Popas în „tinda raiului” de la Suruceni

Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale, și nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale…

Astăzi, în miez de iarnă fără zăpadă, la un sfârșit de an civil, am poposit la mănăstirea Suruceni – un loc de suflet și reculegere duhovnicească pentru mulți creștini din țărișoara noastră.

La poarta veche proaspăt restaurată a mănăstirii, am ințeles că am ajuns exact la timpul potrivit pentru a prinde un nemaipomenit apus de soare, pe care l-am admirat la – 2 grade, în două cu un vânt înțepător de decembrie .

Catedrala mănăstirii cu hramul în cinstea Sf. Ierarh Nicolae, străjuită de o minunată troița din lemn și un tei rotat – martor a vremurilor de prigoană, după ample lucrări de construcție este aproape finisată, așteaptând în tihnă ziua, când va fi târnosită…

Părintele Teofil Părăian de la mănăstirea Sâmbăta de Sus a dat probabil cea mai frumosă definiție celor care îl întrebau adeseori ce este o mănăstire: „Mănăstirea este tinda raiului, casa lui Dumnezeu, poarta cerului, locul împlinirilor, cerul cel de pe pământ și locul în care se arată iubirea lui Dumnezeu.”

Biserica veche a mănăstirii în cinstea Purtătorului de biruință Gheorghe, adăpostește moaștele a zeci de sfinți bineplăcuți Domnului – sfințenii adunate cu multă trudă de prin lume și păstrate cu evlavie de obștea maicilor de la Suruceni.

Două ore am petrecut în „tinda raiului” de la Suruceni, timp în care am evadat din realitatea cotidiană, o stare de atemporalitate care nu poate fi descrisă în cuvinte și din care ieși numai la reîntoarcere spre Chișinău.

Mănăstirea rămâne în spate, iar Chișinăul – furnicarul milionar se vede deja în zare contopindu-se în cuvintele Eclesiastului: Deşertăciunea deşertăciunilor, spune Ecclesiastul, toate sunt deşertăciune”, afară de Dumnezeu şi de dreptatea Dumnezeiască.

Pr. Mihail Bortă

30.12.2015 Chișinău – Mănăstirea Suruceni – Chișinău