Praznicului Intrării Maicii Domnului în Biserică - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Praznicului Intrării Maicii Domnului în Biserică

13:06, marți, 4 decembrie, 2018 | Cuvinte-cheie:

Marți, 4 decembrie 2018, când Biserica Ortodoxă sărbătorește Intrarea Maicii Domnului în Biserică, PS PetruEpiscop de Ungheni și Nisporeni a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni.

Sfînta Liturghie a fost săvîrşită într-o atmosferă de sărbătoare, Preasfinția Sa fiind înconjurat de soborul de preoți şi diaconi slujitori ai Catedralei împreună cu credincioșii veniți la rugăciune. 

“Astăzi este începutul mântuirii noastre…” – cu aceste cuvinte a început cuvântul de învățătură clericul Catedralei, Protoiereul Ștefan RÎMBU: “Astăzi Fecioara Maria a fost adusă la Ierusalim, în biserica Domnului să se roage, să vorbească cu Dumnezeu și cu îngerii, să se îndumnezeiască, să se facă biserica vie a Duhului Sfânt, să se pregătească pentru a naște pe pamânt pe Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.

Se cuvine ca și noi să ne aflăm cât mai mult timp în biserică, aidoma Sfintei Fecioare. Să venim cât mai regulat în casa lui Dumnezeu, mai ales duminicile și sărbătorile. Să ascultăm cu evlavie sfintele slujbe, să ne învățăm a ierta și a duce o viață bineplăcută lui Dumnezeu.”

După rugăciunea “Tatăl nostru”, creștinii care au primit dezlegare de la duhovnic s-au învrednicit de Trupul și Sângele Domnului prin Sfânta Împărtășanie.

Sursa: www.episcopia-ungheni.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com