Pomenirea sfântului cuviosului cneaz Igor de Cernigov

Azi mai avem un mare eveniment. Proslăvind pomenirea sfântului cuviosului cneaz Igor de Cernigov, noi ne amintim şi de viaţa lui. Mulţi dintre voi cunosc bine viaţa sa, dar eu aş vrea să vă atrag atenţia la circumstanţele canonizării lui.

Din punctul de vedere istoric, sfântul cuviosul cneaz Igor nu este un erou. Şi acesta este răspuns tuturor celor care deseori se adresează către Biserica Ortodoxă Rusă cu rugămintea a canoniza pe vreun anume erou, vreun conducător de oşti, vreo personalitate anumită, care a dobândit multe merite în faţa Patriei. De cele mai dese ori Biserica noastră aceste rugăminţi nu le satisface, deoarece noi canonizăm nu eroi şi nu personalităţi marcante, dar pe sfinţi. Drept că se întâmplă că într-o personalitate se uneşte totul – şi eroismul, şi nevoinţa, şi multele talente, fie în calitate de conducător de oşti, fie de conducător al statului; dar pe baza pildei cneazului Igor noi putem clar înţelege ce este cel mai decisiv pentru ca omul să fie recunoscut sfânt.

Sfântul Igor a devenit cneaz al Kievului în depărtatul an 1146. Aşa s-a întâmplat că poporul nu l-a acceptat. Unii kieveni în genere nu îi iubeau pe toţi cnejii din neamul Oligovici, iar era Oligovici. Nu a reuşit să se menţină Igor pe tronul cnejilor kieveni nici o lună, cum a fost dat jos, iar pe locul lui a venit alt cneaz. Şi nu a fost suficient că a fost scos de pe tron – orice se întâmplă, lumea politicii este crudă, unii vin, alţii pleacă – el a fost ucis de kieveni, deşi nu avea nici o vină în faţa lor. Trupul lui însângerat şi mutilat a fost tras prin tot oraşul, făcându-se o fărădelege.

Dar ce e cu cneazul Igor? Se prea poate că el s-a opus scoaterii de pe tron, a organizat părtaşii săi, a aranjat încă o luptă fratricidă?  El cu smerenie a cedat tronul marilor cneji şi cu smerenie a primit moarte de mucenic.

Pe acei oameni, care primesc suferinţă nu pentru Hristos, nu pentru credinţă, dar acceptă suferinţe, arătând în acest timp puterea duhului creştin, a smereniei şi a dragostei, noi îi numim „mult-pătimitori”. Sfântul cuviosul cneaz Igor de Cernigov a fost un astfel de mult-pătimitor, aidoma rudelor sale – primii sfinţi ruşi Boris şi Gleb.

Noi ştim că în istoria noastră au fost şi alţi mult-pătimitori. Aş vrea să numesc azi numele încă a unui mult-pătimitor – sfântul ierarh Filip, mitropolitul Moscovei.

Sfârşitul lui aminteşte foarte mult de sfârşitul sfântului Igor de Cernigov – aceleaşi patimi politice, care pe unul l-au lipsit de cnezat, iar pe altul – de tronul sfinţitului ierarh al Moscovei. Aceleaşi cauze de ucidere, nimic în comun neavând cu mărturisirea credinţei sau cu încercarea de a-l face pe om să se lepede de credinţă. În ambele cazuri pricinile au fost altele. Dar şi în primul caz, şi în cel de al doilea, Biserica noastră a îngenunchiat în faţa jertfei acestor oameni. În anul 1147 sfântul cneaz Igor a fost ucis. Iar peste trei ani, în anul 1150, au început să se întâmple tămăduiri la mormântul său. Puteţi să vă imaginaţi starea sufletelor acelora, care l-au alungat pe cneazul lor, care mişeleşte şi în mod criminal l-au omorât. Se prea poate, aceşti oameni veneau şi se rugau la rămăşiţele lui pământeşti, ca să primească ajutor, să se tămăduiască de boli.

Moaştele sfântului cneaz Igor au fost aduse din oraşul Kiev, care nu l-a primit şi care a devenit locul morţii sale muceniceşti, în oraşul Cernigov, unde se odihnesc în catedrala din secolul al XII-lea, ce s-a păstrat până în zilele noastre.

Fragment din Predica Patriarhului Kiril, după Liturghie la biserica în cinstea sfântului cneaz Igor de Cernigov din suburbia Moscovei, Peredelkino, 17 iunie 2013.