Prea mici pentru o iubire atât de infinită a Dumnezeului nostru

Azi, la Liturghie, a venit de foarte departe, o doamnă credincioasă. A stat cuminte într-un colț, nici n-am știut că venise.

La sfârșitul slujbei, s-a apropiat sfios, a luat binecuvântare, și a zis: Părinte, vă mulțumesc din inimă pentru această Sfântă Liturghie. Eu am zis: la noi, Biserica e mică și modestă, n-avem cântăreți de seamă (sunt in vacanță), suntem smeriți.

Nu, părinte, am simțit adierea aia de lumină pe care o simțeam când bunica mea mă lua de mânuță și mă ducea noaptea la Înviere. Asa, ca o sfială și bucurie tainică, L-am simțit pe Pruncul Iisus Hristos cum ne-a mângâiat pe frunte pe fiecare dintre noi.

Am înțeles atunci că suntem prea mici pentru o iubire atât de infinită a Dumnezeului nostru.

Pr Ioan Istrati