Pomenirea Sfîntului Prooroc Maleahi
15:14, miercuri, 16 ianuarie, 2013 | Cuvinte-cheie: jertfa

Sfîntul prooroc Maleahi s-a născut în Sofi, după întoarcerea din robie de la Babilon, din seminţia lui Zabulon.
Acesta din tinereţea sa a avut viaţa curată şi neprihănită şi a proorocit despre venirea Domnului, despre înfricoşata judecată, despre schimbarea aşezămîntului şi a legii lui Moise şi despre jertfa cea nouă, iar numele de Maleahi, ce se tîlcuieşte „înger”, i s-a dat de tot poporul, pe de o parte pentru că era cu foarte bunăcuviinţă, ca un înger, iar pe de alta, că păzea îngereasca curăţie şi sfinţenie şi cu îngerii avea prietenie; pentru că de multe ori vorbea cu îngerul care-i descoperea tainele lui Dumnezeu, şi-l învăţa cunoştinţa celor ce aveau să fie, lucru pe care cei vrednici cu adeverire l-au cunoscut, auzind glasul îngeresc, iar pe înger neputînd a-l vedea. Sfîntul Maleahi vorbea faţă în faţă cu îngerul, precum cineva grăieşte cu prietenul său.
A fost acest sfînt prooroc mai în urmă decît toţi proorocii; pentru că n-a fost după dînsul altul, în Israel. El a murit fiind tînăr şi a fost îngropat la un loc cu părinţii săi.
(După Sfîntul Epifanie şi din Prolog)

Troparul Sfintei Mari Muceniţe Anastasia Romana, glasul al 4-lea: Mieluşeaua Ta, Iisuse, Anastasia strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele...
Condac 1 Bucură-te, ostașul cel neînfricat al lui Hristos, care, doborând pe Lie, ucigașul creștinilor, ai surpat trufia împăratului Maximian,...
Pe timpul împărăţiei lui Diocleţian păgânul (284-305), stăpânea la Calcedon Prisc Antipatul, cel întărit de dânsul. Acesta, vrând să facă...
CONDACUL 1 Ca nişte raze ale mărturisirii v-aţi adunat în jurul Soarelui dreptăţii, Sfintelor femei mironosiţe, şi cu razele cuvintelor...
Ce-mi veţi da mie şi eu îl voi da pe El vouă? Iar ei i-au dat lui treizeci de arginţi.”...
’’În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să Se boteze de către el. Ioan...
Condacul 1 Pe Tine, Împăratul cerului și al pământului, Luminătorul nostru, văzându-Te în Iordan, botezat de robul Tău, cerurile s-au...

Episcopul Siluan al Orheiului, a liturghisit în Duminica Învierii fiicei lui Iair la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
A fost săvârșită rânduiala Sfințirii Sfintei Mese și Dumnezeiasca Liturghie în parohia Ștefănești, r. Ștefan Vodă
Arhiepiscopul Ioan a liturghisit la mănăstirea „Sfânta Treime” din Saharna
ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
Au apărut calendarele bisericești pentru anul 2026
ÎPS Mitropolit Vladimir a decorat cititorii Bisericii de lemn „Sf. Arhanghel Mihail” din Criuleni
PS Siluan, Episcop de Orhei, a participat la Conferința Teologică dedicată celor 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic