Pe Piaţa Roşie a avut loc inaugurarea campionatului la hochei cu mingea pentru Cupa Patriarhului - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Pe Piaţa Roşie a avut loc inaugurarea campionatului la hochei cu mingea pentru Cupa Patriarhului

10:50, duminică, 3 martie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

La 2 martie 2013, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a participat la ceremonia inaugurării campionatului la hochei cu mingea pentru Cupa Preafericitului Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii.

Acţiunea a avut loc pe patinoarul de pe Piaţa Roşie la Moscova. În campionatul, care se desfăşoară pe data de 2-3 martie, participă 8 echipe de copii din Habarovsk, Kemerovo, Novosibirsk, Pervouralsk, Ulianovsk, Balahna, Arhanghelsk, Koroliov, precum şi veteranii hocheiului cu mingea.

Pe câmpul de gheaţă, unde sunt aranjate echipele de copii, au ieşit Preafericitul Patriarh Chiril şi preşedintele Federaţiei de hochei cu mingea a Rusiei B.I. Skrynnik. A răsunat imnul Rusiei.

Preafericitul Stăpân s-a adresat către tinerii participanţi ai campionatului cu un discurs:

„Eu întotdeauna cu un sentiment de bucurie vizitez acest loc, mă întâlnesc cu sportivii tineri, care se pregătesc să apere culorile Patriei noastre la cel mai înalt nivel internaţional, la cele mai de prestigiu campionate, prezentând un minunat sport – hocheiul cu mingea. Noi îl numim hocheiul rusesc, după hotare el se numeşte altfel, el este un sport de masă în ţara noastră, care este practicat nu doar în capitală, nu doar în oraşe mari, dar şi în provincie. Este sportul nostru naţional, care formează puterea fizică, puterea de voinţă, sentimentul patriotic – toate acestea sunt necesare pentru tineretul nostru.

Vă mulţumesc că aţi ales anume acest sport. Sper foarte mult că veţi obţine rezultate bune. Sunt convins că odată cu perfecţionarea tehnicii, cu dezvoltarea posibilităţilor fizice, totodată veţi deveni mai puternici cu duhul. Să ţineţi minte, nici o biruinţă nu poate fi obţinută, inclusiv biruinţa în sport, fără tăria de duh. Iar puterea duhului o formează, inclusiv, şi credinţa ortodoxă. De aceea pe toţi vă chem să trăiţi cu Dumnezeu în inimă, vă chem să vă rugaţi, în special înainte de începerea campionatelor, aşa cum o fac sportivii performanţi ai lumii – şi hocheiştii, şi fotbaliştii. Deseori mă întâlnesc cu campionii noştri olimpici, cu campionii mondiali, cunosc sentimentele lor, religiozitatea lor profundă. Să dea Dumnezeu ca voi toţi să aveţi credinţă în inimi, dragoste pentru Patria voastră şi hotărârea de a urca din putere în putere către cele mai înalte culmi ale campionatului. Vă felicit pe toţi cu ocazia acestei sărbători!

Fiecăruia din voi aş vrea să transmit iconiţa Maicii Domnului de la Kazani cu binecuvântarea mea. Ziua pomenirii icoanei Maicii Domnului este la 4 noiembrie, care este ziua biruinţei. Este biruinţa poporului nostru asupra unui duşman straşnic, care a intrat în hotarele Rusiei la începutul secolului al XVII-lea, şi a intrat nu doar în graniţele Rusiei – a intrat în capitala noastră, a intrat în Kremlin, fiind hotărât să supună poporul nostru intereselor străine, unei puteri străine. Însă de ziua icoanei Maicii Domnului de la Kazani duşmanul a fost alungat din Kremlin, din Moscova, iar apoi şi din Rusia. În această zi noi sărbătorim Ziua unităţii naţionale, iar icoana Maicii Domnului de la Kazani este ocrotitoarea ţării noastre. Vreau să vă înmânez această icoană, ca ea să fie pentru fiecare din voi ocrotitoare. Să vă păzească Domnul!”

De asemenea, sportivii tineri au fost salutaţi de B.I. Skrynnik.

Campionatul se desfăşoară în cadrul acordului despre cooperare dintre Biserica Ortodoxă Rusă şi Federaţia de hochei cu mingea a Rusiei. Primele campionate pentru copii la Cupa Patriarhului în sportul naţional – hocheiul rusesc – au avut loc în februarie 2011, în Pervouralsk, care a găzduit campionatele doi ani la rând. Iar la 25 februarie 2012, pe Piaţa Roşie, a fost organizată Ziua hocheiului rusesc, la care au participat mai bine de o sută de hocheişti juniori din 47 de regiuni ale ţării.

Sursa: http://www.patriarchia.ru/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com