Preacuvioasa Maică Parascheva (Cazacu), Stareța Sfintei Mănăstiri „Cuvioasa Parascheva”, Hâncu, la popas aniversar - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Preacuvioasa Maică Parascheva (Cazacu), Stareța Sfintei Mănăstiri „Cuvioasa Parascheva”, Hâncu, la popas aniversar

10:17, vineri, 5 februarie, 2021 |

Mesajul Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, la împlinirea a 50 de ani de viață a Preacuvioasei Maici Parascheva (Cazacu), Stareța Sfintei Mănăstiri „Cuvioasa Parascheva”, Hâncu

Aniversarea împlinirii a 50 de ani de viață a Preacuvioasei Maici Parascheva (Cazacu), Stareța Sfintei Mănăstiri „Cuvioasa Parascheva”, Hâncu, este un prilej deosebit de a mulțumi lui Dumnezeu pentru darul sfânt al vieții și pentru darurile revărsate asupra ei, pe care le-a cultivat prin rugăciune și osteneală, prin înțelepciune și stăruință, spre binele Bisericii și Slava lui Dumnezeu.

Preacuvioasă Maică,

De aproape trei decenii, cu râvnă îndepliniţi ascultarea încredinţată, restabilind şi împodobind una din cele mai vechi şi cunoscute Mănăstiri din pământul Moldovei – Vatra monahală Hâncu.

Purtând de grijă Mănăstirii şi maicilor care locuiesc în ea, Dumneavoastră tindeţi să arătaţi un model de stoicism duhovnicesc, fidelitate Bisericii şi credinţă nestrămutată. Sunteți iubită și respectată de numeroșii credincioși care vin la Mănăstire din diferite colțuri ale țării.

Astăzi, la sărbătoarea binecuvântată, de împlinire a 50 de ani de viață și de multă activitate misionară, aflate sub semnul rodirii binecuvântate și împlinite în statornica slujire a Mănăstirii Hâncu, Vă adresăm cele mai călduroase doriri de sănătate, pace, bucurie și mult ajutor sfânt de la Dumnezeu în viața și activitatea zilnică..

Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Dăruitorul vieții și al tuturor binefacerilor, să Vă dăruiască în continuare aceeași râvnă și înțelepciune de a sluji în Biserica lui Hristos!

Întru mulți și fericiți ani, Preacuvioasă Maică Stareță!

Cu aleasă prețuire și binecuvântare,

† VLADIMIR,

MITROPOLIT AL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE

Sursa: www.mitropolia.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com