Praznicul Înălțării Domnului celebrat prin slujire arhierească la Catedrala Episcopală din Orhei
16:00, joi, 17 mai, 2018 | Cuvinte-cheie: catedrala episcopala, episcop siluan, Inaltarea Domn, liturghie, vicariatul de orhei

În ziua înaltei şi marii sărbători a Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos, PS Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Moldovei, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie praznicală la Catedrala episcopală din municipiul Orhei, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dumitru”.
Aici, Arhiereul a fost întâmpinat de către Prot. Mitr. Rodion Melnic și de enoriașii catedralei, însetați de Adevărul Evangheliei.
Alături de Preasfinția Sa au coliturghisit Prot. Mitr. Roman Leu, Șef al Sectorului I din cadrul Vicariatului de Orhei, precum și Prot. Mitr. Rodion Melnic și pr. Vasile Gavriliță, slujitori ai sfintei catedrale.
La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie praznicală săvârșită în lăcașul central de închinare din municipiu au participat și credincioșii din oraș, care s-au rugat alături de slujitorii Bisericii pentru a reînnoi în ei omul cel întreg, cel ceresc, cerând să se învrednicească, întocmai ca Apostolii, de primirea binecuvântării Domnului nostru Iisus Hristos Cel slăvit şi înălțat.
După citirea pericopei evanghelice, ierarhul a pus la inima enoriașilor un cuvânt de învățătură despre importanța și semnificația Praznicului Înălțării Domnului, în care a relatat următoarele: „Înălțarea Domnului nostru la cer a reprezentat cu adevărat o despărțire de pământ măreață şi emoționantă! Prin Înălțarea Sa la ceruri, Hristos a înălțat şi firea noastră omenească. Odată cu așezarea firii Sale omenești de-a dreapta Tatălui și firea noastră este îndumnezeită, este făcută împreună-domnitoare cu Dumnezeu, este mai presus de orice început, de orice stăpânire şi de orice putere. Din acest motiv, să ne străduim şi noi să nu înjosim în noi această fire prin fapte păcătoase, prin gânduri şi atitudini necuvioase, prin patimi ruşinoase trupeşti şi sufleteşti….
Fie ca să se reînnoiască în noi omul cel întreg, cel ceresc; să ne învrednicim, întocmai ca Apostolii, să primim binecuvântarea Domnului nostru Iisus Hristos Cel slăvit şi înălțat, căruia I Se cuvine slava şi lauda, dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt – Treimea cea deoființă şi nedespărțită, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.”, a menționat Preasfinția Sa.
După dumnezeiasca slujbă, soborul de slujitori, în frunte cu Chiriarhul locului, a oficiat un Tedeum de mulțumire pentru toate binefacerile primite, iar mai apoi, PS Siluan s-a adresat drept-măritoarei adunări, mulțumindu-le pentru momentele de bucurie duhovnicească pe care le trăiește de fiecare dată în mijlocul acestei comunități.
Totodată, credincioșii au avut parte la sfârșitul serviciului religios și de binecuvântări și povețe de suflet din partea ierarhului Orheiului.
Răspunsurile liturgice au fost date de către corul bărbătesc al mănăstirii Curchi, dar și de corul mixt al catedralei episcopale.
Sursa: www.manastireacurchi.md

























În Duminica a XI – a după Pogorârea Duhului Sfânt, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar Mitropolitan, a săvârșit Sfânta...
Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni (Matei 4, 19) În Duminica a doua după Cincizecime, Preasfințitul Ioan,...
Astăzi, 16 iunie 2019, la zece zile după Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos la cer și 50 de zile de la Învierea Sa...
În Duminica a VI-a după Paști (a orbului din naștere) Preasfințitul Părinte Ioan, Episcop de Soroca, Vicarul Mitropoliei Chișinăului și...
În prima sâmbătă a Postului Mare, închinată Sfântului Marelui Mucenic Teodor Tiron, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul...
În prima vineri a Postului Mare, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca, Preasfințitul Părinte Ioan, Episcop de...
Sâmbătă, 19 ianuarie, la slăvita sărbătoare a Botezului Domnului, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a oficiat Dumnezeiasca Liturghie...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău