor încercări şi tulburări, însă cu ajutorul Atotputernicului Dumnezeu, prin credinţă nestrămutată şi rugăciune continuă Adevărul copleşeşte şi înnobilează sufletele şi viaţa creştinilor.
Biserica mamă nu şi-a precupeţit forţele şi a depus efort considerabil întru amplificarea slujirii morale şi sociale. Au fost intensificate activităţile în rândul tinerilor; slujitorii noştri nu au dat uitării pe cei din spitale, aziluri, penitenciare şi pe toţi cei împovăraţi cu necazuri.

Drept – slăvitori creştini, 

Bunul Dumnezeu să vă ajute să petreceţi Sfintele sărbători ale Crăciunului, ale Anului Nou şi ale Botezului Domnului cu belşug de pace, cu deplină sănătate, cu înalte şi curate bucurii.
Părinteşte vă îndemn ca şi în noul an al bunătăţii Domnului să dăm dovadă că suntem credincioşi pioşi, cu frică de Dumnezeu Cel Preaînalt şi cu deplină ascultare faţă de Biserică şi astfel vom izbuti împreună întru propăşirea binelui şi a dreptăţii.

Naşterea lui Hristos să ne fie tuturor de mult folos.
Sărbători fericite. La mulţi ani!

Cu dragoste în Pruncul Hristos,

VLADIMIR

Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove

Naşterea Domnului,
2012/2013
or. Chişinău

Contact Form Powered By : XYZScripts.com