Pentru ca lumea să nu mă schimbe pe mine

Într-un oras gri, cu oameni anoşti, terminaţi de muncă şi de durerile unui cotidian de nimic, a poposit un bărbat. A început să rostească povesti despre bine, adevăr, frumos şi toate cele care alcătuiesc cromatica Duhului Sfânt. După două zile nimeni nu-l mai asculta, dar el, retras în centrul oraşului pe o bancă, a continuat să zică poveştile sale.

Un an, doi, trei, zece, cincisprezece, douăzeci… La un moment dat se apropie de el un copil care-l întreabă fără menajamentele scrupulului social: „nene, da mata ce faci aici?”.

„Spun povesti”, a replicat omul, căruia de foarte mult timp nimeni nu-i mai adresase o vorba.

„De ce?”.

„Prima data spuneam povesti ca să schimb lumea…”. „Şi ai reuşit?”. „Nu” a recunoscut, onest omul. „Şi atunci de ce mai povesteşti…” „Ei, acum spun poveşti nu ca sa schimb lumea, ci pentru ca lumea sa nu ma schimbe pe mine!”

Extras din Dr. Constantin Necula, Gânduri şi miride, Ed. Agnos, Sibiu, 2009