Pentru ce avem nevoie de părinte duhovnicesc?
9:42, marți, 13 octombrie, 2015 | Cuvinte-cheie: buna cuviinta, cuvânt de folos, duhovnic, dumnezeu, iisus hristos, împăraţia cerurilor, îndrumare, Nicon de la Optina, părinte duhovnicesc, sfat, stareț

Pentru ce avem nevoie de părinte duhovnicesc? Pentru ca prin ajutorul lui să păşim nerătăciţi şi să ajungem în Împărăţia Cerurilor, iar pentru aceasta trebuie, mai ales, să împlinim cu fapta poveţele, sfaturile şi îndrumările duhovnicului, petrecându-ne viaţa în bună cuviinţă.
Au fost cazuri când unii aveau putinţa să meargă des la stareţ, iar alţii şedeau tot timpul lângă el, îi ascultau îndrumările în toată vremea, chiar vieţuiau împreună, şi au rămas neroditori. Iar alţii rareori aveau posibilitatea să-l viziteze şi să audă vreo scurtă îndrumare, însă au adus mult rod…
Astfel, puterea noastră nu stă în a merge cât mai des la părintele duhovnicesc, ci în a împlini îndrumările lui, ca să nu rămânem neroditori. Şi eu vă rog, siliţi-vă, ca să nu se piardă puţina mea trudă.
Sfântul Cuvios Nicon de la Optina
Din Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, vol. I, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 166


Suportul didactic elaborat pentru cursul opțional „Arta comportamentului moral”, corespunde curriculumului aprobat în cadrul ședinței Consiliului Național pentru Curriculum al...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău