Postul creştin bine plăcut lui Dumnezeu
16:01, luni, 15 iunie, 2020 | Cuvinte-cheie: cuvinte despre post, harul lui Dumnezeu, iubirea de Dumnezeu, milostenie, Părintele Sofian Boghiu, pofte, post, post sufletesc, post trupesc, rasplata postului, rugăciune, Smerenia si dragostea - insusirile trairii ortodoxe

Postul, în general, este înfrânare şi cumpătare. Cumpătare la mâncare, la băutură, la vorba deşartă şi de prisos; stăpânire de sine şi înfrânare de la orice lucru vătămător.
Profeţii, apostolii şi toţi Sfinţii Părinţi pun foarte mare preţ pe practicarea postului trupesc şi sufletesc, urmărind astfel stăpânirea răutăţilor din noi.
Practic, nu este deloc uşor a te supraveghea mereu, a rezista ispitelor dinlăuntru şi din afară, a-ţi tăia voia, a-ţi smeri trupul şi sufletul, în dorinţa sinceră de a birui răul din tine şi de a te modela după voia lui Dumnezeu.
De aceea, truda postului este socotită ca o jertfa a sufletului şi a trupului adusă lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, este o dovadă că iubim pe Dumnezeu cu adevărat, împlinindu-I şi această străveche poruncă dată strămoşilor noştri încă de la începuturile lumii.
Postul deplin, postul creştin bine plăcut lui Dumnezeu este însoţit întotdeauna de rugăciune și de milostenie, acestea fiind socotite de Sfinţii Părinţi ca aripi ale postului.
Accentul trebuie să cadă mai ales pe postul sufletesc. Dacă ne lăsăm robiţi de pofte urâte, de patimi, cu toate că postim cu trupul, alungăm de la noi harul lui Dumnezeu şi pierdem răsplata postului.
(Părintele Sofian Boghiu, Smerenia și dragostea, însușirile trăirii ortodoxe, 2002, pp. 132-133)


Uneori este durut de greu să te conformezi cu situația că poți fi judecat, admonestat şi bârfit de oamenii pe...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău
Postul Naşterii Domnului – timp sfânt al pocăinţei, al rugăciunii şi al faptelor bune
Parastas pentru Arhimandritul Ermoghen (Adam), la doisprezece ani de la mutarea sa la Domnul