Patriarhul Chiril – Adevărul învinge întotdeauna, binele învinge întotdeauna, pentru că aşa a dorit Dumnezeu

Atunci când omul are pace în suflet şi sănătatea sa fizică este pe potrivă.  Acest om are relații bune cu ceilalți, el devine fericit și prosper. Iar omul rău poartă în sine focul diavolului, care îl face scrum şi pe el, și oamenii din jurul lui. Acești oameni trăiesc toată viața în nefericire, mereu le lipsește ceva, îşi invidiază vecinii, trăiesc neliniștiţi, cauzând durere sie şi altora.

Tot ce vă spun eu, nu vă vorbesc de la mine, dar ca de la cuvântul lui Dumnezeu. Aşa ne-a învăţat Dumnezeu. Dumnezeu ne-a creat ca să fim fericiți. Iar ca să fim fericiţi, trebuie să fim buni.

Trupul Mântuitorului – acesta este trupul nostru. Doar acesta este corpul fizic pe care fiecare dintre noi îl are, și acest corp, prin răscumpărarea Mântuitorului, prin crucea și învierea Sa, înălțată la taina Sfintei Treimi, există în viața divină.

Noi, uneori, cu dispreț ne atârnăm faţă de corpul nostru. Îl distrugem prin obiceiurile rele, înclinațiile, păcatele –anume acelea, la pocăință de la care au fost chemaţi apostolii în ziua Înălțării. Noi distrugem corpul nostru – care într-adevăr are legătură cu corpul Mântuitorului, pentru că întreaga umanitate este legată de o singură natură și firele căreea ne leagă unul de altul, şi care pot fi urmărite, până la strămoşii noştri.

Nu trebuie să ne neglijăm corpul şi sănătatea, mai ales atunci, când boala este rezultatul acțiunilor noastre conştiente, a păcatului nostru, a patimilor noastre. Nu întâmplător apostolul numește trupul nostru templu al Duhului Sfânt ( 1 Cor. 6. 19), şi în cazul în care distrugem acest templu, păcătuim în fața lui Dumnezeu.

Anume în slujirea altora, omul își găsește adevărata fericire.  Şi cu cât mai dedicată și sinceră este această slujire, cu atât mai completă este și fericirea. Nu este o coincidență faptul că motto-ul tuturor acţiunilor întreprinse  de Biserică pentru tuneri aste îndemnul Apostolului Petru: ” După darul pe care l-a primit fiecare, slujiţi unii altora, ca nişte buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu. ” (I Pet. 4, 10).

Sarcina Bisericii este de uni oamenii. Și dacă în Biserică sunt întreprinse măsuri care îi dezbină pe oameni,  aceasta  nu este de la Dumnezeu. O astfel de clădire este construită pe nisip, dar nu pe un fundament solid. Pe un fundament solid poate fi construit doar ceea, ce este rodul dragostei și unității. Și aşa o clădire va sta timp de secole …

Dumnezeu, admiţând  existenţa răului, rămâne acelaşi Dumnezeu, Dumnezeul istoriei, care prin moartea și învierea Sa a aprobat principiul triumfului binelui asupra răului, adevărului asupra minciunii. Și această biruinţă se înfăptuieşte în istorie. Fiecare minciună este descoperită, și nu este nimic  ascuns, care nu va ieşi la iveală. Dacă vom examina cu atenție procesul istoric, va devini clar că adevărul va birui mereu, binele va învinge întotdeauna, pentru că aşa a dorit Dumnezeu, care L-a dat pe singurul Său Fiu la moarte groaznică, dar prin învierea Sa a aprobat principiul victoriei binelui asupra răului în viața umanităţii.

Pentru a crea o civilizație care nu este supusă crizelor sistemice, trebuie să construim o civilizație a duhului, şi nu instinctului, trebuie să educăm sufletele, să contribuim ca omul să urce pe munte, dar nu să se prăbuşească în prăpastie, inclusiv prin adoptarea legilor care corespund legilor morale pe care Dumnezeu le-a pus în natura umană.  Trebuie să contribuim la acest lucru inclusiv prin educarea tinerei generații, a copiilor, adolescenţilor. Și, desigur, trebuie să încurajăm acest lucru prin crearea unor bune relații între persoane din familie, societate și stat, la nivelul relațiilor dintre țări și popoare.

Asemenea lui Hristos, noi, Biserica, nu rostim cuvintele noastre, nu de la propria noastră înțelepciune, şi patriarhul vă vorbeşte nu de la sine, şi nu face referire la sine, dar la Dumnezeu, la Cuvântul lui Dumnezeu, care este păstrat în Biserică. Această păstrare a Cuvântului lui Dumnezeu noi o numim Sfânta Tradiție a Bisericii, Tradiție cu literă mare. Această Tradiție este criteriul adevărului:  noi raportăm la ea tot ceea ce se întâmplă în lume cu societatea și omul, și spunem unde este adevărul și unde minciuna, unde este păcatul  și unde sfințenia.

Şi cum nu ar îndreptăţit păcatul prin legile libertăţii umane, dreptul la o anumită formă de ordine politică, acolo unde el domină, noi îl numim „păcat”, provocând focul, critica, şi lupta împotriva noastră a oameni puternici ai acestei lumi, care au bani şi sunt în măsură să influențeze mass-media. Noi vom spune adevărul dumnezeiesc, pentru că nu avem un altul. În cazul în care începem a vorbi de la propria persoană, dacă începem să ne adaptăm la gusturile, moda, şi dorinţele a celor influienţi în această lume, de o astfel de biserică nu va mai avea nevoie nimeni.

„Oamenii au nevoie de biserică doar de atât,  că este după cuvintele apostolului, stâlpul și temelia adevărului” (I Tim. 3,15).

Puterea omului – este puterea sa spirituală. Noi știm că omul modern îşi pune toate speranțele în primul rând în bani, putere, tehnologii şi arta de a conduce …

Totuşi este surprinzător faptul că toate aceste instrumente oferă putere şi bunăstare atunci, când avem linişte și pace, iar atunci când o persoană sau societate, o țară sau întreaga  omenire este într-o stare de criză, atunci când încep coliziuni și conflicte, atunci iese învingător cel care este mai puternic spirital …

Puterea credinței, puterea sufletească depășește chiar și cele mai dificile circumstanțele existente. Nu există nici o persoană care de la naștere şi până la moarte să se bucure de fericire și bunăstare. Fiecare are propria durere: în familie, la serviciu, cineva şi-a pierdut slujba, cineva nu are suficienți bani pentru a trăi cu demnitate și a oferi cele necesare familiei. Și fiind în căutarea metodelor umane de a rezolva aceste probleme pământești, de zi cu zi, trebuie să ne bazăm întotdeauna pe propria credință, pentru a ne păstra pacea sufletească, pentru a nu pierde priorităţile vitale, pentru a ne asigura că valorile adevărate nu ne sunt substituite, pentru a nu pierde adevărul lui Dumnezeu. Și anume acest adevăr ne ajută să trăim …

Tot ceea ce am asimilat din Evanghelie, din imaginea blândă a Mântuitorului Hristos, există deja de două milenii. Astăzi, credința noastră creștină este de o importanță deosebită, deoarece mulți oameni sunt tentați și ispitiți să-și piardă credința și îi conving pe alții să renunțe la ea. Dar oamenii noștri care au trecut prin ani fără de Dumnezeu știu, că dacă își pierd credinţa, pierd totul …

Una dintre sarcinile noastre principale este de a transmite credința celor care ne moștenesc, generației mai tinere, care în prezent este puternic influențată informațional. Și prin aceste influențe sunt adesea distruse sau se fac încearcări de a se distruge idealurile morale ale Evangheliei. Prin urmare, a ajuta tinerii să înțeleagă ceea ce este adevărat și ce este fals, pentru a-i ajuta să-şi găsească drumul cel adevărat în viață – este sarcina Bisericii și părinților.

Noi toţi avem nevoie de pace și bucurie, dar oamenii nu pot fi întotdeauna într-o stare de bucurie. Însă viața rea începe atunci, când nu avem bucurie în inimă. Doar adesea se întâmplă că omul are totul de ce are nevoie: casă, salariu, maşină – dar bucurie şi pace nu are. Trebuie în primul rând să meditezi la starea inimii tale. Dacă e pace, liniște și bucurie – atunci chiar Dumnezeu este în apropierea ta, atunci El prin energia Sa, prin harul Său se atinge de tine.

Sursa: www.pravoslavie.ru