Patriarhul Kiril a semnat o petiție împotriva avortului
22:10, miercuri, 28 septembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: anti-avort, avort, nu avortului, Patriarhul Chiril, petitie

Patriarhul Kiril al Moscovei și al întregii Rusii a semnat marți o petiție care îndeamnă la interzicerea avortului, a anunțat Biserica Ortodoxă Rusă într-un comunicat, potrivit AFP.
Textul, care lansează un apel la „încetarea uciderii legale a copiiilor înainte de naștere”, a fost adoptat de Comisia Bisericii Ortodoxe pentru familie și protejarea maternității și copilăriei, a precizat documentul.
Petiția „cere amendamente legislative” pentru interzicerea avortului chirurgical și medicamentos, precum și a pilulei de a doua zi.
Această luare de poziție pare o înăsprire a poziției Bisericii Ortodoxe Ruse în chestiunea în cauză, deoarece până în prezent se pronunța numai pentru interzicerea avortului, efectuat în spitalele publice, fără necesitate medicală.
Patriarhul a semnat acest text după ce s-a întâlnit în cursul dimineții cu militanți anti-avort, cărora le-a mulțumit și pe care i-a binecuvântat, a precizat Biserica, foarte influentă în Rusia.
Unul dintre grupurile la originea petiției, Voluntarii Ortodocși, a publicat pe pagina sa de internet fotografii ale Patriarhului Kiril în timp ce semnează petiția.
În mai, patriarhul Moscovei a afirmat că avortul este o „adevărată catastrofă naturală care ia anual viața a peste un milion dintre iubiții noștri concetățeni”.
Petiția a strâns peste 300.000 de semnături, a subliniat pe Facebook unul dintre inițiatorii acesteia, liderul mișcării Pentru Viață, Serghei Șesnokov, precizând că țelul este de a aduna un milion de susținători pentru a fi înmânată președinției țării.
Sursa: www. agerpres.ro

În data de 28 februarie, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Reședința Mitropolitană a găzduit trainingul pentru viaţă cu genericul „Cunoaște,...
La Mănăstirea Visokopetrovsky din Moscova a avut loc o manifestare publică pro-viață. 2.000 lumânări au fost aprinse în memoria pruncilor...
Sunt multe mame care se regăsesc în astfel de clipe de cumpănă, care umbresc bucuria sarcinii şi a maternităţii –...
Alexandra Nadane, președinta Asociației Studenți Pentru Viață din București scrie într-un articol motivele pentru care uneori ne este frică să...
O petiție publică în sprijinul proiectului de lege de ocrotire a vieții nenăscute a atins 500.000 de semnatari, ceea ce o...
În Polonia, legile privind avortul sunt cele mai restrictive din Europa, dar politicienii de la Varșovia vor mai mult. Noul...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova