Patriarhul Kirill a sfinţit noua biserică a mănăstirii unde a vieţuit Sfântul Serafim de Sarov - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Patriarhul Kirill a sfinţit noua biserică a mănăstirii unde a vieţuit Sfântul Serafim de Sarov

18:19, miercuri, 7 august, 2019 | Cuvinte-cheie: ,

Patriarhul Kirill al Rusiei a oficiat săptămâna trecută slujba de sfințire a noului lăcaș de cult din cadrul Mănăstirii Sarov, informează Patriarhia Rusiei.

Așezământul monahal este cunoscut pentru faptul că aici a viețuit o perioadă de timp Sfântul Serafim de Sarov.

Slujba de sfințire a avut loc în ajunul sărbătorii „Aflarea moaștelor Cuviosului Serafim de Sarov”, celebrată de Biserica Ortodoxă Rusă în data de 1 august, conform calendarului iulian nerevizuit.

După eveniment a fost oficiată Sfânta Liturghie de un sobor de 14 ierarhi condus de Patriarhul Kirill.

La final, Mitropolitul George de Nijni Novgorod și Arzamas, starețul mănăstirii, a oferit patriarhului Bisericii Ruse o cruce ce datează din secolulul al XVIII-lea, care conține 73 de fragmente din sfinte moaște.

A doua zi, de sărbătoarea „Aflarea moaștelor Cuviosului Serafim de Sarov”, Patriarhul Kirill al Moscovei și întregii Rusii a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Diveevo, unde se află moaștele Sfântului Serafim de Sarov.

Mănăstirea Sarov

Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Sarov a fost construită în 1774.

În 1925 a fost închisă de regimul comunist ateu, funcționând ca azil pentru copiii orfani, casă pentru prizonierii politici și ca institut de cercetare atomică.

Din cauza stării avansate de deteriorare a fost dinamitată în 1951 de regimul comunist ateu.

În 2006 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a luat decizia de a redeschide Mănăstirea Sarov

Din inițiativa Patriarhului Kirill, în primăvara anului 2016 a început reconstrucția mănăstirii pe locul inițial.

Sfântul Serafim de Sarov

Cuviosul Serafim s-a născut în 19 iulie 1759, în oraşul Kursk din Rusia.

A intrat în mănăstirea din Sarov la vârsta de 17 ani, fiind călugărit după 8 ani de ucenicie.

Vreme de 10 ani, din 1794 până în 1804, a trăit singur în pădure urmând rânduiala Sfântului Pahomie din Egipt

A trecut la Domnul în data de 2 ianuarie 1833, după o viață bineplăcută lui Dumnezeu.

În anul 2017, Patriarhul Kirill a oferit Patriarhiei Române un fragment din moaștele Sfântului Serafim, cu prilejul vizitei sale în țara noastră.

Actualmente moaștele sfântului rus se află din data de 2 noiembrie 2017, la Biserica „Sfântul Nicolae Tabacu” din Capitală.

Sursa: https://basilica.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com